OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gheorghe MOCUTA
Pregatiri pentru marea calatorie
Editura Mirador, Arad,
2002, 68 p., f.p.


Nu toate cartile care nu reusesc sa „prinda“ listele-bilant ale unui an editorial sint neinteresante, neatragatoare, lipsite de valoare. Multe titluri – se stie – circula prost, mai ales atunci cind e vorba despre edituri mici, de provincie. Casele mari nici nu prea scot volume de versuri, cu exceptiile de rigoare (Paralela 45 sau Dacia), iar retelele de difuzare nu vor sa le preia, pentru ca nu prea au cum sa mearga bine la vinzare. Drept urmare, ecourile critice depind in mare masura de distributia „de protocol“ a editurilor, departe de a fi pusa la punct in Romania de azi, sau de cea facuta direct de catre autori, ale caror resurse financiare sint de obicei foarte reduse, incit nu-si pot permite sa-si cumpere multe exemplare din propriile carti si sa plateasca tarifele postale, foarte piparate.

Sint – apoi – scriitori si scriitori: nu toti au structura „vedetistica“, nu toti alearga dupa succes. In cazul poetilor, s-ar mai putea adauga ca ei ilustreaza – in principiu – formule temperamentale si de sensibilitate fragile, introvertite, retractile. Desi… nu despre asemenea lucruri se cade sa vorbim in vremurile postmodernitatii!
In sfirsit, mai conteaza si distributia in spatiu a poetilor: cei care locuiesc in Bucuresti sau macar intr-o capitala de judet, mai ales daca e vorba despre vechi centre de cultura si mari orase universitare, au o mai buna vizibilitate, sint prezentati macar in revistele locale, la rindul lor cunoscute, cu vechi traditii, pe cind poetii din restul tarii razbat mai greu. Exista exceptii, dar exceptii!

Iata o buna carte de poezie publicata anul trecut de catre un autor la care nu ajung spoturile reflectoarelor criticii, ale actualitatii culturale in genere: Pregatiri pentru marea calatorie de Gheorghe Mocuta. Profesor de franceza (de liceu) la Curtici, autorul are o imagine de scriitor de buna calitate, de vocatie. Ramine – totusi – cunoscut deocamdata doar publicului cultural local, din zona Aradului si din Banat, precum si cercului restrins al colegilor literatori din tara. Anul trecut a publicat doua carti, una de versuri si cealalta de articole. E redactor-asociat al revistei aradene Arca, in care publica regulat articole, cronici, recenzii, inca de la lansarea publicatiei, in februarie 1990. Ce-i drept, n-a reusit sa se impuna ca un critic de autoritate, si nu numai pentru ca n-a beneficiat de un „vehicul“ publicistic cu mai mare putere de tractiune (de ani buni, Arca, initial lunara, devenind trimestriala, deci cu „bataie“ limitata): intelectual de fina conditie, interpret atent al literaturii, el n-a gasit o formula cit-de-cit personala de comentariu, nici n-a urmarit cu consecventa o tema sau un gen anume, si a mai si comis unele amabilitati „localiste“, fatale oricarui prestigiu critic. (Un exemplu fericit il ofera colegul sau de la Arca, Romulus Bucur: poet, si inca unul dintre cei aflati in prim-planul „lunedist“ al „noului val“ literar romanesc din anii ’80-’90, cu doar sporadice exercitii eseistice inainte de lansarea Arcai, comenteaza sistematic, de 13 ani, numai carti de poezie, reusind sa-si contureze o maniera proprie, absolut notabila, dupa cum o dovedeste si culegerea cvasi-integrala a articolelor sale de pina in toamna anului 2000, Poeti optzecisti (si nu numai) in anii ’90. N-am apucat s-o recenzez la aparitie si a ramas nesemnalata in Observatorul cultural. Incerc sa „recuperez“ saptamina viitoare!)

