Andrei Codrescu
Prof pe drum
Traducere de Ioana Avădani
fotografii de David Graham
Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2008, 230 p.
Cît de plictisitoare ar fi
America lui Andrei Codrescu dacă ochiul său n-ar avea o retină ce
răstoarnă imaginea de zeci de ori! Mergînd pe „urmele“
lui Walt Whitman şi ale generaţiei Beat, cititorii români au
acum ocazia să cunoască o altă faţă a Americii, o imagine
reinventată, deloc asemănătoare cu un cadru dintr-un film de la
Hollywood sau cu imaginile de pe cărţile poştale. După cum
mărturiseşte şi autorul, în Prof pe drum nu vom „vizita“
locuri ce aparţin domeniului comun: „…nu voiam să merg în
locuri în care se duce toată lumea ş…ţ, voiam să merg în
locuri pe care americanii nu le văd niciodată la televizor“. În
schimb, vom cunoaşte povestea unui dublu exil. Unul propriu-zis,
deoarece în 1966 Andrei Codrescu ajunge în America,
venind din România lui Ceauşescu, şi unul poetic, pentru că,
odată cu sosirea în Statele Unite, el începe să scrie
versuri în engleză. După cum mărturiseşte în
„Introducerea“ la antologia Alien Candor, „limba nu părea un
lucru atît de important“, mai ales că, imediat după sosirea
sa la New York, poetul simţea exigenţa comunicării „mesajului“
său („Aveam 19 ani şi aveam lucruri urgente să le comunic…
America avea 19 ani şi eu la fel“).
Iată că, deşi cartea este scrisă la
începutul anilor ’90, Andrei Codrescu reia „drumul“
început în anul sosirii sale în America. Cu alte
cuvinte, nu vom citi o autobiografie în sensul tradiţional,
ci, mai degrabă, o „istorie“ ce consemnează „devenirea
poetică“ în spaţiul american.
Prof pe drum este o „geografie
spirituală“ a Americii văzute deopotrivă din perspectiva unui
emigrant român şi a unui poet care adoptă o limbă în
care abia începe să vorbească. Exilul lui Andrei Codrescu
coincide cu exilul unei întregi generaţii de poeţi. În
America anilor ’60, poeţii aveau sarcina opoziţiei funciare, iar
ceea ce îi unea pe aceştia era „o libertate smulsă din
respingerea poetică a valorilor dominante“.
America descrisă în volumul Prof
pe drum este mai apropiată de cea din poemul Howl al lui Allen
Ginsberg, unul dintre primii prieteni pe care poetul născut în
Sibiu îi vizitează. Autorul poemului Kaddish era regele de pe
Lower East Side, capitala boemei care-i adăpostea pe „poeţii şi
artiştii refugiaţi din visul american“. Pelerinajul la
apartamentul de pe Tenth Street, acolo unde trăieşte marele poet,
reprezintă unul dintre cele mai importante episoade ale cărţii,
deoarece întîlnirea cu acesta se dovedeşte a fi o
adevărată vizită iniţiatică. Ginsberg este unul dintre
adevăraţii maeştri ai drumului. La fel ca şi în cazul lui
Neal Cassady, drumul său prin America anilor ’50 şi ’60 a
coincis cu excursia unei întregi generaţii care repudia
„limitările realităţii“.
Consemnarea locurilor importante în
care poetul s-a oprit pe parcursul acestei călătorii reprezintă şi
„înregistrarea“ unei lumi dispărute. America lui Walt
Whitman, cel care scria într-o prefaţă la Fire de iarbă că
„poporul american deţine una dintre cele mai puternice firi
poetice“, nu mai există în zilele noastre. „Drumul“, aşa
cum a fost „văzut“ acesta de Whitman, Kerouac şi de generaţia
Beat, putea fi orice, numai real nu putea fi. Ultima dată cînd
au existat „drumuri“ era în anii ’60. De aceea, Prof pe
drum nu este doar simpla călătorie de la Est la Vest de-a lungul
Statelor Unite, ci povestea dispariţiei unei lumi care vedea în
călătorie, în metafora drumului, o modalitate de a transforma
realitatea. „...Tinerii au descoperit infrastructura în
momentul în care şi-au văzut arterele şi venele.“ După
cum consemnează Andrei Codrescu, în epoca în care ne
aflăm drumurile, deplasările nu mai sînt adevărate.
Majoritatea oamenilor preferă să stea acasă. Toată lumea trăieşte
din televiziune, care este pretutindeni şi nicăieri. Automobilele
nu mai sînt la fel de mari şi la fel de puternice, în
schimb, acum, sînt sigure şi nu ajung nicăieri. Conştiinţa
colectivă a Occidentului, ce poate deveni conştiinţa dominantă a
întregii lumi, este sufocată de imagini fabricate tocmai în
scopul deconectării de la ceea ce Codrescu numeşte „Afară“
(The Disappearance of the Outside). Mai interesant este că Andrei
Codrescu vorbeşte, indirect, şi despre România, atît
cît se conturează aceasta în amintirea sa şi în
măsura în care problemele sale coincid cu problemele Americii
anilor ’90.
Într-un fel, această călătorie
de-a lungul Americii este imposibil de repovestit. După vizitele în
comunităţile utopice, după exerciţii de tras cu pistolul, după
întîlnirea cu marii anarhişti şi marii pacifişti ai
ultimelor decenii, poetul, a cărui conştiinţă se suprapune
acestui drum, rămîne cu certitudinea diferenţelor profunde
caracteristice spaţiului american şi cu miracolul supravieţuirii
locuitorilor săi, în ciuda acestei diversităţi uneori
sufocante.
În Prof pe drum, descoperim o
adevărată „Lume Nouă“, un loc unde majoritatea emi-granţilor
vin pentru a uita de „sentimentalismele ucigaşe ale lumilor
vechi“, dar şi pentru a descoperi locul în care îşi
vor păstra frumuseţea propriilor culturi, iar cartea lui Andrei
Codrescu demonstrează exact acest lucru.
„Aştept ca cineva să descopere în
sfîrşit America“, scria Lawrence Ferlinghetti, cel care i-a
publicat pe Ginsberg, Kerouac, Burroughs şi pe Frank O’Hara la
City Lights Books. Andrei Codrescu se ridică la înălţimea
aşteptărilor sale. Prof pe drum confirmă, încă o dată,
cuvintele scrise de Whitman: „America este o idee în mintea
noastră. Fiecare generaţie de noi imigranţi reface America după
chipul şi asemănarea imaginaţiei ei“.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters