Am aflat din pamfletul profesorului Laszlo Alexandru,
intitulat „Vivat Academia!“, despre hotărârea surprinzătoare a Academiei Române
de a premia volumul lui Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară, apărut în
anul 2007 la Editura Humanitas, carte în care se încearcă reabilitarea mişcării
legionare.
În legătură cu Premiul „Titu Maiorescu“, acordat de Academia
Română volumului lui Sorin Lavric, şi-a exprimat nemulţumirea şi dl dr. Shlomo
Leibovici-Laiş, preşedintele ACMEOR (Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor
Originari din România), în emisiunea din 19 ianuarie 2010 a postului de radio
Kol Israel.
Faţă de această nemulţumire, agenţia de presă „Rador“, a
Societăţii Române de Radiodifuziune, s-a adresat academicianului Eugen Simion,
preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, care, în
replica sa, publicată pe site-ul agenţiei din 20 ianuarie, evită să răspundă la
obiecţiile clare în legătură cu volumul premiat, aducînd argumente de-a dreptul
surprinzătoare.
Domnul academician Eugen Simion ne informează că „volumul
domnului Lavric nu este un pamflet politic şi nici un pamflet ideologic
împotriva acestei mişcări totalitare. Este un eseu care încearcă să analizeze
în termeni raţionali un fenomen greu de explicat şi niciodată justificat moral,
şi anume, relaţia dintre un tânăr intelectual de clasă, cum a fost Noica, şi o
mişcare totalitară, pe care domnul Lavric o denumeşte încă din prefaţa volumului,
citez, «o întruchipare a răului»“.
Desigur, cartea scrisă de Sorin Lavric abordează un subiect
deosebit de important şi, în acelaşi timp, dificil, legat de adeziunea unor
tineri intelectuali români valoroşi, în anii ’30, la extremismul de dreapta
(Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica). Nu se poate să nu i se
recunoască lui Sorin Lavric meritul abordării unei probleme extrem de dificile.
Problema este că autorul eseului, încercînd să răspundă la întrebarea cum s-a
putut ca un spirit ca Noica să se pună în slujba unei mişcări criminale precum
mişcarea legionară, ajunge la concluzia că, de fapt, legionarii erau
însufleţiţi de idealul mîntuirii neamului românesc, că numărul victimelor lor a
fost mai mic decît cel provocat de alţii, care au acţionat în viaţa politică
românească interbelică şi chiar că episodul abatorului din rebeliunea legionară
a fost de fapt o înscenare etc. etc.
Academicianul Simion afirmă cu dezinvoltură că „mulţi
comentatori au subliniat meritele acestei cărţi“. Ca justificare majoră, el se
referă la comentariile favorabile ale lui Vladimir Tismăneanu ca la un fel de
certificat de „corectitudine politică“ sau pe înţelesul nostru de „caşrut“,
venind de la un politolog de origine evreiască.
El uită însă să se refere la criticile care s-au făcut
cărţii, tocmai din cauza încercării autorului de a edulcora mişcarea legionară.
Am informat cititorii despre „Polemici pe marginea cărţii Noica şi Mişcarea
Legionară“ (Viaţa Noastră din 14 martie 2008), inclusiv despre critici aduse
acestui volum în revista Cultura, la care domnul academician colaborează.
Desigur, cea mai viguroasă reacţie contra atitudinii indulgente a lui Lavric
faţă de mişcarea legionară a fost exprimată în polemicile profesorului Laszlo
Alexandru: „Sfîntă tinereţe legionară“, „Trăiască Căpitanul!“ şi „Noica la a
doua tinereţe“, publicate iniţial în revista clujeană Tribuna şi republicate în
volumul de polemici Muzeul figurilor de ceară, apărut la Editura Paralela 45,
în anul 2009.
Aş îndrăzni să-i atrag atenţia domnului academician Simion
asupra eseului „Fascinaţia răului“, datorat criticului şi istoricului literar
S. Damian (Idei în dialog, nr. 8/ august 2008). Recunoscând că „nu se poate
contesta circumstanţa că autorul a uzat de o întinsă documentaţie, a scotocit
cu zel în arhive, a triat corespondenţa, a răsfoit publicistica vremii“, S.
Damian are o serie de obiecţii pe care le contestă autorului cărţii.
În primul rînd, faptul că Lavric consideră că adeziunea lui
Noica şi a altor exponenţi străluciţi ai intelectualităţii autohtone la Legiune
n-a însemnat în realitate o eroare.
În al doilea rînd, faptul că Lavric idealizează figura lui
Codreanu, care e simbolul binelui, în raport cu regele Carol al II-lea, care
este simbolul răului.
În al treilea rând, faptul că Lavric evită să înscrie
Mişcarea Legionară în cohorta grupărilor fasciste din Europa. S. Damian scrie:
„Stăruinţa asupra actului de credinţă, ca trăsătură definitorie a Gărzii de
Fier, nu o umanizează, nu-i asigură o aură a toleranţei, a fraternităţii.
Mantaua religioasă n-a estompat aspectul de cruzime şi ferocitate. De aceea,
peroraţia lui Sorin Lavric despre credinţă şi politică nu convinge (...) Omorul
rămîne omor, chiar dacă e propăvăduit din motive nepământene“.
În fine, S. Damian trasează caracteristicile Legiunii, care
o fac nedemnă de orice circumstanţe atenuante: folosirea violenţei în
activitatea politică, antidemocratismul, culti-varea şefului absolut,
xenofobia.
Concluzia lui S. Damian este că „greşeala lui Sorin Lavric
rezidă în acţiunea de a reproduce pe larg o gîndire viciată (ideologia lui
Codreanu) şi de a nu marca decît sporadic o distanţare“. În lumina celor de mai
sus, cred că a considera criticile la adresa cărţii lui Sorin Lavric „o probă
de rea-credinţă“ este o absurditate. Faptul că Academia nu a luat în
considerare criticile aduse cărţii premiate este îngrijorător. Desigur, nu se
pune problema de a acuza Academia de atitudine xenofobă. Premiul „Mihai
Eminescu“, acordat în 1996 poetului Shaul Carmel afirmă academicianul Simion,
este o dovadă în acest sens. Desigur, ce aminteşte Eugen Simion este un fapt
care nu poate fi contestat. Totuşi aş vrea să precizez, în această ordine de
idei, că tatăl lui Shaul Carmel a fost aruncat din tren de către legionari,
rămînînd printr-o minune în viaţă, dar schilod. Un fapt divers, făptuit de
legionarii pe care Sorin Lavric încearcă să-i prezinte într-un mod edulcorat.
Zilele acestea se împlinesc 69 de ani de la Pogromul
legionar din Bucureşti. Eram un copil de 11 ani. Nu voi uita niciodată noaptea
de groază pe care am trăit-o atunci. Am avut noroc că bandele de legionari s-au
oprit la colţul străzii noastre şi că Antonescu a ieşit învingător în
confruntarea cu rebelii. În cazul în care legionarii ar fi pus mîna pe putere,
nici un evreu n-ar fi scăpat. Crimele odioase pe care le-au comis legionarii nu
pot fi uitate şi nici minimalizate, cel puţin în generaţia noastră, care a
trăit momentele de groază ale urii dezlănţuite de cămăşile verzi. Aceasta este
explicaţia nemulţumirii noastre faţă de Premiul acordat de Academia Română
cărţii lui Sorin Lavric.
–––––––––––––
Mirel Horodi (Horodniceanu), născut în 1930, este inginer
electroenergetic. Stabilit din 1970 în Israel, a lucrat la Societatea
Israeliană de Electricitate, fiind şeful Departamentului de proiectări de centrale
electrice. În anul 2007 i s-a acordat titlul de membru de onoare al Asociaţiei
Inginerilor Electricieni şi Electronişti din Israel. Din anul 2000 a început să
publice în ziarul de limbă română Viaţa Noastră din Israel articole cu subiecte
culturale, în special din domeniul istoriei literare şi de prezentare a
revistelor culturale din România. A publicat în reviste din România
(Contemporanul – Ideea europeană, Observator cultural, Cultura, Idei in
dialog).
fenomenul "Lavric"bmarian - Joi, 28 Ianuarie 2010, 20:57
Lavric, Marte Petreu, ş.a. se integrează într-un curent care duce la cosmetizarea extremei drepte din interbelic, de dragul unei popularităţi bazate pe anticomunism. Regretabilă confuzie, la fel cum şi aprecierea pozitivă a lui V.Tismăneanu este regretabilă.
ProtestV. Auraru - Joi, 28 Ianuarie 2010, 21:08
In numele celor 124 de coreligionari ucisi miseleste de catre legionari in zilele de 21-23 ianuarie 1941 (printre acestia si 4 membri ai familiei mele - fam. Rosenthal), dar si al lui Nicolae Iorga, Armand Calinescu, I.G.Duca, Virgil Madgearu s.a., secerati de aceleasi maini criminale, protestez impotriva deciziei juriului Academiei Romane care a decernat recent inalta sa distinctie unei lucrari care ignora realitati crude ale epocii, profilul moral si faptele celor care au frizat, prin ideologia si unele din actiunile lor, fascismul hitlerist. Adevaratii istorici nu pot accepta o asemenea nedreapta si necuvenita rasplata conferita d-lui S. Lavric, acompaniata insa, nu ma indoiesc, de aplauzele profesorilor A. Suru si I. Coja . Inaltul for stiintific datoreaza victimelor de atunci,
urmasilor acestora, oamenilor de stiinta care tin la prestigiul institutiei care-i reprezinta si populatiei acestei tari un gest reparator onest.
Nicio crimă nu se poate scuza!Mihai FLOAREA - Joi, 28 Ianuarie 2010, 22:34
Întru totul de acord cu tonul comentariului, nuanţez: o reacţie la fel de dură ar trebui să fie reafirmată ori de cîte ori comunismul, cu cohorta lui de crime pusă între paranteze, se mai afirmă în viaţa publică actuală!
Disproporţia e evidentă: legionarismul e quasiunanim taxat drept criminal, nu şi comunismul!...
@ bmarianAvraam Iankel - Vineri, 29 Ianuarie 2010, 00:40
Stimate Domnule bmarian, chiar de-ar fi doi autori situati, prin cercetarile lor, pe aceeasi directie, tot nu ar forma inca un "curent". Pentru asta e nevoie de mai mult, si cantitativ, si calitativ. In al doilea rind, intre cei doi autori mentionati de dvs. sunt mai multe deosebiri. Cea mai vizibila dintre ele este ca, in timp ce dl. Lavric este premiat de Academie, dna Petreu este injurata de o serie de critici. Totodata, Lavric pare sa empatizeze, oarecum, cu Legiunea, in timp ce Martei Petreu i se reproseaza ca il "falsifica" pe Sebastian apropiindu-l mai tare decit e cazul de Nae Ionescu, si pentru ca se delimiteaza prea net de aceasta simpatie a tinarului Sebastian pentru maestrul lui. Oare ati citit cartile despre care vorbiti, oarecum la repezeala? In fine, daca debutul dlui Lavric s-a facut printr-o carte despre... Craciun - care cu greu poate fi calificata drept anticomunista -, cartile doamnei Petreu nu au fost, deocamdata, pledoarii anticomuniste, ci analize ale gindirii si creatiei lui Cioran, Ionesco, Caragiale etc. Va cam grabiti cu verdictele, n-ar fi rau sa cititi sau sa recititi mai atent autorii pe care ii incriminati.
precizarebmarian - Vineri, 29 Ianuarie 2010, 05:28
precizez- aprecierea pozitivă dată de V.Tismăneanu cărţii lui Lavric--regretabilă
tendinţă de cosmetizarebmarian - Vineri, 29 Ianuarie 2010, 15:17
regret că nu s-a înţeles ce am scris înainte, există o tendinţă, dacă nu este un curent, de cosmetizare a extremei drepte, legionare, astfel că Marta Petreu, poate involuntar, aduce un serviciu acestei tendinţe, iar Lavric este chiar un sincer admirator al unor vremuri, sper, apuse. Domnul Iankel, care la fel ca mulţi oameni curajoşi se ascunde sub anonimat,
îmi reproşează că nu citesc, nu recitesc etc, adresându-se cu un fals stimate, îl rog să nu mă stimeze, iar pe Marta Petreu nu a înjurat-o nimeni, a fost criticată şi pe bună dreptate, dar este mult superioară, ca scriitor, publicist, tânărului Lavric, un autor care oscilează în căutarea unor repere. Poate că va da ceva bun mai târziu. Nu agreez în comentarii adresări sub nume fals.
Confuzia nu poate atrage stimaLuciFer - Vineri, 29 Ianuarie 2010, 19:21
Indraznesc sa-l rog pe dl. A. Iankel sa dea curs solicitarii venite din partea d-lui bmarian si sa nu-l stimeze. Nu merita ! E confuz, tafnos rosteste sentinte nefondate pe argumente, creaza diversiuni si nu pierde nici o ocazie sa dea lectii de conduita tuturor celor care ,,indraznesc" sa-l interpeleze, asa cum s-a intamplat acum, in dialogul de bun simt pe care ati incercat sa-l initiati cu el.
Vladimir Tismaneanuli - Sambata, 30 Ianuarie 2010, 01:55
Interesanta pozitia lui Vladimir Tismaneanu care in multe alte ocazii vede aluzii antisemite acolo unde nu sunt .
Vladimir Tismaneanu - intrebareli - Sambata, 30 Ianuarie 2010, 01:58
Oare doar de dragul anticomunismului ?
nevoia de recipocitateboris marian mehr - Sambata, 30 Ianuarie 2010, 11:27
am transmis redacţiei rugămintea ca atacul la persoană, mai cu seamă din partea unor oameni care nu-şi asumă identitatea şi lovesc sub anonimat să fie curmate, ele ducând la o bazarizare, adică mahalagizare a forumului. LuciFeri şi falşi Iankeli care îşi arogă un nume evreiesc idişizat sunt, totuşi, partizani ai unor ieşiri din grotă, scuze.