OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Proiectul TAMper2 al Teatrului „Andrei Mureşanu“ din Sfîntu Gheorghe, ajuns la a doua ediţie, are şanse să se dezvolte pe direcţii care îi vor contura soliditatea în cultura teatrală românească. Ideea de a crea un context în care se regăsesc doi regizori, unul din România, celălalt din Ungaria ( cum a fost pînă acum), spectacole ale lor, un spaţiu de reflecţie privind unele teme ale actualităţii teatrale, este benefică pentru consolidarea unei comunităţi. În cazul oraşului Sfîntu Gheorghe, unde există această situaţie cu „majoritarii“ (românii) care au o pondere „minoritară“, iar „minoritarii“ (maghiarii) deţin o pondere „majoritară“, se fac eforturi, de mai multă vreme, pentru a consolida conceptul de comunitate, pentru a nu lăsa ca falia identitară, etnică să se mărească cutumiar şi pentru a realiza un public al vieţii culturale, teatrale care să participe ca atare, ca public, nu ca vector etnic.

 

TAMper2 este, la noi, un tip de proiect unic care, încă, este asimilat ideii de festival teatral. El este, de fapt, o întîlnire teatrală, un spaţiu de confruntare cum sînt puţine la noi în materie de teatru: cum se ştie, a realiza un dialog între două culturi (teatrale) nu e simplu într-o Românie În care a te înţelege cu Celălalt pare o utopie de tip eminescian. Organizatorii proiectului şi-au asumat cu curaj depăşirea acestei dificultăţi şi vor deschide unghiul confruntării dinspre România şi spre alte culturi teatrale din Europa Centrală şi din Vest. Proiectul a implicat încă de la început, alături de directorul teatrului, Florin Vidamski, personalităţi foarte active în cultura şi comunitatea din Sfîntu Gheorghe, precum scriitoarea Nina Ţînţar sau Mădălin Guruianu. Remarc acest lucru căci, cum se ştie, coagularea unei echipe de proiect este una dintre cele mai dificile operaţiuni în condiţiile româneşti.

 

Am mai cunoscut în Europa situaţii definite de un deficit de reprezentare, aşa cum e cazul la Sfîntu Gheorghe. Teatre ale minorităţii sînt sprijinite exact din această perspectivă, nediscriminatorie, a asumării condiţiei sale ca atare. Am evaluat adesea, la Bruxelles, ca expert independent de Agenţia pentru Cultură, Media şi Audiovizual a Comisiei Europene, proiecte venite din aproape toate ţările membre U.E., unde relaţia culturală majoritar–minoritar e văzută din perspectiva afirmării coerente, nu din aceea strict identitară. Cele mai bune proiecte care includeau această ecuaţie sînt rezultatul unui efort de gîndire care are în vedere exact chestiunea publicului, a relaţiei sale cu un patrimoniu cultural şi cu locul: oraşul respectiv este pus în valoare prin modul coexistenţei, şi nu atît prin acela al diferenţei, chiar dacă aceasta este prezentă. A pune în valoare diferenţa între cultura română şi cea de expresie maghiară, la noi, mi se pare fascinant, revelator din perspectiva dinamicii culturale proprii pe care diferenţa o stimulează în beneficiul tuturor.