Pregatiri pentru marea calatorie (2002) e al patrulea volum de versuri al lui Gheorghe Mocuta, dupa Ingerul ridica lespedea (1992), Zapada anului unui (1994) si Omul de litere/viata de hirtie (1998) (a mai publicat doua volume de eseuri, unul in 1996 si celalalt in 2002). Poemele din Pregatiri pentru marea calatorie sint grupate in trei cicluri distincte ca formula. Cel dintii, care da si titlul cartii, e si cel mai valoros. In cele opt secvente ale sale, numerotate cu cifre latine, va fi vorba despre „marea calatorie“, expeditia finala, cea catre tarimul lui Hades (cum indica din start motto-ul preluat din Odiseea). Vocea-personaj care se confeseaza si scrie reflecteaza asupra sensurilor vietii, revazindu-si episoade din biografie, dupa ce, intr-o dimineata, a inceput sa se gindeasca la „marea calatorie“: „intr-o dimineata de ianuarie a noului mileniu/ mam trezit mai devreme si am inceput sa scriu/ de mult timp imi sta pe limba virtejul acestor cuvinte necrutatoare/ le pierd gustul pe masura ce le mizgalesc pe hirtie/ nu m-am oprit din scris pina nu m-am eliberat de cruzimea lor/ de la o vreme mi-a incoltit in minte ideea pregatirilor pentru marea calatorie/ de atunci inaintez in memorie ca pe un limb pierdut in mare“ (p. 7).

Isi evoca parintii, apoi scene de familie, cu sotia si fiul sau, din vacante, dintr-o calatorie cu masina in strainatate, in 1996, apoi ii trece in revista pe „prietenii mei scriitorii“ (p. 14 sq.), isi va aminti ascensiunile montane din adolescenta si peripetiile din anii cind fusese „dascal intr-un sat svabesc pe granita de vest“ (p. 24 sq.) etc. etc. Secventa finala e o parabola a mortii ca petrecere: prietenii, fratele, iubita se despart metaforic de protagonistul confesiunii, la implinirea unei „virste rotunde“ (p.32), dupa care vine clipa „inaltarii la cer“, figurata ca ascensiune in compania unui inger (totul, de asta data, relatat la persoana a II-a): „implinesti o virsta si vine la tine ingerul/ te tine de mina/ ca un balon cu heliu te trage usor in sus/ spre visele prietenilor si ale cunoscutilor/ ale fiului/ pina nu va mai vedeti/ pina sinteti un punct care pune capat pregatirilor.// incepe marea calatorie“ (finalul secventei a VIII-a, p. 33). Citatele sint suficiente pentru a ilustra stilistica ciclului – de fapt, un poem unitar, amplu, impresionant: versurile amesteca limbajul cotidian, lexicul variat, de toate categoriile, cu imaginile fine, cu tropisme mai cautate („ca pe un limb pierdut in mare“), totul intr-o maniera narativa, care unifica evocarea intr-un ton melancolic, acumulat pina la tristetea sfisietoare a despartirii de la final.

Ciclul al doilea, Loc de pierzanie, aduna texte variate si ca tematica, si ca stil: mai scurte sau mai dezvoltate, cu vers cind concentrat, cind cu desfasurare larga, cu sau fara rima. La o extrema – notatia cotidiana, cu trimitere politica explicita, ca in textele intitulate descriptio romaniae. Aleg unul: „am pasit cu stingul in noul an/ minerii din vale au profitat de vremea/ buna a lui ghenar si au mai pus de o/ mineriada au curatat capitala de huligani/ lasind in urma lor o pace romana/ o liniste de mormint si munti/ de gunoaie/ am pasit cu stingul in evropa/ si cu o taxa noua pe paloarea adaugata/ a economiei de tranzitie“ (p. 37). La extrema cealalta – boala si moartea, tema obsesiva a cartii. Pentru ca in Invitation au voyage, ciclul final, sa intilnim trei balade despre trei „calatorii“ evocate in catrene rimate parodic: una turistica, la Paris, alta in Internet, iar a treia – pe… tabla de sah. Autorul isi dezvaluie aici inclinatiile ironice, nici ele lipsite de aer melancolic, precum in: „barbati lucizi/ cu ochiul net/ dispar in zori/ pe Internet“ (balada cibernautului calator, p.64; titlurile de cicluri sint scrise cu majuscule, cele de poeme – cu minuscule).
Vasazica, poezie buna se poate scrie nu numai la Bucuresti, Iasi sau Cluj, ci si la Arad sau la Curtici...