OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe data de 18 octombrie 2000, un grup de intelectuali: Ovidiu Barbulescu (doctor in filozofie, Universitatea Bucuresti), Anisoara Budici (profesoara istorie, Colegiul National „Sf. Sava“), Gabriel Catalan (doctor in istorie, Universitatea Bucuresti), Adrian Luca (doctor in filozofie, Universitatea Bucuresti), Cora Oghina (licentiat in litere, Universitatea Bucuresti), Daniel Oghina (cercetator, Institutul de Stiinte ale Educatiei), Flori Stanescu (doctor in istorie, Universitatea Craiova), Mircea Stanescu (doctor in filozofie, Universitatea Bucuresti), Oana Uta (doctor in litere, Universitatea Bucuresti), Bogdan Vilceanu (licentiat in pedagogie, editor) au trimis presei un Protest al lor, definindu-se „cetateni ai Romaniei, care credem in valorile societatii deschise“. Nici o publicatie nu a prezentat aceasta luare de pozitie, desi, in contextul nostru, ea are un caracter exceptional. Exceptind importantul grupaj realizat de Observatorul cultural in nr. 31/septembrie 2000, este pentru prima data cind asistam la o manifestare colectiva impotriva pretentiilor fundamentaliste ale Bisericii Ortodoxe Romane. Acest tip de, s-o numim, „discretie“, a permis purtatorilor de cuvint ai orgolioasei institutii sa ironizeze „glasul care vorbeste in pustiu“ de fiecare data cind cineva ii critica atitudinea.

Ei bine, nu. Exista un grup mult mai mare de ginditori autonomi ai acestei societati care nu vad cu ochi buni presiunea in directia unui stat religios. Acestia, din cauza unui fenomen mediatic spontan ori printr-o politica bine pusa la punct, ajung greu sa-si faca simtita prezenta. (Firesc, mina lunga a BOR in redactiile unor ziare se face la fel de bine simtita ca si mina in manusi colorate a partidelor politice – doar este vorba tot de o competitie pentru putere.)
As sublinia, mai intii, radicalitatea atitudinilor lor. Citez: „Desfasurindu-si activitatea intr-un cadru formal democratic, BOR nu trebuie sa fie inlocuitoarea ideologiei comuniste, nici un membru privilegiat al societatii civile si, cu atit mai putin, un substitut al acesteia din urma. Statul roman este si trebuie sa ramina unul laic, nu sa devina unul religios. Ar fi cazul ca BOR sa se ocupe mai degraba de debolsevizarea institutiei si de decontaminarea dogmei de ideologia comunista, decit de acapararea spatiului simbolic ramas gol dupa caderea regimului comunist“.

Apare ceva excesiv in ceea ce este scris aici? Exceptind distinctia dintre „laic“ si „secular“, care trebuie asumata, in rest observatiile sint absolut adecvate. Fara doar si poate ca in vidul de autoritate simbolica de dupa 1990, Biserica Ortodoxa se vede pe sine „diriguitorul“. Ea isi pune metodic stampila pe fiecare bucata de viata sociala. BOR deschide anul scolar, parada militara, congresele de partid, simpozioanele privind transplanturile, sfinteste cabinetele ministrilor, zidurile bancilor, autorizatiile SRL-urilor, bilete BINGO Liberty. Nu este aceasta o obsesie bolsevica? Nu este aceasta o frenezie a ubicuitatii pe care am experimentat-o sub regimul comunist? Poate referirea la tendintele islamiste le-ar parea unora mai adecvata. Dar, in context romanesc, invadarea socialului nu reproduce fanatismul dogmatic specific cruciadei islamiste, ci mai degraba pulsiunile profane ale regimului trecut.
Citez mai departe: „BOR nu are dreptul legal si moral sa vorbeasca in numele majoritatii societatii romanesti, intrucit chestiunea dezincriminarii homosexualitatii nu este o problema dogmatica, ci una civila, de drepturile omului. BOR nu are nici dreptul legal, nici autoritatea morala de a stabili ce este si ce nu este dezirabil din punct de vedere legal. BOR nu are dreptul de a presa Legislativul, asa cum o biserica a carei ierarhie era recrutata dupa criteriile de fidelitate nu fata de dogma, ci fata de politica regimului comunist nu poate avea autoritate morala“.

In privinta autoritatii morale, cred ca orice minte decenta nu isi poate face iluzii cu privire la ierarhia BOR. Dar exista oare si o limitare legala? Sa nu aiba bisericile dreptul de a presa legislativul sau sa se considere, pe ele insele, voce a majoritatii societatii romanesti?
Aici autorii folosesc cuvintul „legal“, evident, cu sensul de „formal“. Ideea BOR de a vorbi in numele celor peste optzeci de procente care se declara ortodocsi este un abuz. (Ar fi ca si cum institutiile statului ar sustine ca exprima optiunile celor o suta de procente cetateni romani.) Iar exprimarea atitudinilor doctrinare nu are nimic in comun cu presiunile asupra legislativului, aflate complet in afara principiilor care fac ca bisericile sa fie, in stat, cu totul altceva decit vinzatorii de alcool sau tigari. (Principii care le asigura acestora si un statut diferit.)

Ultimul punct: „BOR nu este si nu trebuie sa fie un organism al statului, asa cum in mod insidios incearca sa ne transmita institutele de sondare ale opiniei publice si cum accepta in discursurile lor publice o buna parte din alesii in Parlament si reprezentantii altor institutii ale statului“.
Daca as amenda cele spuse mai sus, as face-o numai pentru ca exprima o atitudine minimalista. In cazul BOR nu este vorba numai despre plasarea sa in postura de organism de stat. Ci deasupra statului. Aceasta inseamna nu numai ca doreste sa se bucure de prerogativele de stat, ci si ca nu se supune nici uneia dintre regulile care asigura controlul reciproc al institutiilor ori evaluarea prestatiei si responsabilitatii lor. Astfel, cercul temporal este inchis. Ne aflam exact pe teritoriul pretentiilor defunctei ideologii comuniste pe care o invoca autorii nostri, dupa opinia mea, fara nici un fel de exces.