Cheia comportamentului politic al Partidului Conservator, proaspat retras de la putere, o gasim in zbaterile politice ale liderului sau, Dan Voiculescu. Mai intii PSD-ul si mai apoi Alianta D.A. au avut de a face cu o perversitate politica nascuta din negurile securitatii comuniste si din capriciile firii umane avide de putere. Acest soi de partid, aparut ca un proiect personal si sustinut prin bani, trusturi media, negocieri la limita moralitatii si tradari repetate si fara suport electoral real a reusit sa ajunga in doua rinduri la putere.
Acest soi nelegitim de interese politice nu isi are locul, prin natura lui, linga niste partide oarecum solide doctrinar, traditionale (sau in devenire), votate democratic si care atrag oameni si din convingere, nu doar fripturisti, amatori de ocazii usoare. Este o nedreptate istorica si nationala ca partide precum PC-ul lui Voiculescu sint in parlament si, mai mult, la putere, in timp ce partide admirabile la scara istoriei precum PNT-CD sau defunctul Partid Democrat Social au avut parte de nerecunostinta si ignoranta din partea populatiei. Locul lor a fost luat de partide „proiecte personale“ de genul Voiculescu si Becali, partide a caror existenta este generatoare de probleme.
La acest ceas, analistii de televizor se intrec in a-si aroga faptul ca se asteptau la gestul PC, un partid de atfel „previzibil“, dar totusi plin de surprize. Istoria PC a inceput cu ambitiile economice ale liderului fondator si se va sfirsi cu ambitiile politice ale aceluiasi trist personaj.
insa esenta sa, care-i refuza increderea populatiei, il impinge spre gesturi disperate de atragere a popularitatii.
Partidul cu pricina are vreo treizeci de parlamentari si o mina de tineri politicieni care au fost rasfatati in Guvern. Cu totii ii datoreaza pozitiile si carierele lor lui Dan Voiculescu. Mai bine zis, ambitiilor personale ale acestuia. Ambitiile politice ale unui batrin student cu masterate in stiinte politice la peste 60 de ani, care scrie carti fara sa fie scriitor, avid de afirmare si respect. Un om care-si forteaza un loc in istorie si care nu mai are timp pentru ca nu mai este tinar.
Nu cred ca sint multi cei care-si fac iluzii ca PC ar fi un partid democratic. Nu este. Deciziile se iau la virf, iar adunarile lor doar mimeaza luarea unor decizii si incearca sa legitimeze puseurile liderului sau. Nu este de mirare ca o buna parte dintre demnitarii conservatori ai Guvernului Tariceanu nu s-au grabit sa-si anunte demisiile la solicitarea partidului lor. Ei nu au paticipat la acele decizii. Nu sint deciziile lor si le vine greu.
Acum ni se arata ca temele din trecut care ne vorbeau despre reformarea clasei politice nu sint apa de ploaie. Reformarea sistemului electoral, votul uninominal, eventualul parlament unicameral, democratizarea partidelor, lustratia, reforma constitutionala si orice alt proces de primenire a politicului romanesc nu au fost doar vorbe in vint ale unor politologi plictisiti. Situatia politica actuala, existenta perversa a unor partide precum partidul lui Voiculesu sint rezultatul lipsei unor reforme politice esentiale. Iar acum, la sfirsitul unui drum anevoios catre Europa si la inceputul unui alt drum cu mult mai greu, avem o clasa politica iresponsabila, un guvern asediat de „politic“, care nu mai are timp de guvernare si performanta, nu mai are timp de politici publice, si o societate care habar nu are catre ce se indreapta, nepriceputa in a-si defini locul ei in Uniunea Europeana si incapabila de introspectie.
Acest partid nu ar fi trebuit sa existe in Parlament. Iar daca situatia se va repeta, daca se va mai gasi vreun partid dispus sa introduca interesele lui Voiculescu in Parlamentul tarii, atunci inseamna ca va fi un partid care nu este capabil sa invete din greseli. Probabil ca va veni vremea cind o alianta electorala nu va mai fi egala cu cel putin suma voturilor pe care le va aduna, ci, dimpotriva, contra, partidul care va intentiona sa aduca astfel de partide nelegitime in Parlament, se va bucura de atita incredere de cita se bucura conservatorii astazi.

