OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Istorii si consecinte – cu acest gind am plecat de la expozitia lui Peter Jacobi deschisa la Muzeul National de Istorie al Romaniei. In perioada 2004-2005 el s-a aflat in postura de Peregrin prin Transilvania – acesta este si titlul expozitiei sale – pe meleagurile altadata locuite de sasi. In zona Sibiului, a Brasovului, la Bistrita sau in Banat, cu aparatul de fotografiat in mina, Peter Jacobi a facut sute de fotografii, marturii, de cele mai multe ori cutremuratoare, ale unui destin, ce nu ar trebui acum sa lase loc indiferentei.

Inainte de a vorbi despre semnificatia acestor documente fotografice – un semnal de alarma ce trebuie sa determine o atitudine imediata din partea autoritatilor locale, dar si a celor care au in grija patrimoniul cultural al acestei tari – trebuie sa spunem citeva cuvinte despre autorul acestei expozitii.
Peter Jacobi a absolvit sectia de sculptura a Universitatii de Arte din Bucuresti in 1961. Artist de succes inca din primii ani, in 1970 participa, impreuna cu alti artisti romani, la Bienala de la Venetia. Dupa acest moment el se stabileste in Germania, unde are o bogata activitate expozitionala, dar totodata desfasoara si o cariera didactica, ca profesor la Universitatea de Arte Aplicate din Pforzheim.

Revenirea la Bucuresti in anul 1993 la ARTEXPO cu o expozitie personala, itinerata in citeva mari muzee din tara, apoi in 2002 cu ampla expozitie intitulata semnificativ Palimpsest, deschisa la Muzeul National de Arta, Peter Jacobi avea sa dezvaluie atit celor care l-au cunoscut, dar mai ales tinerilor, imaginea unui artist matur, cu o activitate complexa, un important artist contemporan, de origine germana, nascut in Romania. Sculpturi, fotografii, instalatii, majoritatea cu caracter memorialistic, exploateaza o tematica ce investigheaza trecutul recent. Sculptura lui fructifica geometria simpla, modulara, provocind un dialog expresiv al verticalelor (Coloanele modulare) si orizontalelor, asa cum, tot in paralel, el priveste trecutul si prezentul.

Este un spatiu-timp, un trecut-prezent pe care il cauta continuu, un exercitiu ce restituie, intr-un mod expresiv, in sculptura, in instalatiile sau in fotografiile sale, imagini ce nu trebuie uitate. Daca monumentele au solemnitatea grava a simbolului, devin semne ce poarta severitatea judecatii, in fotografii mai ales, Peter Jacobi recreeaza un univers afectiv, de care se simte foarte legat. Imi amintesc, din cele doua expozitii deschise la Bucuresti, seria de fotografii, portrete dedicate fie unor colegi de breasla, fie unor personalitati ale culturii noastre, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco etc. Dar impresionante au fost fotografiile de epoca, cu interventii personale, prelucrate la computer, ce vorbeau despre societatea romaneasca, cele in care el a valorificat costumul popular, amintindu-mi titlul foarte expresiv al uneia dintre aceste lucrari: Frumoasele straie taranesti ale doamnelor de la oras. El face cunoscuta o lume, nestiuta de multi dintre contemporanii nostri, valorifica semnele unui trecut fara de care cu greu ne putem gasi identitatea. Un loc special ocupa fotografiile cu momente din istoria familiei regale, mai ales fotografii ce o reprezinta pe Regina Maria in diferite ipostaze.

