OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trebuie să recunoaştem că în această parte de lume Adam Michnik e citit, e venerat, e admirat, dar nu e înţeles pe deplin. Rămîne un rest, o fărîmă care nu se leagă cu activitatea intelectualilor din România, poate chiar o inadecvare trecută şi prezentă. Ceva nu se potriveşte cu modul nostru de manifestare – în vremea comunismului şi azi. În primul rînd, Michnik a luptat deschis cu sistemul comunist, a făcut şase ani de închisoare, a fost întemniţat de trei ori, a ieşit în stradă, a protestat, a făcut puntea între muncitori şi intelectuali, prin crearea Comitetului pentru Apărarea Muncitorilor, după instaurarea Legii Marţiale din 1981. În vremea comunismului, n-a acceptat nici o abdicare şi nici un compromis. A fost dîrz şi neînfricat. Puţini oameni din România pot invoca un asemenea trecut. La noi a fost „rezistenţa prin cultură“ sau „tăcerea“ – mulţi spun că nu s-au mînjit cu texte laudative despre Ceauşescu, dar, ne arată Michnik, asta nu era de ajuns: „Am fost în viaţă un disident revoltat; am fost un deţinut politic, care, în spatele gratiilor, s-a împotrivit prin cuvîntul scris dictaturii“.

 

În al doilea rînd, ceva nu se leagă nici cu activitatea lui Michnik de după 1989. În România, toţi cei care au tăcut şi-au răscumpărat lipsa de acţiune printr-o vocală condamnare a comunismului. Or, Adam Michnik nu e adeptul revanşei, nu vrea un „anticomunism cu faţă bolşevică“, nu are încredere în dosarele de Securitate, pe care le consideră „arme ale luptei politice“, folosite pentru „distrugerea adversarilor“. „Gloata adoră execuţiile publice – de aceea îi place lustraţia, care este, în fond, o execuţie. Gloatei îi place să vadă cum sînt umiliţi cei care fuseseră sus, cum sînt dezonoraţi în noroiul calomniilor cei curajoşi, cei demni şi cei merituoşi“. Prin apelul la aceste documente primim numai ceea ce securiştii au construit şi controlat – avem acces selectiv şi trunchiat la o realitate, la „o viziune“ a Securităţii, care nu limpezeşte lucrurile şi nici nu lămureşte istoria recentă. De fapt, Adam Michnik vorbeşte de modelul spaniol al ieşirii din dictatură „nu prin revoluţie, ci prin negociere şi compromis“, spunînd că moştenirea comunistă se vede nu doar în dosarele Securităţii (care nu trebuie luate ca infailibile, ele fiind discriminatorii, lăsînd intacte represiunile şi crimele ofiţerilor angajaţi), ci în corupţie, populism, naţionalism. Să amintim că Adam Michnik a făcut elogiul unei culori, griul, care devine, pentru gînditorul polonez, un tip de acţiune umană.