OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Muzeu: Munca, Focul, Vintul, Apa…

Ce ne puteti spune despre expozitia de baza gazduita de Muzeul Taranului Roman?

In momentul de fata, muzeul trebuie sa isi extinda expozitia de baza si lucram deja la proiectul Munca, ce va fi definitivat prin prezentarea salilor Focul, Vintul si Apa – elemente fara de care nu putem exista si care vor fi ilustrate prin ateliere de fierarie si dogarie, printr-o piesa senzationala, o moara de vint adusa din Gorghesti, si o dirsta din Valea Oituzului. Piesele sint monumentale si speram ca ideile care s-au conturat pentru realizarea acestor sali sa fie apreciate de publicul care stim ca ne iubeste foarte tare.
Salile vor fi deschise in muzeu si vor continua expunerea de la etajul I, denumita Rinduiala vietii. In ele vom prezenta portul, ocupatiile si mestesugurile, hrana taraneasca, obiceiurile din ciclul vietii si de peste an, iar sala care va purta denumirea Locuri va trata „locul“ ca fapta si metafora.

In ea vom prezenta citeva piese care sa defineasca hotarul satului, gospodaria, biserica, troita, astfel incit pornim de la poarta de hotar, ne apropiem de sat si gasim biserica. Avem o piesa dintr-o biserica de pe vremea lui Matei Basarab, la a carei restaurare lucram acum si care va fi o piesa importanta in aceasta sala. De asemenea, ne apropiem de casa, de prispa, de vatra, deci de elemente care prezinta o trecere gradata de la hotarul satului pina la vatra din casa.
Proiectul va fi finalizat in luna septembrie, ca un omagiu adus zilei de nastere a fostului nostru director, Horia Bernea. Speram sa reusim sa il finalizam pina atunci si sa il facem asa cum si-ar fi dorit domnia sa. Despre aceste sali am discutat foarte putin, intrucit trebuia sa ne apucam de lucru dupa ce s-ar fi intors de la Paris, dupa operatie. Din putinele ginduri pe care ni le-a marturisit inainte sa plece la Paris, speram, si eu, si Irina Nicolau, sa facem aceste sali asa cum si-ar fi dorit.

In ce consta proiectul Patrimoniu?

Acest proiect a fost initiat in 1995, cind am primit un sprijin important de la Fundatia Soros, si inseamna realizarea depozitelor definitive de patrimoniu. In momentul de fata se lucreaza la consolidarea tronsonului de cladire afectat acestei activitati si speram sa il putem finaliza in urmatorii patru ani, astfel incit Ministerul Culturii si Cultelor sa se mindreasca cu primele depozite din Romania care pastreaza patrimoniul dupa normele ideale de conservare.
Munca pentru protejarea patrimoniului este o preocupare importanta a noastra, motiv pentru care depozitele noastre, provizorii acum, arata foarte bine, iar obiectele sint excelent pastrate si depozitate. Protejam patrimoniul si printr-o ampla evidenta, care inseamna intocmirea fiselor de obiect, introducerea lor in computer si, in paralel, realizarea unei banci de date de imagine, astfel incit noi sa putem lucra pe computer cu imaginile atunci cind avem nevoie de selectie de imagini, de expozitii, de studii, de documentari. In felul acesta dorim sa scurtam, ca sa zic asa, perioadele de atingere a obiectelor – de fapt, sa le protejam si sa le lungim viata.

Apoi, grija noastra este ca, o data ce se termina cladirea destinata depozitelor, sa mutam patrimoniul din zonele in care se afla acum in depozitele definitive si, bineinteles, sa continuam expozitia de baza, care trebuie sa cuprinda si o sala destinata istoriei muzeografiei romanesti, dar mai ales a muzeografiei practicate incepind cu Tzigara-Samurcas la Muzeul de Arta Populara, acum Muzeul Taranului Roman.
Vom incerca sa cream o sala, o galerie care sa fie inscrisa in memoria publicului ca o galerie foarte speciala de arta taraneasca, aici, in miezul Bucurestiului, pentru ca din aceste lucrari de consolidare s-a obtinut la subsol un spatiu foarte important de expozitii, facut dupa toate normele de conservare, dar si cu un design deosebit de interesant si cu un sistem de iluminat foarte modern. Aceasta sala va fi destinata prezentarii unor expozitii deosebite.
De asemenea, speram sa putem face chiar depozitele, intr-un anume regim, vizitabile. Oamenii ar putea vedea in felul acesta un patrimoniu de aproape 90 de mii de obiecte taranesti, de la costum pina la icoana, de la crestaturi in lemn la broderiile de pe stergare si de pe marame. Expozitia noastra permanenta nu poate prezenta, in acest moment, decit a zecea parte din patrimoniul pe care il avem si nici nu vom putea vreodata sa punem tot ce avem intr-o expozitie.


