OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Matthew SWEENEY s-a nascut la Donegal in 1952. Din 1973 locuieste la Londra. A publicat sapte volume de poezie, printre care Blue Shoes si Cacti, precum si literatura pentru copii – The Rying Spring Onion si Fatso in the Red Suit. A editat cu Jo Shapcott o antologie, Emergency Kit: Poems for Strange Times (1996), si a scris cu John Hartley-Williams Writing Poetry, un volum practic rezultat din experienta seminariilor literare. Volumul Bridal Suite a fost publicat in 1997, iar ultima selectie de poezii, The Smell of Fish, in martie 2000. Volumul Selected Poems a aparut in martie 2002. Un grup de cinci profesori din Romania care l-au intilnit in Slovacia la un curs de vara, in 2000, au initiat, alaturi de alti profesori interesati, proiectul de Creatie Literara coordonat de British Council. Ca parte a acestui proiect, Matthew SWEENEY a sustinut, in martie 2002, trei seminarii in tara, revenind in septembrie pentru un curs extins cu echipa proiectului.


Ai venit de curind pentru a doua oara in Romania pentru un seminar de creatie literara cu studenti si profesori de limba engleza. Aceasta pare o postura relativ neobisnuita pentru un poet, ma refer la aceasta combinatie a creatiei poetice cu cea de formare si de impartasire a experientei cu un grup de profesori. Cum te-ai simtit in timpul acestui seminar si cum crezi ca ai lucrat cu grupul din Romania?

Stiu ca este un fapt neobisnuit pentru poetii din alte culturi ca acestia sa predea, dar in Marea Britanie (si chiar mai mult, in America) este relativ comun. Sint adeseori intrebat daca oamenii pot fi invatati sa scrie poezie. Raspunsul meu este ca nu poti sa predai talentul, dar poti sa predai/inveti tehnica. Aceste seminarii care s-au desfasurat in Romania au adus, de asemenea, elementul de deprindere a participantilor cu implicarea studentilor lor in creatia literara. Este foarte interesant sa vezi, in cursul unui seminar, cum participantii se surprind pe ei insisi cu ceea ce scriu si ca descopera ca scrisul este placut. In evenimentele anterioare pe care le-am sustinut cu participanti romani am simtit ca romanii se lanseaza in exercitiile de scris cu entuziasm si cu energie si par, in mod spontan, dornici sa obtina cit mai mult posibil.

Esti, asadar, atit poet, cit si tutor de curs – cum te simti astfel? Cum ai inceput sa scrii si ce te-a facut sa crezi ca poezia era cel mai bun mijloc de exprimare pentru tine?

As putea spune: ca un jucator de golf care joaca in turneuri, dar da si lectii de golf. Eu cred ca poetul este o astfel de persoana. „Predarea“ face ca propria tehnica a poetului sa ramina viabila. Eu am inceput sa scriu cind eram la liceu, ma aflam la un internat pe care incepeam sa-l detest din ce in ce mai mult, iar scrisul ma facea sa ma simt mai bine. Aveam un prieten care scria, de asemenea, si ne incurajam reciproc. Nu stiu de ce m-am indreptat spre poezie, in loc de proza, stiu doar ca a inceput sa-mi placa poezia – sunetul acesteia, misterul si sugestivitatea, modul in care opereaza intr-un spatiu restrins. Un incepator simte ca ii este mai usor cu piese care sint scurte.

Ultima ta selectie de poezii a fost publicata in aceasta primavara; ai in pregatire un alt volum (Fox) care va aparea in noiembrie a.c. Aceste poezii par sa urmeze doua linii puternice ale traditiei irlandeze: linia oarecum sinistra, intunecata, dar atit de dramatica si vibranta, iar, pe de alta parte, linia ludica, amuzanta si alerta. Cum crezi ca se leaga poezia ta de aceste doua curente si cum ai descrie modul in care sint explorate in creatia ta?

Am o alta selectie pe care o pregatesc, dar mai am cam un an de lucru pina sa o finalizez; nu am gasit inca titlul acesteia. Creatia irlandeza – proza, dar si poezie – a fost capabila sa intretina simultan partea intunecata si pe cea ludica, linia grava si pe cea comica. Ginditi-va la Swift, Beckett, Flann O’Brien. Nu este nici o contradictie in asta, iar umorul este folosit, paradoxal, pentru a sublinia gravitatea. Nu pot comenta aceste curente in propria mea creatie in afara faptului ca ele exista si ca functioneaza concomitent. Nu este cazul ca poetul sa stie prea multe despre cum opereaza propria lui poezie.

Cititorii poeziilor tale au remarcat o influenta orala foarte puternica, iar aceasta s-a intensificat de fiecare data cind am participat la o sesiune de lectura a poeziilor tale, citite chiar de tine. Crezi in rolul scriitorului ca unul dintre cei mai potriviti „interpreti“ ai propriei creatii?

Una din influentele mele este traditia orala din zona Donegal, unde am crescut. Dincolo de acest fapt, poezia a existat intotdeauna in doua sfere – cea scrisa/vizuala si cea orala/auditiva. Sau, asa cum poetul si prietenul meu, Tom Lynch, o spune: „Inainte ca un poem sa fi fost scris si citit, a fost unul auzit si spus“. Poetul trebuie sa fie cel mai bun interpret al poeziei sale, caci este scrisa dupa accentul, cadenta si influenta sa proprie. Nu se intimpla, insa, ca neaparat poetul sa reuseasca sa citeasca bine propria sa poezie. Ca orice alt lucru, acesta se invata si se imbunatateste o data cu practica. Alternativa ca actorii sa citeasca lucrarile poetului este rareori una reusita.

