OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin anii ’90, scriam în revista Scena despre necesitatea ca Festivalul Naţional de Teatru să devină internaţional cît mai repede cu putinţă, pentru a ne putea lua repere reale despre contextul în care evoluăm ca artişti, şi să încetăm a ne mai privi şi felicita doar între noi. Tot pe atunci s-a iscat o întreagă discuţie în jurul unei noi secţiuni, intitulate „Atelier“ (dacă-mi aduc bine aminte), care grupa spectacole de mai mică amploare (în general, demersuri artistice pe texte contemporane, propuneri „alternative“ sau „underground“), prezentîndu-le separat de secţiunea principală, ce grupa „mari spectacole“. Discuţia urmărea clarificarea poziţiei selecţionerilor faţă de ideea de spectacol reprezentativ, respectiv despre cum se măsoară impactul, importanţa unui act teatral. Dacă nu mă înşel, festivalul era competitiv, împărţind încă diplome şi premii. Tonul tabletei mele era revoltat şi pesimist; făceam referinţă la „Umbra Cîntării României“ şi mi se părea că nu vom scăpa niciodată de blestemul unei culturi oficiale festiviste şi temătoare de realitate.

 

Cum s-a produs această mutaţie genetică? Din păcate, am lipsit din ţară în ultimii ani şi nu sînt prea sigur. Schimbarea de mentalitate e însă colosală. După ce Marina Constantinescu a ridicat ştacheta foarte sus – aducîndu-i la Bucureşti pe Thomas Ostermeier, Vera Mantero, Jan Lauwers, Josef Nadj, Lev Dodin şi Tamas Ascher –, Cristina Modreanu merge acum şi mai departe, propunînd o selecţie mai riscantă de tendinţe, metode şi personalităţi teatrale, de la Richard Foreman la Joël Pommerat, de la Rimini Protokoll la Stan’s Café (cine auzise de micuţa companie din Birmingham?), de la Kama Ginkas la Alvis Hermanis şi Lev Erenburg, un spectru la fel de larg regăsindu-se şi în selecţia creaţiilor teatrale româneşti. O selecţie ce operează natural în secţiunea geologică a timpurilor noastre, extrăgînd mostre din ce are mai divers teatrul contemporan. Nu un monolog oficial certificînd capodopere, ci un teatru ce ne-a divizat în mai multe categorii de public, fiecare protestînd pentru ceva şi susţinînd altceva...

 

Foarte pe gustul meu.