Proiecte de viitor

La ce proiecte de viitor lucrati?

Intre proiectele noastre, un loc important il are redobindirea unui monument de arhitectura taraneasca, casa lui Antonie Mogos, facuta in 1875, piesa de patrimoniu ce a apartinut muzeului nostru, pe care Samurcas a adus-o din teren si a expus-o ca pe o bijuterie, si datorita dimensiunilor sale, in muzeu. In 1953, cind Muzeul de Arta Populara a fost desfiintat si s-a facut in locul lui Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul de Istorie a Partidului, piesa a fost data Muzeului Satului. Acum Legea patrimoniului a aparut, iar noi trebuie sa intram in dreptul de proprietate – avem chiar si ordinul ministrului Culturii pentru stramutarea acestui monument – si dorim sa refacem sala asa cum a gindit-o Samurcas. Este, pe de o parte, ideea de a prezenta publicului o frintura din tipul de muzeografie pe care l-a practicat Samurcas, iar, pe de alta parte, o masura de protectie pentru acest monument pentru ca, lasat inca 2-3 ani in aer liber, el nu va mai exista. Trebuie sa ne facem datoria de muzeografi, recuperindu-l si punindu-l in valoare aici, dar si protejindu-i viata prin scoaterea lui din expunerea in aer liber.

Avem acum in plan al treilea catalog de colectie – catalogul de obiceiuri. A aparut cel cu ulcioare, acum cahlele si urmeaza catalogul obiceiurilor, la care vom lucra anul acesta si anul viitor si care se va finaliza cu o expozitie de obiceiuri.
Din aceasta saptamina vom incepe sa lucram si la expozitia pe care dorim sa o deschidem in intervalul dintre Sfintul Gheorghe si Pasti.

Vad aici un afis deosebit de frumos, pentru o expozitie de cahle. Cind va fi ea deschisa publicului?

Proiectul se va finaliza foarte curind. Avem o sala destinata prezentarii unei tipologii de piese, in care am prezentat deja camasa taraneasca, ulcioarele de nunta – cu catalog de colectie – si in care vom prezenta cahlele.
Este o colectie de 824 de piese, interesanta si din punct de vedere al componentei etnice – sint cahle romanesti, sasesti, mahiare –, putind vorbi, din acest punct de vedere, de o prezenta si o convietuire normale si firesti, fara excese, de elemente care au circulat intre olarii din satele respective, pentru ca erau olari romani, sasi si maghiari si imprumutau elemente si tehnici de decor. Gindim aceasta expozitie, astfel incit fiecare placa, fiecare cahla, sa fie prezentata ca un tablou. Cred ca publicul va fi foarte impresionat de o asemenea expozitie pentru ca nu a vazut niciodata la un loc atitea piese extrem de interesante, foarte vechi, multe dintre ele din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea.

O gindim ca pe o expozitie care sa fie, pe de o parte, completata cu o soba realizata din cahlele din colectie, asa cum se faceau sobele de cahle in secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, dar si cu o demonstratie de cum se fac aceste placi de soba astazi, pentru ca mestesugul nu a disparut in totalitate. Mai sint inca mesteri care fac asemenea placi de sobe si cred ca prezenta lor, atit la deschidere, cit si pe parcursul expozitiei, ar fi interesanta pentru public, deoarece ele nu se modeleaza pe roata, asa cum se intimpla cu oalele, ci se preseaza intr-un tipar facut, intr-un anumit fel, de mesteri specializati, lemnari. Sint lucruri pe care publicul nu le-a putut afla pina acum si pe care are acum ocazia sa le vada pe viu.


Muzeul de dincolo de muzeu

Stim ca Muzeul este implicat in actiuni culturale care ies din spatiul strict muzeal. Ne puteti vorbi despre astfel de initiative?

