Evoluţiile din ultimele luni de pe
scena politică americană par să marcheze un punct de cotitură
fără precedent. După alegerile de anul trecut şi schimbarea de
gardă din ianuarie de la Casa Albă, la levierele celei mai
impunătoare dintre forţele globale omologate vreodată de istorie,
Anul Nou a adus o mutaţie echivalentă – susţin multe voci –
cu ieşirea dintr-o epocă şi intrarea, printr-un soi de ruptură,
într-un alt teritoriu istoric. La această răspîntie,
America a putut asista la amurgul unei administraţii istovite şi
îmbătrînite, care a părăsit arena într-un climat
dezamăgitor din mai toate punctele de vedere, şi a salutat cu
nemaiîntîlnită căldură, încă înainte de
preluarea timonei, primii paşi ai unei conduceri prevestind direcţii
novatoare şi avînd în frunte – fapt şocant – un om
politic de culoare.
Nerăbdarea de a întoarce pagina
Privită din chiar centrul de putere
care este capitala americană, mutaţia care pluteşte în aer
se simte peste tot. Niciodată în intervalul dintre două
administraţii – rareori la începutul unei noi guvernări –,
nu s-a manifestat cu atîta vigoare nerăbdarea de a întoarce
pagina, de a vedea încredinţate uriaşele responsabilităţi
ale puterii americane unei echipe noi. Semnificativ, în
preludiul schimbării de gardă de la Casa Albă, niciodată un
preşedinte pe cale de a da în primire cîrma ţării nu a
fost salutat, ca preşedintele Bush, cu mai multe expresii
democratice de critică şi nemulţumire. Prin revers, niciodată un
preşedinte abia ales nu a fost întîmpinat, încă
din prima clipă, cu atîta entuziasm precum, înainte
chiar de a-şi prelua atribuţiile, Barack Obama. Şi niciodată un
nou ocupant al Casei Albe nu a fost, ca el, atît de prompt
prezent în avanscena politică americană cu atîtea
asumări tăioase de poziţie, cu atîtea pronunţări şi
promisiuni de reformă, de exigentă şi laborioasă reorientare
naţională.
Unele dintre cele mai dure critici la
adresa fostei conduceri Bush au avut şi au drept obiect politicile
nepermis de tolerante care au contribuit la actuala criză economică
şi la afundarea, una după alta, a unor componente esenţiale ale
societăţii americane în recesiune şi şomaj. Şi,
ineluctabil efect al globalizării, reverberaţiile şi consecinţele
acestor fenomene pe glob. Pe plan intern, au fost şi sînt
criticate şi dezbătute recesiunea, criza, accentuarea prăpastiei
care separă veniturile cele mai mari de cele mai mici, diminuarea
puterii de cumpărare a americanului obişnuit, în paralel cu
stridenţa nejustificată a acumulărilor de opulenţă la capătul
de sus al piramidei sociale. Şi, vorbind de piramide, de fisurile
unui sistem care a putut permite – precum în cazul marelui
finanţist Bernard Madoff – ca scheme piramidale de tip Ponzi să
ducă la ruinarea unor componente de prim ordin ale sistemului
american, bazat cîndva, în esenţa sa nealterată, pe
vechea virtute a încrederii (trust). „Opt ani de tip Madoff“
era titlul unui editorial semnat, nu de mult, de Frank Rich în
The New York Times1. Şi, în tot acest amalgam de disfuncţii,
incompetenţa de nescuzat de care administraţia precedentă a dat
dovadă în alte împrejurări, de pildă dezastrul natural
provocat de uraganul Katrina, cu înecarea în ape a marei
metropole de la Mississippi, New Orleans.
Printre cauzele derapajului american
din ultimii opt ani se numără, la loc de frunte, costurile enorme
ale aventurii militariste din Irak, calculată să dreneze pînă
la urmă din bugetul Statelor Unite – potrivit unei analize
întocmite recent de laureatul Premiului Nobel Joseph E.
Stiglitz, împreună cu asistenta sa Linda Bilmes – un total
de peste 3 trilioane de dolari2. Inevitabil, se adaugă costurile
uriaşe ale celuilalt război, după atîţia ani aflat din nou
în recrudescenţă – cel purtat de puterea americană în
Afganistan. Se ridică totodată voci care critică din ce în
ce mai deschis inerţiile americane din ultimii opt ani faţă de
vechi răspunderi, cîndva lucid asumate, privind găsirea unei
ieşiri energice din ceea ce unii istorici au ajuns să numească
„războiul de şaizeci de ani“: cel dintre părţile prinse, încă
din secolul trecut, în inextricabilul conflict pe cale de a se
adînci acum în stază, însîngerînd mai
departe Ţara Sfîntă şi teritorii-cheie din Orientul
Mijlociu.
