OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vacanta de vara nu e momentul ideal al bilanturilor. Dar, pentru ca profesorii se obisnuiesc, cu timpul, sa traiasca dupa un calendar aparte, in care anul incepe in august si se termina in iulie, ragazul socotelilor retrospective coincide inevitabil cu nevoia de a-ti lasa mintea toropita de soare la mare sau de a lincezi in racoarea muntelui. Imi amintesc cum, pe vremea in care imi faceam stagiul la o scoala generala din Prahova, mi-a dat prin gind ce stupoare ar fi pentru elevi sa afle cit de tare ajung profesorii sa isi doreasca, de prin mai-iunie, exact acelasi lucru ca si ei: incheierea anului.
Cred ca nu am o viziune foarte amanuntita despre ce s-a intimplat pe parcursul anului scolar care ia sfirsit. In plus, unghiul din care am privit, ca unul dintre cei care s-au ocupat cu alcatuirea programei de limba si literatura romana pentru liceu, mi-a oferit avantajul unei intelegeri „din interior“ a cursului reformei, dar m-a pus si intr-o pozitie marcata subiectiv. Ma marginesc asadar la o serie de opinii personale, fara nici o pretentie de analiza globala. As incepe totusi cu doua-trei generalitati privind reforma educatiei in Romania. Altminteri cu greu se poate intelege de ce 1999-2000 a fost un an scolar atit de tensionat, chiar daca nimeni nu si-a dorit acest lucru.

Reformele educationale, declansate la intervale de citeva decenii, au devenit un fenomen firesc. Cea din Romania de azi este insa atipica atit in ce priveste miza, cit si prin modul de desfasurare. De obicei, sistemele de invatamint se cer periodic remodelate pentru ca pierd pasul cu mersul societatii. In Romania postdecembrista, educatia a fost supusa unor modificari radicale nu numai pentru a se acomoda la noul climat social si politic, ci pentru a deveni ea insasi o sursa generatoare de reforma. Intr-o formulare putin patetica, se poate spune ca reforma educatiei si-a propus sa traga dupa ea societatea romaneasca. Mi se pare o decizie de neocolit, daca luam in calcul faptul ca principala resursa de care dispunem este cea umana. Este totodata o decizie pindita de mari riscuri la jonctiunea dintre educatie si existenta sociala – nu numai piata de munca. Atipica a fost si este si derularea reformei. De obicei, o actiune de o atare anvergura se esaloneaza pe cel putin intervalul unui traseu educational complet – cu tot cu „gestatie“, preparative, testari si reajustari finale, cam pe 15 ani. Or, mi se pare iarasi destul de limpede ca, din foarte multe motive, pe care nu le mai enumar, nu ne putem permite, nici in invatamint, luxul normalitatii. Reforma are un ritm extrem de alert, ceea ce inseamna alt factor de risc deloc neglijabil, asa cum s-a vazut cu asupra de masura in anul scolar ce se incheie. Nici in aceasta privinta nu cred insa ca am fi avut de ales.

Pentru invatamintul preuniversitar – titulatura nefericita, care lasa sa se inteleaga ca acesta ar fi o treapta preliminara fata de studiul academic, desi lucrurile sint departe de a fi astfel in realitate – evenimentul anului a fost introducerea noilor programe de clasa a IX-a. Pe cit de indelungata, de incilcita si de rasucita a fost istoria elaborarii acestora, pe atit a fost de precipitata definitivarea lor. Definirea din mers a strategiei curriculare generale – finalitatile liceului, conceptia didactica de ansamblu, corelatiile intre diversele discipline, modul de structurare a programelor etc. – si, nu mai putin, ezitarile si tergiversarile parlamentare privind planul de invatamint – clasa a IX-a ca ultim an gimnazial sau ca inceput de liceu – au ingreunat in plus proiectarea curriculara. Difuzarea defectuoasa a noilor programe, editarea manualelor pentru clasa a IX-a intr-un tempo infernal si ajungerea lor tirzie in scoli, in ciuda oricaror eforturi, au creat confuzie, deruta si enervare. Istoria si, in siajul ei, limba si literatura romana, discipline cu amprenta ideologica puternica si cu o investitie simbolica pe masura, au putut lesne converti socul noutatii in vituperari publice doritoare de popularitate, de afirmare personala sau de capital politic. Trebuie sa marturisesc ca rapida si frenetica instrumentalizare politica a nedumeririlor iscate de noile programe de istorie si de romana si de manualele aferente mi s-a parut faptul cel mai intristator. Ca s-au gasit destui doritori sa acuze cu voce groasa sau inalta dispensindu-se de orice tentativa de a intelege mai intii despre ce e vorba mi se pare in ton cu stridenta nelipsita din discursul public romanesc actual.

