Un oaspete de departe

Autor: Norman MANEA | Categoria: Internaţional | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Numele lui Nurrudin Farah l-am auzit prima dată în 1998, cînd eram membru în juriul prestigiosului Premiu Neustadt, considerat, la acea dată, anticamera Nobelului. Spre uluirea celor mai mulţi dintre membrii juriului (eram 11), laureatul nostru nu a fost nici Doris Lessing, nici Philip Roth, nici John Ashbery, nici vreunul dintre ceilalţi cîţiva scriitori consacraţi, ci acest necunoscut, rezultat, probabil, al unui ironic joc al hazardului (votul era, fireşte, secret şi în mai multe runde), care voia sa ne înveţe să nu ne mai tăiem unul altuia craca, fără să ne gîndim la consecinţe.Dar surpriza încă mai mare a fost că ne-cunoscutul nu era, de fapt, chiar atît de ne-cunoscut, ci un scriitor în plină ascensiune mondială.

În anii care au trecut de atunci, cursul meu de la Bard, Maeştrii contemporani, a avut oaspeţi de seamă din Europa şi America (Saramago, Tisma, Bellow, Roth, Kadare, Llosa, Pamuk, Magris, Tabucchi, Ozick, O’Brien, Molina) şi venise momentul, consideram eu, să invit şi scriitori din Asia şi Africa. Voiam scriitori islamici care să aducă o perspectivă atît de necesară „dinăuntrul“ lumii lor asupra temei actuale a fanatismului şi a terorismului religios.

Nurrudin Farah devenise, de la o vreme, un nume tot mai pomenit printre candidaţii la Nobel. Tema exilului – pe motive politice, etnice, religioase – se afla în centrul vieţii şi operei lui Nurrudin, ca şi în centrul problematicii timpului nostru.

În cuvîntarea la primirea Premiului Neustadt, el afirma: „Limba şi ceea ce facem cu ea marchează cea mai lungă distanţă dintre poet, devotat ideilor mai ample decît el însuşi, şi despot, un patriarh gata să supună întreaga lume autorităţii şi capriciilor sale“. Scriitorul declara că se simte mai a-proape de Somalia natală cu cît distanţa de ea este mai mare şi îşi definea astfel proza: „Romanele mele sînt despre starea de exil: despre femei gîfîind în frigul crîncen al lumii guvernate de bărbaţi; despre omul obişnuit căruia i se neagă dreptatea; despre torţionarul torturat de vină, de propria sa conştiinţă; despre trădătorul trădat“.

Scriitorul născut în Somalia italiană, domiciliat apoi în Ogadenul ocupat de britanici şi etiopieni, stabilit ulterior în capitala Mogadiscio, s-a familiarizat de timpuriu cu amestecul lingvistic al mediului înconjurător. În familie, vorbea somaleza şi a învăţat la şcoală amhara, italiana, araba, engleza. Prima sa povestire, în 1965, la terminarea şcolii medii, a conceput-o în engleză, deoarece somaleza nu era încă o limbă scrisă. În India şi-a făcut studiile universitare, la Universitatea Punjab, în Anglia şi le-a continuat la Universitatea din Londra, apoi la cea din Essex; gonit de persecuţiile regimului somalez, a locuit în Italia, Germania, Suedia, Sudan, India, Gambia, Uganda, Nigeria; acum trăieşte în Cape Town, în Africa de Sud.

Nurrudin mi se părea un ideal participant la cursul meu şi l-am invitat pentru toamna 2010 la Bard, împreună cu Tahar Ben Jelloun, scriitorul marocan stabilit la Paris (Premiul Goncourt, actualmente membru al Academiei Goncourt).

Foarte diferiţi ca scriitură şi background cultural, aveau o importantă trăsătură comună: erau amîndoi agnostici, adversari declaraţi ai religiei manipulate politic, ai fanatismului şi terorismului, ca şi al absurdelor opresiuni justificate prin dogma islamică.

Conform ritualului deja experimentat al cursului, am predat, mai întîi, trei dintre cărţile sale, alese de el însuşi: Sweet and Sour Milk (Lapte dulce şi acru), publicată în 1979, Maps (Hărţi), publicată în 1986, şi Knots (Noduri), publicată în 2007. Era relativ puţin, raportat la cele 14 volume de proză apărute, dar putea oferi, speram, o introducere semnificativă în creaţia sa. Apoi au avut loc, conform programului, cele trei întîlniri ale autorului cu clasa şi cu mine, pentru o dezbatere a aceloraşi cărţi.

Dintre cele trei cărţi, s-a detaşat tematic şi estetic romanul Maps, o extrem de originală abordare a traumei „separării“ intime şi absurde, pe motive etnice, dintre o admirabilă femeie, o exilată, şi cel pe care, cu totală devoţiune, l-a crescut ca fiu, obsedat de la început şi mereu doar de fiinţa ei, prin care scruta lumea şi pe sine însuşi. Romanul Sweet and Sour Milk îşi plasa acţiunea tenebroasă în vremea dictaturii prosovietice a generalului Siyad Barre, în care cititorul nostru ar recunoaşte cu uşurinţă duplicitatea, demagogia şi despotismul criminal, perpetuate sub sloganele Revoluţiei. În sfîrşit, Knots a provocat vii şi pasionate discuţii despre feminismul excesiv şi păgubos estetic al unei intrigi oarecare, situate deja în actualitatea total descentrată a unei Somalii guvernate de haos şi banditism juvenil. Traduse în româneşte, cărţile lui Nurrudin Farah i-ar putea aduce cititorului de la noi un incitant univers uman exotic şi turbulent.

Redăm, sub titlul „Un scriitor care citeşte. Un cititor care scrie“, textul prelegerii susţinute de scriitorul somalez în fata asistenţei de la Colegiul Bard, la începutul lunii decembrie 2010.