Am facut o scurta incursiune in opera lui Peter Jacobi pentru a intelege mai bine ca expozitia de fotografii deschisa acum la Muzeul national de Istorie nu este o intimplare, nu este rezultatul unui parcurs de vacanta prin zonele sasesti din Transilvania. Este atitudinea unui om legat de aceste locuri, a carui constiinta functioneaza inca in parametrii normalitatii, demonstrind inca o data ca, de la distanta, imaginea realitatilor noastre se vede mult mai limpede. Iar lucrul acesta el nu-l realizeaza doar prin documentele fotografice, prin sutele de imagini a caror calitate artistica vorbeste despre atractia pe care multi artisti contemporani o au pentru aceasta tehnica. Peter Jacobi a scris si un Apel pentru salvarea monumentelor arhitectonice din Transilvania, in urma documentatiei facute la cele 200 de ansambluri ale comunitatii sasesti fotografiate de el. Importanta acestui demers nu ar mai avea nevoie de prea multe argumente dupa ce parcurgem expozitia lui Peter Jacobi. Dar pentru cei mai putin familiarizati cu istoria comunitatii sasesti de la noi, trebuie sa spunem ca este vorba despre un patrimoniu cultural ale carui urme le regasim inca din secolul al Xll-lea si pina in zilele noastre.

Colonizati de catre regii Ungariei, incepind cu secolul al Xll-lea, mai ales in zona de sud a Transilvaniei, sasii aveau si obligatia de a apara tinuturile de granita. Asa se explica constructia bisericilor fortificate, a celor prevazute cu dispozitive de aparare, monumente impresionante, o parte dintre ele aflate in patrimoniul cultural universal, multe dintre acestea fiind amplasate intre Sibiu si Medias sau in jurul Brasovului. Peter Jacobi isi extinde cercetarile in zone mai putin cunoscute, in sate mici, depopulate, unde imaginile sint de multe ori socante. Drama comunitatii sasesti, care a rezistat timp de 850 de ani in Transilvania, apare dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Prin deportarile incepute in 1945, cind ei isi pierd libertatea si proprietatile, constringerile din perioada dictaturii comuniste determina exodul acestei populatii, aproape in totalitate in Germania, incepind de la mijlocul deceniului al VII-lea. De atunci si pina in anii nouazeci, rezultatele acestui fenomen de depopulare sint de cele mai multe ori dramatice. Casele parasite ramin ani de zile goale, se degradeaza sau sint ocupate de populatia nomada. Bisericile au in majoritatea cazurilor acelasi destin, doar atunci cind mai exista membri ai comunitatii sasesti ele isi mai indeplinesc rolul.

Dupa anii ’90 situatia nu se schimba foarte mult, desi se constata interesul celor plecati de a reveni in locurile natale. Dar problema unui patrimoniu cultural si artistic important nu poate fi solutionata doar la nivelul initiativelor private. In acest sens, apelul pe care Peter Jacobi il face se adreseaza atit institutiilor statului, care au in atributie aceste lucruri, Bisericii Evanghelice, comunitatilor locale, dar mai ales noua, tuturor celor care constientizam valoarea acestor lucruri. El vine cu solutii, cu posibilitati prin care se poate fructifica si rentabiliza aceasta zona, propune parteneriate internationale pentru restaurarea unor obiective. Finalul acestui apel, ce poate fi gasit pe adresa office@projekt-kirchenburgen.ro, este impresionant: „Ansamblul Transilvania este unic ca intreg si inconfundabil.

Chiar si pierderea unor obiective disparate din acest spatiu cultural este dureroasa, pentru ca specificul, farmecul si unicitatea Transilvaniei nu se datoreaza unui obiectiv sau altuia luate separat, ci totalitatii lor. De aceea tinta spre care tindem trebuie sa fie pastrarea completa a monumentelor mostenite si inca existente“.
Dupa ce parcurgem expozitia, rasfoim albumul impresionant, ce ofera o bogata documentatie, citim apelul, trebuie sa constatam cu tristete, inca o data, ca ceea ce numim „dragoste de tara“ ramine pentru cei mai multi dintre noi o sintagma care nu produce efecte concrete, inca nu avem sentimentul ca apartinem unei comunitati, fata de care avem si datorii. Iar Peter Jacobi, cel care din anii ’70 traieste in Germania, dar s-a nascut in Romania, ne obliga sa ne reconsideram atitudinea.