Mereu se pomenește faptul că România nu are un proiect
concret pentru viitor. Pe termen mediu și lung, coerent structurat. Țară și
Popor, reunite sub egida, gingașă cîndva, Cuget și Simțire.
Sigur că sîntem racordați la perspectivele și proiectele
europene ale sumedeniilor de comisii și comitete de experți ale Uniunii
Europene. Sigur că sîntem antrenați în fel de fel de proiecte și angajamente
ale NATO, din care cu onor facem parte, și nu mai tremurăm că vin rușii sau
turcii peste noi. Sigur că avem o puzderie de relații bilaterale cu te miri ce
state ale lumii, economice, financiare, culturale etc., din care, teoretic, ar
trebui să culegem și oarece roade.
Totuși, există senzația – care o fi adevărul și
realitatea, nu știm, facem evaluări pe supoziții logice și aproximări extrase
din fapte concrete oferite de surse deschise – că România nu are nici un
proiect de viitor. Mergem înainte – cît de înainte? Dacă populația scade,
venitul pe cap de locuitor scade, totul parcă scade, în afara acelor creșteri
fastidioase cu zero virgulă ceva ale lui Emil Boc etc. –, fără să știm exact
ce, cum și pentru ce. Dincolo de vorbele mari aruncate de politicieni, la
putere sau în opoziție, și de formatorii de opinie (hmmm, chiar mai avem așa
ceva sau doar vedetuțe egolatre și egocentrate, care se ghidează după dictonulaprès mois, le déluge?), dincoace de oficialii învestiți (prin alegeri sau numire
directă) să gestioneze treburile publice, „ale țărei și neamului“ – suna frumos
o astfel de formulare, cîndva, pe buzele lui Nicolae Iorga. Care Iorga, ce
Iorga, noi o ținem acum cu Jeffrey Francks și Barroso!
Dar oare despre ce fel de proiect ar fi vorba? Cine să
elaboreze o strategie economico-financiaro-socială pe termen mediu și lung,
care chiar să dea și roade? Ne consumăm în interminabile lupte intestine, ne
risipim energiile (de multe ori, cu costuri uriașe aruncate în gol) pe mize
mici, alimentate de orgolii mari.
Pe ce drum merge România? OK, a ales capitalismul și
valorile democrațiilor occidentale. Foarte bine. Ce facem ca să întărim un
anume mod de guvernare – rezultat prin alegeri libere –, exprimat printr-o
funcționare corectă și eficientă, și ca să promovăm competența și expertiza în
toate domeniile? Mai nimic.
Politicul și opțiunile partizane ucid din fașă orice
inițiativă. Valorile liberalismului capitalist sînt înlănțuite la noi de
bizantineriile de partid și de opțiunile strict partizane. Deciziile se iau
politic, în funcție de avantajele sau dezavantajele electorale, numirile sînt
exclusiv pe criteriu politic – la mai toate nivelurile, de la ministere la
prefecturi, de la idiosincraziile prefectului sau ale primarului local la
directorii de spitale și școli. Un anume Marcel Hoară (PDL), mereu călare pe
ecranul televizoarelor, a ajuns mare mahăr la o unitate de Stat, undeva în
provincie, doar pe baza relațiilor clientelare. Un asemenea personaj, slugarnic
și obedient, este simbolic pentru tipologia celor puși pe căpătuială fanariotă.
Politizarea excesivă a societății românești a produs monștri și face ravagii.
Degeaba vorbim despre depolitizare și despre proiecte
europene, cînd totul se rezumă la a pune mîna pe gologani, de la buget sau din
fonduri europene, și la a-i repartiza firmelor și societăților comerciale
partizane sau de partid. De aici și nebunia cu fel de fel de investiții fără
noimă, de la patinoare și săli de sport, pe te miri unde, la bordurarea
incontinentă a străzilor din orașele țării – oare de ce nu se pun borduri și la
Dunăre sau la Marea Neagră? Ce afacere ar fi pentru firmele lui Adriean Videanu!
Apoi ne întrebăm unde se duc banii. O să cumpărăm avioane
americane F-16 – faptul că și Irakul o să cumpere același tip de avioane de la
americani ar trebui să ne pună pe gînduri serios și să nu mai aruncăm bani în
afaceri proaste… –, așa cum ne-am pomenit pe cap cu un contract mizerabil cu
firma Bechtel. Obediența noastră față de americani – degeaba ne cocoșim
prezidențial la ruși, tot niște boboci de rață rămînem între SUA, Rusia și
China – nu duce la nimic bun, așa cum condamnarea comunismului a fost o acțiune
inimos gîndită, dar partizan valorificată pentru ultracoruptul regim băsescian
și acoliții lui. Revenind la proiecte. Nu se pot obține rezultate viabile pe
termen lung dacă nu urnim din loc uriașa mașinărie care se numește POPOR. Doar
cu Festivaluri Enescu, seri folclorice sau medievale și cu serii de autori
români traduși prin lume nu vom schimba imaginea României de care facem atîta
caz și pentru care cheltuim bani aiurea cu lopata.
Ar trebui să fim capabili să schimbăm felul nostru de a
fi – fără ciordeală și descurcăreală, fără să mai fim șmecheri și egoiști în
exces – pentru a progresa. Dacă ne vom fura singuri căciula, n-o să mai fie de
vină nici FMI și nici Banca Mondială.
Faptul că, pe timp de criză nu mai sînt locuri libere în
hotelurile de la mare și că pensiunile de la munte gem de grătare contrazice
toate temerile noastre. Faptul că mîrîim și bombănim aprig la o bere rece, dar
votăm apoi fel de fel de neisprăviți nu ne poate face decît sceptici în
privința viitorului. Faptul că organizăm doar haosul nu poate fi o soluție
pentru viitor. Lasă, bre, că merge și așa, ce atîtea proiecte! Așa este, merge
oricum! Fiți sănătoși și veseli, ura Caragiale, tatăl celor din România. Din
Hohenzolernstrasse, de la Berlin. Poate că o întîlnire a lui Caragiale cu
Angela Merkel ar fi un proiect la care am putea lucra cu folos. De ce nu?
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters