OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Va asteptati la acest premiu?
Avind in vedere virsta pe care o am, as zice ca e o distinctie intirziata. Este, cred eu, consecinta Premiului Médicis Etranger din Franta. Poate si a intrarii Romaniei in comunitatea europeana, cine stie... Desi am luat premii americane mai importante – si asta s-a intimplat acum 15 ani –, totusi Romania fiind inca sub steaua Frantei, sigur ca ecoul a fost mai vizibil si impactul public probabil mai important. Cotidienele romanesti au preluat masiv stirea din Franta, unele publicatii au reprodus si parte dintre cronicile franceze la intoarcerea huliganului, unele de-a dreptul extraordinare. Deci, distinctia romaneasca ar fi consecinta acestui premiu francez, un raspuns romanesc la o validare externa a unei valori culturale romanesti.

Spuneti ca reactia la premiul american de acum 15 ani n-a fost aceeasi. Credeti ca atunci Romania era pregatita? Nu credeti ca are legatura si cu unde se afla Romania fata de acum 15 ani?
Faptul ca un roman lua atunci Premiul McArthur sau Premiul Guggenheim era foarte important nu numai pentru mine – a fost crucial si m-a asezat aici intr-un anumit loc –, dar si pentru Romania. Situatia din Romania era confuza; nu stiu daca acum e mai putin confuza, dar Romania este in momentul acesta, din fericire, in Comunitatea Europeana. Ceea ce este, cred eu, absolut esential pentru viitorul Romaniei. Si chiar daca unele lucruri nu se fac neaparat dintr-o convingere, ci dintr-o presiune exterioara, dintr-o conformitate fata de niste norme de comportare globala, sa spunem asa, chiar si asa mi se pare bine. Schimbarea structurala de gindire va veni cu timpul, sa speram.
Premiul Médicis este cel mai mare premiu literar francez pe care il poate primi un scriitor de limba romana. Distinctia cu care am fost onorat acum nu este cea mai mare distinctie romaneasca, dar asta nu este important. Fiind eu de prea multa vreme un „caz“ pentru politicienii si politicienii literari din Romania, asemenea distinctie, chiar daca indusa de ecoul din exterior, nu e putin lucru, probabil.

De ce ati acceptat?
Faptul ca am acceptat cred ca reflecta schimbarea americana din mine in ultimii 20 de ani. Ideea de a fi gracious, de a intimpina un gest, chiar daca nu este exact cel asteptat, cu bunavointa si cordialitate, de a incerca sa-ti reprimi eventuale nemultumiri sau resentimente legate, in cazul Romaniei, de micile mizerii locale. Mi s-ar fi parut o insulta fata de cei, nu prea multi, banuiesc, care s-au bucurat cu adevarat, in tara si aici, de aceasta fie si tardiva „recuperare“. Am incercat sa imi recapitulez doar amintirile bune.
Sint numeroase? Care e rezultatul cind trageti linie si socotiti?
Sint multe, dar sint si celelalte, cum stim, si nu sint numai ale mele, sint ale multora dintre noi. in cazul meu exista, e adevarat, dintotdeauna, niste accente particulare. Dar am avut prieteni foarte buni in Romania; am cunoscut oameni extraordinari, de o delicatete, de o inteligenta, de un umor pe care nu pot sa le uit. Nici nu pot sa uit ca 50 de ani am trait acolo, cu tot ce a insemnat asta. Sigur, cum am zis, in cadrul biografiei mele exista niste accente mai speciale. Am incercat sa le ignor de data asta.

Cum ati defini acum relatia dumneavoastra cu Romania? S-a schimbat ea in vreun fel in ultimii ani, inclusiv poate datorita schimbarii dumneavoastra interioare datorate Americii, dar si a schimbarilor din Romania?
Eu nu am mai fost in tara din 1997. Cunosc aproximativ evolutia actuala a Romaniei, stiu si turbulentele curente, neplacutele adversitati, uneori foarte mahalagesti si surprinzatoare intr-un moment in care toti ne asteptam ca, in sfirsit, tara sa ia o fata europeana. Balcanismele astea sint socante pentru cei din afara, sint sigur ca si pentru cei dinauntru. Relatia cu Romania este pina la urma relatia cu romanii – de asta am si avut ezitari in legatura cu un act oficial; nu-mi plac deloc „oficializarile“ . Noroc ca, in cazul meu, primejdia oficializarii a fost si ramine minima. Relatia cu Romania? Este relatia mea cu romanii de aici sau de-acolo; este relatia cu propria mea biografie si cartile ei, relatia cu limba mea, care a ramas aceeasi. Pina la urma este o relatie de fond. Indiferent daca este buna sau rea, tensionata sau cordiala si indiferent de contextul exterior – politic sau oficial –, e o relatie care, desi sint de peste 20 de ani in afara Romaniei, ramine una pe care nu pot s-o ignor.

Interviu realizat de Oana Radu, de la Institutul Cultural Roman din New York, cu ocazia dineului oficial de la resedinta ambasadorului roman la ONU, luni, 26 martie 2007.