Majoritatea poeziilor tale au o influenta cinematica foarte intensa; face aceasta parte tot din traditia si modul de exprimare irlandeze? Sau provine de la alti poeti care au avut o influenta solida asupra scrisului tau?

Elementul cinematic din poezia mea nu are de-a face cu Irlanda. Se refera la miscarea imagista de la inceptul secolului al XX-lea, in poezia americana, care are ca miez importanta imaginii vizuale bine focalizate – cum se fac trimiterile la sugestii, ca valurile unei pietricele aruncate intr-un iaz. Sigur ca perioada acestei miscari a coincis cu aparitia cinematografului. Am fost intrebat odata, la Universitatea din Wales, daca ma consider un imagist. Nu, am raspuns eu, dar descind dintr-unul – modul in care mi-as descrie propria poezie este ca fiind una narativo-imagistica, ceea ce nu este prea departe de felul in care opereaza un film.

Ai calatorit mult anul acesta, in Japonia, Canada, Ungaria, luind parte la festivaluri de poezie si alte evenimente literare. Cum reactioneaza tinerii la poezia contemporana? Care este interesul lor general in privinta literaturii? Ce crezi ca ii poate stimula sa se apropie de scris, dind friu liber propriei imaginatii prin intermediul creatiei?

Calatoresc mult, sustin lecturi literare, dar numai unele dintre aceste evenimente sint pentru un public tinar – elevi sau studenti. Majoritatea evenimentelor au scopul de a deschide publicul, care include adesea si tineri. Sentimentul meu, bazat pe experienta, este ca tinerilor le place sa asculte poezie si ca, uneori, sint surprinsi de aceasta. Acesta este un lucru complet diferit, sa-ti placa lectura, fata de studiul lor la scoala, dar pentru unii studenti descoperirea ca le plac poeziile ascultate este un prim pas catre parcurgerea lor in pagina. Daca experienta poeziilor ascultate este combinata cu cea a creatiei unor poezii de catre ei insisi in cadrul unui seminar, interesul lor pentru poezie poate fi stimulat mai departe. Studentii romani nu difera de studentii din alta parte din punctul acesta de vedere. Este adevarat ca au alte interese care ii atrag, iar literatura prezinta o anumita dificultate (desi as putea adauga ca un interes fata de celelalte lucruri nu inseamna ca persoana in cauza nu poate fi interesata si de poezie, de literatura). Singura cale de a-i incuraja pe tineri catre literatura este sa participe la lecturi si seminarii de poezie unde sa fie invitati sa scrie.

Reflectez inca asupra experientei tale de poet si de formator. Cum crezi ca s-ar putea extinde acest model in Romania, astfel ca poetii si prozatorii romani sa devina, la rindul lor, formatori si sa lucreze cu tinerii studenti?

Nu sint sigur asupra raspunsului la aceasta intrebare. Poetii din Romania sau din alte parti pot, teoretic, initia aceste activitati cu tinerii din scoli si universitati, punindu-i sa scrie si stimulindu-le interesul pentru poezie. Dar aceasta depinde de faptul daca o astfel de traditie exista deja sau, daca nu, de dorinta poetilor romani de a se angaja in astfel de actiuni, deoarece chiar si in Marea Britanie, unde exista o traditie de ceva timp si scriitori care lucreaza in domeniul educatiei, nu toti doresc sa se implice.

Care crezi ca este rolul poetului in societatea actuala, pornind de la felul cum se integreaza eul tau in societatea irlandeza? Crezi ca poetul a parasit turnul de fildes, ca este el acum parte a unei elite literare si a unui public select sau este complet angajat social si politic in societatea civila, intr-o maniera diferita de acum 50 de ani?

Rolul poetului in societatea contemporana? Asta este o intrebare serioasa. Sint tentat sa spun ca poetul nu are un rol anume. Da, scriitori majori, ca Seamus Heaney, au avut un profil public mai accentuat, astfel de persoane se pot gasi in situatia de a face afirmatii publice – la anuntarea Procesului de pace din Irlanda, Seamus Heaney a avut un articol semnificativ in Irish Times, in numarul din acea zi. Dar, pentru cei mai multi dintre noi, poezia exista intr-o zona relativ marginalizata... Exista exceptii de la aceasta, rolul poetului in educatie, asa cum am spus mai sus, de exemplu; rolul poetului intr-o activitate culturala mai larga a unei tari sau comunitati – de exemplu, participarea la un mare festival literar sau implicarea in programele radio-TV si, uneori, reactia la evenimentele publice (cel mai evident exemplu de acest gen il reprezinta poeziile pe care Poetul Laureat Britanic urmeaza sa le scrie cu ocazia anumitor evenimente ale monarhiei sau legate de incidente de importanta nationala; mi s-a intimplat sa fiu anuntat o data ca urma sa scriu ceva referitor la o persoana din Donegal care se inecase, era vorba de un adolescent – aceasta era, oarecum, o trimitere la timpuri mai vechi, cind poetul avea un rol mai precis in cadrul societatii).
Relatia mea cu Irlanda, in general, este complicata de faptul ca traiesc de atita timp la Londra – sint, prin urmare, mai legat de scena literara britanica decit de cea irlandeza, desi sint un poet irlandez. Nimic din asta nu implica, insa, ca poetul e multumit sa fie parte a unei elite literare – lecturile si evenimentele din scoli sint o dovada sau o dorinta de continua deschidere a publicului catre poezie. Prin aceasta, poate, poetul de azi e mai implicat in societate (la o scara redusa) fata de poetul de acum 50 de ani.

20 septembrie 2002