Fata de clasa a IX-a, programele pentru urmatoarele clase de liceu au fost definitivate mai pe indelete. A fost mai mult ragaz si mai multa ingrijire pentru punerea lor in circulatie si in dezbatere. A crescut imbucurator oferta de manuale pentru clasa a X-a. Etapele s-au mai relaxat, profesorii si elevii putind fi pusi mai din timp in posesia informatiei si a instrumentelor didactice de care au nevoie.
Am vazut acum citeva zile volumul recent publicat care cuprinde toate programele pentru clasa a X-a. Proiectarea curriculara a cistigat net in coerenta si in claritate, cu pretul, e adevarat, al unor modificari de care era preferabil sa nu fi fost nevoie, pentru a nu reactiva socul produs in toamna lui 1999. Programele pentru clasele a XI-a si a XII-a au fost si ele incheiate de curind si le sint deja cunoscute de mai multa vreme profesorilor, ca proiect. Parcursul liceal de trei ani (X-XII), prevazut in noul plan de invatamint, poate fi acum perceput ca un intreg articulat.

Ceea ce nu inseamna insa ca absolventii din 2003 ai primei promotii care a studiat in liceu dupa noile programe si manuale alternative vor arata negresit asa cum ni-i dorim.
1999-2000 a fost, pentru reforma invatamintului liceal, anul unui sfirsit si al unui inceput. S-a incheiat o constructie conceptuala dincolo de care incepe realitatea invatamintului romanesc actual: realitate tulbure, greu controlabila si greu previzibila. Cum lucreaza si vor lucra profesorii cu noile programe si manuale, ca si reactia elevilor si chiar a parintilor la noua oferta didactica stau inca sub semnul necunoscutului. Semnalele receptionate deocamdata sint, din cite stiu, vagi si inconsistente. Ceea ce in termeni de specialitate se cheama formarea continua – abilitarea profesorilor de a sesiza modificarile de directie din programe si din manuale si de a se folosi de aceste instrumente didactice cu bune rezultate – e dificila, costisitoare si de lunga durata. Pina atunci preseaza tot mai puternic finalitatile imediate, cu costuri sociale si morale imense, ale educatiei: examenele terminale. Sint tot mai ingrijorat de conturarea tardiva a bacalaureatului din 2003, desi pare exorbitant ca in instabilitatea cronica din Romania de azi sa te gindesti la ce va urma sa se intimple peste trei ani. Stiu totusi ca e o chestiune care ii preocupa deja acut atit pe profesori cit si pe elevi. Ce sa mai vorbesc despre capacitatea din anul viitor!
Daca mi-e ingaduita in final o profetie, indraznesc sa cred ca anul scolar 2000-2001 va muta centrul de interes dinspre curriculum inspre evaluare. Testarile nationale ale elevilor vor fi luate drept testari ale reformei, cum deja voci de Casandra au inceput sa anunte prin presa, ignorind faptul de bun- simt ca rezultatele reformei nu pot fi cintarite corect intr-un timp atit de scurt. Costurile, insa, sar in ochi din capul locului. Iar ele pot deveni o povara prea grea.

Ce am auzit de la prieteni si cunoscuti despre capacitatea din vara aceasta m-a pus si mai tare pe ginduri. Particip la admiterea de la Litere de vreo doisprezece ani si stiu bine ca nu orice plingere – si au fost puzderie – dezvaluie un delict. Ca, de pilda, daca un supraveghetor dicteaza subiectul scris pe tabla unui candidat miop, lesne se poate intelege de catre ceilalti ca respectivului i s-a soptit rezolvarea. Ceea ce am auzit acum nu prea semana insa cu ce stiam ca se poate pune in circa derularii unui examen. Despre cum a decurs capacitatea in scoli mi s-au relatat situatii care, sa fi fost doar in mica parte reale, indicau forme deja alarmante de coruptie institutionalizata, in care jena si fereala fata de colegi, cea mai puternica bariera in calea fraudei, mai puternica decit orice supraveghere politieneasca, lasau locul conlucrarii nestinjenite si distributiei sarcinilor in deturnarea examenului de la rostul lui. Fie si numai simpla credibilitate a acestor relatari, necontracarata de nici un fel de masuri plauzibile, poate avea efecte incalculabile. Cit despre un sistem in expansiune al coruptiei institutionalizate, daca acest lucru s-ar dovedi real, stradaniile din ultimii ani in reforma invatamintului, cu perspective excelente dupa parerea mea, ar putea deveni un gest utopic.