O asemenea initiativa este legata de punerea in valoare a casei din piatra de la Heresti. Este o zona foarte interesanta in drumul spre Oltenita, o zona bogata si in statiuni arheologice – statiunea arheologica de la Cascioarele, Arges. Aici se afla casa de piatra a lui Udriste Nasturel, monument de secol XVII (1617), intr-o stare foarte buna de conservare – ea a fost restaurata –, iar acum, impreuna cu Centrul de perfectionare a cadrelor din Ministerul Culturii si Cultelor (am discutat deja cu domnul director Mircea Dumitrescu si cu colega mea Irina Nicolau), dorim sa lansam proiectul Heresti – sat si palat.
Istoria a facut ca la Heresti sa existe aceasta casa a lui Udriste Nasturel, o viata de palat foarte interesanta, dar la fel de interesanta a fost si viata satului care a acceptat, a gazduit, a ingrijit in permanenta monumentul de care vorbim. Prin aceasta colaborare cu Centrul de perfectionare dorim sa realizam un studiu de cercetare a zonei, ale carui rezultate sa fie atit teoretice, cit si practice, constind in numeroase achizitii, pe care le vom stringe intr-o expozitie care se va deschide in a doua parte a anului (fiind o resedinta de vara, nu are sistem de incalzire si abia incepind din iunie-iulie temperatura este propice lucrului si expunerii unor obiecte). Speram ca acest proiect, Heresti – sat si palat, sa ne ajute, pe de o parte, sa reintegram monumentul intr-un circuit turistic, pe de alta parte, sa-i interesam pe sateni pentru o colaborare mai strinsa cu muzeul.

Tot in zona se afla si o casa englezeasca, pe care boierul Dinu Stolojan i-a facut-o cadou sotiei sale, care era englezoaica, impreuna cu o moara si un han. Moara inca functioneaza, dar casa si hanul sint deteriorate. Am lansat un proiect si am gasit deja un sponsor foarte important si foarte interesat sa ne ajute sa refacem situl si, impreuna cu situl, localitatea Heresti sa fie inscrisa intr-un circuit turistic care ar putea pune in valoare acest monument.


Proiecte in strainatate

Ce ne puteti spune despre colaborarea cu institutii similare din strainatate?

Am avut colaborari foarte importante in primul rind cu Muzeul de Arta Religioasa din Lenvig, Danemarca. Impresionati de expozitia noastra de icoane, dupa ce a fost deschisa la Lenvig, au mutat-o si la Randers. Am facut un catalog superb, iar anul trecut au venit si ei, in cadrul schimbului cultural, cu o expozitie foarte interesanta de scene biblice, ocazie cu care si-au expri mat si dorinta de a continua colaborarea inceputa cu expozitia de icoane.
Tot in cadrul schimburilor culturale, am prezentat o expozitie de icoane la Roma, itinerata la Venetia. Icoanele pe sticla i-au interesat si i-au surprins. La Venetia am mai avut expozitii de costume populare, dar si de obiceiuri, in cadrul Carnavalului de la Venetia de anul trecut.

De asemenea, am avut colaborari interesante cu Japonia, unde am facut, in 1999,
o expozitie de costum popular si podoabe. In 1995, am deschis la Paris o expozitie senzationala, realizata de Horia Bernea si numita Crucea – semn si materie. Nu numai obiectele, dar si cadrul, peretii, pe care i-a pictat personal, au facut ca expozitia sa fie un eveniment unic in acea perioada.
Am mai fost solicitati sa participam cu o expozitie la Marsilia, insa lucrurile sint greoaie din acest punct de vedere, pentru ca partenerii nu asigura intotdeauna cheltuielile de organizare, or, daca noi avem un buget asa cum il avem, este foarte greu sa acoperim cheltuielile de asigurare, de transport pentru obiecte, pentru specialistii care sa organizeze expozitia.

Muzeul are foarte multe solicitari de expozitii in strainatate. In prezent, avem pregatita o expozitie pentru Muzeul Etnografic din Varsovia – ei au avut la noi o expozitie interesanta, iar noi trebuie sa mergem acolo cu o expozitie legata de obiceiurile din ciclul vietii. In momentul de fata, ne pregatim si pentru o expozitie de icoane solicitata de Israel, la care lucram de aproape sase ani si ale carei tematica si ilustratie sint deja gata.