OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ulysse de MARSILLAC
Bucurestiul in veacul al XIX-lea
Prefata, note si antologie de ilustratii de Adrian-Silvan Ionescu. Traducere din limba franceza de Elena Radulescu, Editura Meridiane, Colectia „Biblioteca de arta“, Seria „Biografii, memorii, eseuri, Bucuresti, 1999, 301 p., f.p.


Figura ciudata, de aventurier doct si cu morb civilizator, imbinind tentatiile enciclopedismului si utilitatea cu o anume cumsecadenie de om subtire, Ulysse de Marsillac vine in Principatele Romane in calitate de pedagog. La inceput profesor la Colegiul National si la Scoala Militara din Bucuresti, apoi la Facultatea de Litere, francezul de 31 de ani se stabileste, in 1852, in Romania. Schimba, asadar, solul saturat de cultura al Frantei pe o civilizatie periferica, insuficient definita si in continua neasezare, dar mustind de detalii inedite si pitoresti, capabila sa ofere neincetate deliciii fruste unui ochi curios si atent; cu tot aerul inevitabil diletant al multora dintre initiativele sale, derulate cu rapiditatea si entuziasmul pe care numai firile joviale si sigure de menirea lor le dovedesc, e neindoielnic ca Ulysse de Marsillac avea o sensibilitate rafinata, supla, plina de toleranta.

Manifesta o naturalete senina printre contrariile coexistente in bulversantul Bucuresti de secol XIX si era apt de admiratie atit in fata luxoaselor resedinte boieresti sau a doamnelor de neam ales, cu toalete cosmopolite, amatoare de mondenitati si baluri epuizante, cit si in mijlocul scenelor rustice si al mahalalelor pe care le privea cu indulgenta inteligenta. O croiala stranie a interioritatii lui il va fi determinat sa schimbe confortul nativ, dat prin destin, cu placerea de a respira taria inceputurilor unei civilizatii niciodata scutite de dizarmonii, dar cu un viitor – abia intuit – potential prosper. Dupa douazeci si cinci de ani petrecuti aici, avea sa se stinga in 1877, la Bucuresti, intocmai ca personajele romantice, la scurt timp dupa decesul tinerei sale sotii. In acest interval, cultura si franceza originara au servit din plin intreprinderilor lui pionieresti, demne de profilul unui explorator hiperactiv. Sub titlurile De Pesth à Bucarest. Notes de voyage (1869) si Guide du Voyageur à Bucarest (1877) se reunesc articolele risipite prin numeroasele publicatii ale lui de Marsillac sub genericele Causeries si Études sur la Roumanie si care formeaza materia cartii aparute recent la Editura Meridiane.

Prima sectiune, De la Pesta la Bucuresti. Insemnari de calatorie, ii este dedicata principesei Elisabeta, iar in rindurile reverentioase unde acest „umil si supus servitor“ isi ia ca destinatar concret figura princiara se intrevede, estompata de ani si de stil, senzatia de necunoscut si de insolit pe care o va fi trait de Marsillac insusi la sosirea sa pe pamint romanesc; dupa saisprezece ani de „naturalizare“, inca se arata in stare sa prevada reactiile de inerenta mirare ale altuia, proaspat debarcat: „Dar parca va aud spunindu-mi: «Ce este in realitate Romania?» Iata un nume care nu figureaza in nici un dictionar, pe nici o harta geografica si pe care limbajul diplomatic nu si l-a insusit inca“. Empatia, fireasca identificare cu cineva pus in situatia de a reproduce propria-i experienta initiala ii dicteaza sa-si ofere serviciile spre a familiariza un strain cu realitatile locului, prin necesarele propteli ale informatiilor amanuntite si de un gust precis.

In plus, intermezzo-urile subiective pe care autorul si le permite la persoana intii, conferind paginilor metodice coloritul anecdotelor si al impresiilor vii, contureaza chipul unui intelectual fin, deseori dezamagit de perceptia fragmentara si injusta dar – se simte – curenta, la care, fara greutate, multi pareau si pe atunci sa aiba acces: „Nu-i asa ca merita sa vizitezi aceasta tara si e pacat cind te gindesti ca atitia oameni nu cunosc Romania decit prin strigatele din parlament si mizeria ambitiilor unora dintre copiii sai? Atragindu-va atentia asupra Romaniei bunului Dumnezeu si uitind-o pentru o clipa pe cea a oamenilor, sper sa creez o opera folositoare si sa platesc in felul meu datoria ospitalitatii“. In ciuda atasamentului fata de tara adoptiva, e departe insa de spiritul lui de Marsillac sa omita disconfortul transportului precar (cu caruta, birja ori sania) sau periodicele „orori ale inghetului si ale noroiului“, subiect care – cita actualitate! – in fiecare an „este la ordinea zilei, in mod obligatoriu si invariabil“. Dorul de Franta natala se iveste doar rareori, iar atunci, sub travestiul delicat al ironiei: „Cind, de pe inaltimile Filaretului, am vazut in fata mea orasul Bucuresti, inecat intr-un ocean de verdeata, l-am intrebat pe tovarasul meu de calatorie:
– Ce distanta este intre Paris si Bucuresti?
– Trei secole, domnule.“

In cadrul speciei de care apartine, Ghidul calatorului la Bucuresti reprezinta un demers atipic. Rareori se mai poate gasi, in literatura de calatorie, un alogen care sa isi aproprieze cu atita intelegere perspectiva in aparenta funciar definitorie doar unui autohton. Apt sa se elibereze de prejudecata altminteri legitima, insa reductiva, a unei paradigme culturale superioare, Ulysse de Marsillac descrie si inventariaza acribic institutiile (politice, administrative, militare, economice, financiare), lacasurile de cultura si de cult, detaliile etnografice si vestimentare, obiceiurile, traditiile, cutumele romanilor, sistemul de sanatate publica si pe cel comercial. Se arata la fel de deschis si de disponibil pentru viata mondena, atras de sicul aparte – amestec de standarde occidentale si balcanism – al cofetariilor, al cafenelelor, al locurilor de promenada si agrement. Frecventeaza teatrele, sindrofiile, atelierele pictorilor. Bucurestiul pulseaza viu si plin de expresivitate in paginile lui de Marsillac, care inregistreaza rumoarea unei epoci a tuturor pionieratelor si inovatiilor, a inceputurilor unei culturi pe cale sa ia act de sine insasi si de propria istorie. Iar la aceasta istorie, care ar fi fost altminteri si mai neclara, si mai dificil de reconstituit, Ulysse de Marsillac a contribuit in felul sau: in cel mai concret si generos mod cu putinta.