OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Richard Wagner
Habseligkeiten, roman,
Aufbau-Verlag, Berlin, 2004

In toamna anului trecut a aparut, la Aufbau-Verlag din Berlin, romanul Habseligkeiten (Zdrente) al scriitorului Richard Wagner. Nascut in 1952, intr-un sat de svabi din Banat, a urmat studii de germanistica la Universitatea din Timisoara, la inceputul anilor ’70 numarindu-se printre fondatorii si, apoi, printre membrii cei mai activi ai binecunoscutului grup literar „Aktionsgruppe Banat“. A publicat, alaturi de Werner Söllner, Rolf Bossert, Johann Lippet si altii, numeroase volume de versuri si proza in limba germana, colaborind la revistele literare ale minoritatii germane din Banat. In prima faza, gruparea se dezvolta in buna parte sub influenta literara si ideologica a lui Bertold Brecht, rupindu-se de traditia literara locala.

Forma moderna a poeziei lor – substantivele scrise cu litera mica, predominanta imaginilor suprarealiste, fragmentarismul voit – ii impune in atentia relativ restrinsei scene culturale germane din Romania.
In toamna anului 1975, in urma interventiilor brutale ale Securitatii (soldate cu arestarea unora dintre membri), gruparea va fi dizolvata oficial. Aceasta nu inseamna ca membrii ei nu continua sa se intilneasca, sa colaboreze si sa se sprijine reciproc. In ciuda vigilentei cenzurii, le apar noi volume de poezie si proza, unele dintre ele nu numai foarte reusite literar, dar si critice la adresa sistemului comunist.

In cursul anilor ’80, in conditiile inaspririi fara precedent a climatului cultural si politic din Romania, scriitorii din „Aktionsgruppe Banat“ emigreaza in Germania Federala. Richard Wagner nu face nici el exceptie: in 1987 paraseste Romania si se stabileste la Berlin, unde traieste si in prezent, ca scriitor si jurnalist independent. In Germania s-a impus de la inceput, alaturi de Herta Müller, drept unul dintre cei mai cunoscuti si mai populari scriitori provenind din minoritatea germana din Romania si, cu timpul, drept unul dintre cei mai bine primiti prozatori contemporani de limba germana. Dupa stabilirea in noua patrie, a publicat volumul de povestiri: Ausreiseantrag. Begrüßungsgeld (1989), mai multe romane, dintre care mentionez: Die Muren von Wien (1990), Im Grunde sind wir alle Sieger(1998), Miss Bukarest (2001), precum si volume de eseuri si studii asupra Europei de Est, dupa caderea cortinei de fier: Sonderweg Rumänien. Bericht aus einem Entwicklungsland (1991), Völker ohne Signale. Zum Epochenbruch in Osteuropa(1992) si Der leere Himmel. Reise in das Innere des Balkan (2003).

A obtinut numeroase burse si premii, printre care, in 2000, premiul Neue Deutsche Literatur.
Romanul recent aparut este, in partea lui cea mai reusita, un epos familial care prelucreaza fictional elemente autobiografice. Astfel, el se inscrie in seria numeroaselor volume de fictiune ale prozatorilor din „Aktionsgruppe Banat“ – ma refer aici, cu precadere, la Richard Wagner si Herta Müller – care au ca tema Romania, in special Banatul. Calatoria in tara de origine, dupa strabaterea altor citorva tari est-europene, intoarcerea in trecut, imaginile copilariei cu tenta lor exotica, oferita de dubla indepartare, in timp si spatiu, sint motive predilecte nu numai ale scriitorilor banateni amintiti, ci si ale altor scriitori de origine romana, care publica in spatiul de limba germana, cum ar fi Catalin Dorian Florescu sau Aglaja Veteranyi.

La inceputul romanului, Werner Zillich este surprins in timpul unei vizite in Banat, provocate de inmormintarea tatalui sau. Pe drumul de intoarcere spre Sandhofen, un orasel din sudul Germaniei in care locuieste de mai multa vreme, acesta rememoreaza istoria familiei sale de svabi din Banat si, o data cu aceasta, a comunitatii satesti aflate pe cale de disparitie: „Intru in sat. Casa linga casa, satul de morti se deruleaza prin fata mea. Parca ii vad aievea pe locuitorii lui, personaje insemnate ale copilariei mele. Numele lor sint inscrise pe pietrele de mormint. Locuiesc acum in satul de sub pamint si iau totul de la inceput, insa nici de data aceasta nu le iese mai bine. Acolo jos, nevazut, satul traieste mai departe. Ca intr-o hora care continua atita timp cit traieste amintirea. Le murmur numele. Cita vreme imi mai amintesc numele lor, satul de sub pamint poate trai mai departe.“ Istoria mare se impleteste la modul dramatic cu istoria personala: framintarile politice si militare ale secolului al XX-lea rastoarna ordinea veche a satului, arbitrariul guverneaza vietile oamenilor, paralel cu incercarile lor disperate de a inscena o normalitate devenita imposibila pina si in viata zilnica.

