OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Oricare din actele tale sa fie un inceput, sa pastreze totdeauna un sens inaugural“: astfel de indemnuri il rostesc pe un artist viteaz, care-si apara gelos intensitatea ireductibila si prospetimea vitala a descoperirilor sale. Cu vrednicie, Horia Bernea a sustinut mereu impresia de imediat si de neta urgenta expresiva, care-i semnul unei frumoase naturi de pictor.
Dar, departe de vreun orb abandon, aceste bogatii ramin sub control, energiile operei deseneaza un proiect total, scandat de cicluri coherente, intr-o alternanta de exercitii spirituale. Inaintarea lor se adinceste abolind distinctiile parazitare, facind zadarnice distinctiile de o absoluitate pedanta, care opun figurativ si non-figurativ, traditie si libertate.

Din contra, acest laureat al Bienalei de la Paris, care nu si-a interzis cindva un anume radicalism conceptual, stie sa interpeleze inepuizabile versante ale experientei istorice, de la arta paleo-crestina pina la Van Gogh si Soutine, de la diagramele geometrice in mandala, din India si Tibet, pina la miniatura irlandeza si arta romanica a Cataloniei; de la orizonturile indepartate pina la fagasul unei sensibilitati de aici, de aproape, pe care o imbratiseaza cu un curaj ardent. Caci el se comporta ca un redemptor al traditiei, capabil sa dea reviviscenta naturii moarte, in chip de metafizica „hrana“, si sa asume peisajul din acceptia muzeala printr-o cosmica empatie; ori sa coincida cu elementul naiv si popular, spre a-l magnifica dinlauntru, intr-un elan ce amesteca umila prezenta si splendoare. Gratie, de altminteri, actiunii lui Horia Bernea, Muzeul taranului Roman, pe care l-a creat in Bucuresti, a stiut sa cucereasca o apoteoza la scara internationala: pentru nesecata imaginatie pe care o desfasoara, Consiliul Europei promovindu-l in 1996 printre zeci de institutii de acelasi fel, de pe intregul continent, Muzeul European al Anului.

Veritabila paradigma a practicii sale de pictor, ciclul Prapor i-a fost, lui Horia Bernea, o rascruce botezata la inceput, acum mai bine de un sfert de veac, Marcaj pentru infinit. Initial incrucisare a doua axe metalice, a devenit un cimp fertil in care directiile calitative ale spatiului precipita, in jurul lor, un tesut viu de pictura. Schema lui riguroasa inglobeaza ipostazele cele mai diverse, emblema i se vadeste apta pentru o incarcatura uimitoare, e rind pe rind decor inflorit si trup carnal, nervuri vegetale si schelarie compacta apartinind zidirii. Aidoma unui Aleph magic in care s-ar cuprinde totalitatea lumii, stindardul numit Prapor imprima in sine contrariile care se cauta si se cununa. Ordonata astfel, intinderea oricit de indesita, aceea chiar a boltilor si a cupolelor suprapuse staruitor, se preface intr-o continuitate paradoxala, asemenea cu pliurile unei vaste naframe, trimitind catre amintirea biblica a sfintei Veronica.
Fara gres, patratul acestui vexillum, care, cind se afunda in adinc si cind, complementar, avanseaza, asculta de legea unei aglutinari organice: prapor, numele steagului de procesiune ori de parada, este, in romaneste, totodata numele valului care infasoara viscerele, spre a contine suplu intimitatea biologica a fiintei.

Arhetip de stabilitate peremptorie, forma perfecta a patratului, la care visau pitagoricienii si visa Platon, convergenta deci, prin aceasta optiune a pictorului, cu o disponibilitate care isi tese la nesfirsit variatiunile creatoare. De aceea, am pus trecerea spre un an nou sub emblema plastica a unei asemenea metafore, germinind de miraculoasa multiplicitate.
Ca faimosul labarum al lui Constantin Imparatul, In hoc signo vinces, insigna aici schitata, inca o data, de catre Horia Bernea, Praporul acesta, mai degraba expansiv, se increde unui firmament de vii si benefice fagaduinte. El cheama spre nadejde si fericire.