Un roman-poem

Autor: Stefania MIHALACHE | Categoria: Literatură | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Anne Michaels

Imagini fugare

Traducere şi note de Lavinia Vasile

Editura Leda, Colecţia „Love&Life Leda“,

2008, Bucureşti, 312 p.

Dacă despre ororile nazismului s-au scris mii de volume, rapoarte, mărturii, romane, interviuri, la fel de sigur este că, şi de acum încolo, se vor scrie încă pe atîtea, pentru că tragedia poporului evreu a devenit, cultural vorbind, producătoare de cunoaştere. Anne Michaels, o cunoscută şi apreciată poetă canadiană, a ales să debuteze în proză cu Fugitive Pieces, un roman care pleacă şi el de la premisa recuperării şi se transformă într-un minunat poem narativ despre terapie şi memorie. Deţinătoare a Commonwealth Prize pentru volumul de poeme The Weight of Oranges, Michaels reuşeşte să culeagă încă trei premii cu romanul său – prestigiosul Orange Prize, Books in Canada First Novel Award şi Trillium Book Award.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Jakob Beer, un băieţel evreu dintr-un oraş polonez, asistă cu groază cum naziştii dau buzna în casă şi îi ucid familia. În stare de şoc, Jakob rătăceşte zile şi nopţi prin pădure, pînă este găsit, aproape sălbăticit, de Athos Roussous, arheolog, umanist şi savant remarcabil, care îl scoate din Polonia, riscîndu-şi propria viaţă. Pe toată perioada ocupaţiei, Athos şi Jakob se ascund pe o insulă grecească. După uriaşa traumă suferită, Jakob rămîne alături de morţii săi. Nu poate să-şi părăsească mama, tatăl şi sora, se simte dator să însoţească destinul lor post mortem. Readucerea sa la viaţă îi ia aproape tot restul vieţii. Cînd au fost ucişi ai lui, Jakob şi-a pierdut limbajul şi înţelegerea – au rămas numai instinctele, dar şi acestea, ca semne ale vieţii naturale, ca sisteme de orientare, au fost date peste cap. Tocmai din cauza asta, începutul recuperării lui Jakob are magnitudinea unei recuperări geologice: toate erele planetei trebuie să prindă viaţă în Jakob, pe rînd, pentru ca el să creadă din nou într-o lume corectă, în care etapele se succedă în ritmul evoluţiei, fără a fi brutal întrerupte. Athos îi spune, cu dragoste nemărginită, povestea Terrei. Jakob se alină învăţînd despre glaciaţiuni, silicaţi, calcar, antracit, hărţi ale unor teritorii fascinante. Însuşindu-şi greaca şi engleza, Jakob caută cu disperare în cuvinte forma concretă a realităţii, lucru pe care va continua să-l facă şi mai tîrziu, ca poet şi traducător.

Moartea lui Athos în Canada, unde cei doi se stabiliseră de ceva timp, îl lasă pe Jakob încă nevindecat, pradă coşmarurilor şi fantomelor care-l bîntuie, din care nici Alex, vesela şi exuberanta sa soţie, nu reuşeşte să-l scoată.

Problema este că Jakob nu-şi permite să fie salvat. El nu trăieşte în umbra morţii, ci în umbra uciderii, a morţii ca act violent, absurd al istoriei. Memoria trebuie să reţină absurdul, pentru că memoria este morală, în timp ce istoria este amorală. În hermeneutica lui Jakob, istoria şi memoria îşi împart spaţiul şi timpul. Dacă istoria este evenimenţială, memoria are datoria să reţină semnificaţia pentru totdeauna. Memoria trebuie să diferenţieze fin între absenţă şi lipsă. Uciderea este absenţă, în vreme ce lipsa este naturală. „Fiecare moment este dublu“, scrie Jakob. Memoria este justiţiarul istoriei.

Jakob trăieşte şi scrie în izolare, pe insula Hydra, în fosta casă a familiei Roussous. Scrisul lui este şi el un gardian al memoriei, ca şi cînd n-ar putea exista niciodată destulă vigilenţă în prezervarea mărturiei. Scrisul lui Jakob este dureros, evocator în toate aspectele sale. Cînd scrie, ca şi atunci cînd respiră, Jakob o cheamă pe sora sa, Bella, pianistă în devenire, ideal de perfecţiune. O cheamă, cu tot ce a devenit ea după dispariţie, cu tot cu destinul ei zdrobit, ca pe un simbol al cataclismului spiritual petrecut cu umanitatea. Aşa cum mineralele şi rocile din structura pămîntului păstrează urmele cataclismelor geologice, tot astfel şi memoria umană are aceeaşi datorie. Memoria este felul spiritului uman de a rămîne treaz, este cea mai activă dintre funcţii, aceea care gestionează amintirile, conferindu-le sens.

Ceea ce Jakob încă nu ştie este că, dacă memoria poate să ofere lecţii umanităţii, ea nu poate să salveze neapărat sufletul trecut prin catastrofă. Ceea ce poate să salveze sufletul lui Jakob, crescut de Athos în lumea pozitivismului arheologic, este credinţa în natural. Jakob trebuie să înceapă să creadă în existenţa binomului viaţă-moarte, în complementaritatea lor naturală. El nu poate să dea drumul fantomelor decît atunci cînd se va convinge că moartea nu trebuie să se întîmple ca umilinţă şi anulare, ca secerare brutală înainte de timp, ca măcel, în ultimă instanţă. Cînd va descoperi, de exemplu, că moartea este tot atît de naturală ca şi dragostea.

Foarte tîrziu în viaţă, Jakob descoperă dragostea alături de Michaela, o tînără din cercul academic al prietenului său, Maurice. Dragostea lor începe ca un transfer de amintiri, ca o scufundare în lumea morţilor, continuată apoi cu o explozie de senzualitate, care insuflă aproximărilor conceptuale ale lui Jakob viaţa pasională – amprenta ultimă de adevăr care le lipsea. Jakob descoperă, prin explorarea trupului, puterea de a crede în moarte ca act viabil, ca punct de trecere firesc, după călătoria prin lume.

Explorînd lirismul fascinant al peisajelor subterane, insulare şi acvatice, ridicate la rang de metaforă, Anne Michaels reuşeşte un minunat roman-poem despre călătoria unui suflet care încearcă să depăşească separarea de lume, operată asupra lui de unul dintre cele mai brutale evenimente ale istoriei.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Anne Michaels, Imagini fugare

OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un roman-poem

Autor: Stefania MIHALACHE | Categoria: Literatură | 0 comentarii