- Despre emigrare si cautarea identitatii

Pe baza povestirilor orale si a foto-grafiilor din albumul de familie, Werner Zillich re-construieste povestile membrilor familiei, fara a avea pretentia ca se afla in posesia adevarului, ci doar a unor presupuneri, dupa cum marturiseste cu modestie: „Parerile mele despre viata parintilor mei se bazeaza pe presupuneri. Nu fac decit sa adun ipoteze despre vietile lor.“ Fiecare din episoadele acestei rememorari ar putea fi citite separat, ca povestiri de sine-statatoare, fara sa-si piarda din farmecul conferit de frazele scurte, ritmul nervos, imaginile construite din detalii putine si sugestive. Perioadei comuniste i se rezerva un spatiu amplu – aceasta corespunde cu povestea vietii lui Werner Zillich inainte de momentul emigrarii, marcate de disperare, lipsa de perspectiva si tortura aproape zilnica. Dupa emigrare, identitatea, conceptia despre sine a lui Werner devin problematice, viata lui este guvernata de dorinta irezistibila de a pleca mereu mai departe, intr-o calatorie fara sfirsit, caci nicaieri nu se simte acasa si nu se poate identifica total cu oamenii si cu locurile: „Nimeni nu poate trai numai in prezent. Zadarnic li se vorbeste despre noua patrie. Trecutul ramine ca un zid inalt intre ei si ceilalti. Despre aceasta nu vorbeste nimeni, insa mereu e vorba de noi si de ei. Noi si ei.“

- Romanul cade in artificial si cliseu

Romanul se desfasoara pe doua planuri: calatoria in timp, care se intinde pina in primii ani ai secolului trecut, constituind si partea cea mai reusita a romanului, si calatoria in spatiu, desfasurata in planul prezent si nu lipsita de aventuri. La Budapesta, eroul se lasa amestecat intr-o aventura erotica cu doua prostituate, pe una dintre ele ajutind-o sa treaca granita in Austria, dupa ce participasera impreuna la realizarea unui film pornografic. Dupa ani de zile de absenta, Werner reia contactul cu fiica sa, Melanie, dupa care, la scurt timp, o reintilneste in Sandhofen pe prostituata Clara si pe alti doi mafioti unguri pe care ii cunoscuse la Budapesta. Acestia vor deveni un fel de ingeri pazitori ai lui Werner, apar ca din pamint in momentele dificile si il ajuta sa iasa din tot felul de incurcaturi. Din pacate, nici observatiile autoironice, nici aluziile intertextuale cu care este presarat pe alocuri textul, nu il salveaza in intregime de caderea in artificial si cliseu. Si, bineinteles, la o asa poveste, nu lipseste decit un happy-end pe masura: Werner se casatoreste cu Clara, dupa care romanul se incheie cu imaginea unei vacante fericite, petrecute de intreaga familie pe o insula din Pacific.

Pe cit de nefiresc si plin de clisee de tot felul este cursul luat de intimplarile din planul prezentului, ele au totusi o functie importanta in economia romanului: prin acestea, viata lui Zillich – eroul principal – intra in normalitate, el reusind sa se impace cu propriul trecut: „Ma uit la Clara, la Melanie si la Jan, si parca nu-mi vine sa-mi cred ochilor. E ca si cum ar fi prea mult trecut in mine, care nu-mi da voie sa pot simti fericirea. Mortii vin in vizita. Lasa-i sa vorbeasca, imi spun. Ei sint model si, in acelasi timp, un exemplu de care sa ma feresc. Ca si cum s-ar scobi in permanenta in nas. Ce sa faca si ei... Sint ca niste comedianti care nu cunosc sfirsitul piesei in care joaca. Care nu stiu ca sint morti – doar noi stim asta. Si ridem totusi de povestirile lor. Asa e viata. E timpul prezentului, un prezent etern, imi spun. Ni-l putem permite.“