OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

S-au publicat si declaratiile de avere ale deputatilor si senatorilor. Pentru vizitatorul paginii de internet care gazduieste documentele cu pricina, surpriza e de proportii: el va constata ca alesii sint printre cei mai onesti si saraci oameni din Romania, aflati, in cel mai bun caz, la cheremul soacrelor sau cumnatilor care au pus, toti, ca intr-o televonela, mina pe averea agonisita cu truda, din afacerile demarate eventual in 1990 dupa vinzarea Telecolorului personal, oricum, inainte de a ocupa vreo functie reprezentativa. Spectacolul este cu atit mai jalnic cu cit reflecta o atitudine pare-se generala printre membrii Parlamentului. Sau, daca nu generala, macar extrem de reprezentativa ca alegere.
Bogatiile, mai mult sau mai putin legale, ale functionarilor publici nu ar fi subiect de presa daca, tocmai, nu ar fi proprietatea acestei specii aparte in Romania, de cheltuitori de ban public, fara masura si fara nici o consecinta legala evidenta. Acea specie care da batai de cap Romaniei cind isi negociaza capitolele restante cu Uniunea Europeana, creind Parchete Nationale Anticoruptie pentru propria liniste institutionala si personala. PSD-ul a ridicat aceasta tehnica la rangul de arta suprema – o arta a „supravietuirii“ in care unii dintre reprezentantii sai de frunte exceleaza.

Indaratul spectacolului virtual al declaratiilor olografe ale diferitilor senatori si deputati stau insa adevaratele tehnici inventate de PSD: inovatii institutionale, intrigi politice, zvonuri, mita electorala – campania pentru alegerile partiale de acum doua-trei saptamini e graitoare in acest sens. Unificarea social-democrata, atit de clamata de reprezentantii partidului de guvernamint, daca se va face, va fi una in numele bacsisului politic ca principiu doctrinar si nu in numele unei pretinse social-democratii pierdute, demult, in aburul unei vagi amintiri de campanie electorala dinaintea toamnei lui 2000. Pentru ca, daca si-ar propune sa alcatuiasca o arheologie a ultimelor filoane de social-democratie, acelasi vizitator zelos al paginii cu declaratiile de avere va avea dificultati in a regasi urme mai recente, altfel decit in formula edulcorata a unor declaratii in care nimeni nu mai crede. Dovada cea mai limpede este chiar modul cum „crema“ locala a PSD a gasit cu cale sa-si lanseze oferta pentru aceste ultime alegeri partiale. Cu mic, cu mare, capii social-democratiei romanesti s-au inghesuit sa-si scoata tarabele cu bani publici in piata, pentru cine da mai multe voturi. Fireste, se poate oricind raspunde cu prea des utilizata si rasuflata: „asa e politica reala“. Nu, trebuie raspuns, politica reala are meritul, macar, ca poate fi mai subtila decit atit. Si, mai mult, poate sa fie stapinita de anumite frine ale sistemului democratic autentic, ale statului de drept — de care, dupa toate semnele, Romania nu dispune (inca?).

Unde este, in acest timp, Opozitia, se poate intreba acelasi internaut curios care abandoneaza motorul foarte lenes de cautare al Senatului, dupa ce a deschis, scirbit, citeva fisiere cu ridicolele declaratii de avere in cauza, a citit apoi, alene, la intimplare, articole din Constitutie si s-a declarat, finalmente, invins. Opozitia, i se va raspunde, sta destul de bine in ultimele sondaje, mai ales in cele privind intentiile de vot ale bucurestenilor. Opozitia, se va raspunde, organizeaza mitinguri, face proteste, lupta, cu mijloacele pe care le are, impotriva „agresiunii“ Partidului Social-Democrat. Cu toate acestea, ce face, de pilda, in mod concret, PNL – cel mai bine cotat partid de opozitie in sondaje? Care sint punctele palpabile care-l vor putea propulsa, cu sanse reale si nu numai retoric, in cursa electorala de anul viitor? Nu prea multe. O masura elementara, de acum, date fiind termenele din ce in ce mai presante din punctul acesta de vedere, ar fi desemnarea hotarita a unui candidat la presedintie. Or, la intrunirea organizata de PNL la Cluj, la sfirsitul saptaminii trecute, presedintele liberal s-a multumit sa faca floricele stilistice pe aceasta tema, declarind ca, desi ar prefera s-o vada pe Mona Musca in aceasta postura, nu sintem in Finlanda, unde presedintele poate fi si o femeie. Dincolo de constatarile pline de miez (dam, din nou, exemplul celebru al sintagmei-topos „iarna nu e ca vara“) facute de Theodor Stolojan, a flutura un nume evident lipsit de sanse, a-l pune, cu alte cuvinte, in circulatie intr-o perioada de precampanie electorala, reprezinta un demers care nu e in masura sa sporeasca increderea insuflata de principalele forte politice de opozitie. Invirtindu-se printre declaratiile de avere ale parlamentarilor si sugestiile suprarealiste ale presedintelui liberal, internautul doritor de informatie politica iese usor turmentat. Daca nu chiar, pur si simplu, exasperat.