În răspăr cu spiritul instituţiilor americane
Trezită treptat din nonşalanţa şi
letargia euforică din ultimii ani, majoritatea societăţii
americane înţelege acum, cu luciditate crescută, că, dincolo
de criză, era care s-a încheiat a adus cu sine o relativă
umbrire şi pentru reputaţia democraţiei. Marele public începe
să înţeleagă, chiar dacă tîrziu, că, prin manipulări
ale puterii – multe dintre ele operate dibaci prin mass-media,
multe dintre ele inavuabile şi impardonabile (cazurile Guantanamo şi
Abu Ghraib) –, o seamă de principii ale democraţiei au fost
utilizate în răspăr cu spiritul instituţiilor americane, ba
chiar întoarse uneori pe dos, în virtutea unor concepte
şi teorii utopice, unele cu justificare în tocitul adagiu că
scopul ar putea la infinit să scuze mijloacele.
Publicistul şi politologul american
Stephen Kinzer făcea recent o sinteză a unora dintre aceste
premise, scoţînd în evidenţă faptul că, prin
consecinţele şi prin reverberaţiile lor peste hotare, marile erori
ale administraţiei acum ieşite din scenă au fost cele comise, încă
de la început, în domeniul crucial al politicii externe:
„Bush a fost însufleţit de asumarea scopului înălţător
de a transforma peste noapte Orientul Mijlociu şi regiunile din jur
într-o vastă zonă în care să domnească prosperitatea,
pacea şi libertatea politică. Impulsul de a da corp unui astfel de
proiect utopic s-a bazat pe două credinţe: în primul rînd,
că restul lumii îşi va găsi stabilitatea doar atunci cînd
toate ţările vor adopta sisteme politice şi economice de stil
american; şi, în al doilea rînd, că Statele Unite au
puterea de a le sili să se conformeze aplicînd asupra lor
forţa armelor. La temelia unei astfel de viziuni doctrinare –
susţine analiza lui Stephen Kinzer – s-a aflat credinţa că nu
poate exista barieră de care America să se teamă (chiar dacă
lumea e pîndită, de fapt, de primejdii mortale la tot pasul);
şi că nu există limite în calea a ceea ce America poate să
înfăptuiască“3. Comentariul analistului american făcea
parte dintr-un articol de evaluare prospectivă a liniilor de
politică externă, urmînd a fi potenţial îmbrăţişate
de noua administraţie, cu concluziile de rigoare. Una dintre acestea
este, desigur, prin implicaţie, cea legată de proiecţiile globale
ale modelului libertăţilor americane, altfel spus, de lecţia
democraţiei.
A reface reputaţia Americii
Dincolo de dificila reparare a
componentelor economiei şi a sistemului financiar, grav afectate de
criză şi de recesiune, mînă în mînă cu aceste
demersuri presante, administraţia Obama preconizează să refacă
reputaţia Americii acolo unde, prin excesele şi exagerările
politicilor de forţă, factorii de decizie de pînă mai ieri
de la Casa Albă au vătămat-o, lezîndu-i o parte din
ascendent în ochii multora dintre prietenii şi admiratorii
libertăţilor americane.
Bazată, printre altele, pe principiul
statorniciei în progres prin trial and error, una dintre
învăţăturile democraţiei americane este, prin revers – la
acest început de an şi, poate, de epocă nouă – că orice
ideologizare a unor principii, oricît de nobile, riscă să
ducă la vremelnica îmbrăţişare a unei libertăţi iluzorii:
aceea potrivit căreia puterea călărind semeaţă un crez himeric
şi slobozită totodată din chingi absolvă pe călăreţ de riscul
consecinţelor derivate din legătura practică dintre efecte şi
cauză. Îmbogăţită în experienţă la această
memorabilă preluare de cîrmă, democraţia americană se arată
dinamică, elastică şi vie. Se poate spune că, la acest punct
major de răscruce, cu puterea proprie regenerărilor, ea oferă
ochiului atent o lecţie de pragmatism luminat, chemată să intre
probabil în cronica evenimentelor de referinţă ale secolului
al XXI-lea.
––––––––––––––––
1. „Eight Years of Madoffs“ în
The New York Times, 11 ianuarie 2009.
2. „The $10 Trillion Hangover: Paying
the Price for Eight Years of Bush“ în Harper’s, vol. 318,
no. 1904, ianuarie 2009, pp. 31-35.
3. Politico, vol. 2, no.107, 8 ianuarie
2009, p. 17.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters