OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În decembrie 1981, regimul comunist din Polonia a introdus legea marţială. A fost o reacţie la înfiinţarea şi dezvoltarea Sindicatului Solidaritatea, care, sub conducerea lui Lech Walesa, un electrician de la şantierul naval din Gdansk, a început demontarea sistemului autocrat. Tancurile de pe străzile oraşelor poloneze au ţinut în frîu ambiţiile de libertate şi de democratizare vreme de numai opt ani. În 1989, Partidul Comunist Polonez a lăsat în cele din urmă puterea în mîinile Solidarităţii. Din păcate, legea marţială a făcut victime. În contul său a rămas sîngele muncitorilor, al intelectualilor, al preoţilor polonezi. Tot legea marţială a dus la frîngerea coloanei vertebrale a teatrului polonez. Înainte de anul 1981, în perioada în care, în Polonia, se năştea încetul cu încetul mişcarea de opoziţie democratică, iniţiată în anul 1967, teatrul polonez s-a străduit să participe în mod activ la dezbaterea politică. Din teatru a pornit prima demonstraţie de stradă împotriva puterii comuniste, imediat după oprirea de către autorităţi a spectacolului Moşii, după opera lui Adam Mickiewicz, în regia lui Kazimierz Dejmek. Iniţiind un joc periculos cu cenzura şi cu partidul absolutist, regizorii încercau să vorbească publicului despre dezacordul lor cu privire la forma nedemocratică, aservită, a statului polonez. Mulţi dintre cei mai cunoscuţi artişti ai teatrului polonez au devenit lideri dinamici ai opoziţiei şi ai Solidarităţii. Şi mulţi dintre ei, în momentul în care a fost instaurată legea marţială, se aflau în închisori, cei mai răzvrătiţi directori şi-au pierdut serviciul, unii fiind chiar nevoiţi să plece peste hotare. Aceste experienţe s-au adăugat la memoria, mereu vie în mediile intelectuale, a persecuţiilor din perioada stalinistă şi a manipulării artei de către regimul comunist. [...] Ca urmare a legii marţiale, teatrul polonez a moţăit vreme de cîteva zeci de ani, încetînd să mai fie un spaţiu al discuţiilor comune dintre cetăţeni.

 

Între timp, la răscrucea anilor ’80-’90 ai secolului XX, în Polonia aveai despre ce discuta: avusese loc schimbarea drastică a sistemului economic şi politic, ne găseam într-o nouă situaţie internaţională, au fost puse sub semnul întrebării stilurile de viaţă tradiţionale şi relaţiile sociale, a apărut problema şomajului, a oamenilor fără adăpost, scumpirea vieţii. S-a intensificat naţionalismul, ne-am confruntat cu fenomene despre care anterior nici nu se ştia – agresiunea în sînul familiei, exploatarea femeilor, pedofilia, homofobia, excluderea socială, corupţia politică. Vreme de cîţiva ani, teatrul a tăcut, limitîndu-şi activitatea la temele şi mijloacele de expresie tradiţionale. [...] Încetul cu încetul, teatrul trecea la categoria fenomenelor muzeale şi anacronice. Era iubit şi apreciat de mătuşi drăguţe şi de adolescenţi. A devenit unul dintre factorii de conservare ai noului regim liberal, în care nimeni, în afara grupurilor de interese economice, nu avea dreptul să se amestece în politică. Atitudinea apolitică şi autonomia s-au dovedit aparenţe, deoarece, chiar evitînd discuţia politică, teatrul s-a implicat în politică. Şi s-a situat de o parte care era nedemnă de tradiţia şi de ambiţiile lui.

 

Criza a intervenit în anul 1997. Un grup de tineri regizori a iniţiat un nou discurs teatral. Merită amintite numele acestora: Anna Augustynowicz, Krzysztof Warlikowski, Grzegorz Jarzyna, Jan Klata, Michal Zadara, Maja Kleczewska, Natalia Korczakowska, Agnieszka Olsten. Ei au introdus pe scena poloneză eroi care au trăit dilemele perioadei de răscruce a secolelor XX-XXI. În destinul lor singular, s-ar zice chiar banal, ei au observat semnele prevestitoare ale unor fenomene sociale ameninţătoare. [...] Au apărut autori noi, care au început să descrie realitatea poloneză altfel decît în mediile curentului principal, unde neîncetat se preaslăvea realitatea societăţii de consum. Este vorba despre Michal Walczak, Przemyslaw Wojcieszek, Pawel Demirski, Pawel Jurek, Pawel Sala, Krzysztof Bizio, Malgorzata Sikorska-Miszczuk, Marek Pruchniewski, Marek Modzelewski, Szymon Wróblewski. Graţie activităţii Laboratoriului Dramei, teatrul polonez s-a confruntat cu antisemitismul polonez, ca unul dintre îndelungatele şi încă nevindecatele complexe naţionale. În acest context trebuie să acordăm atenţie, printre altele, creaţiei lui Tadeusz Slobodzianek, Malgorzatei Fertacz, Artur Palyg.

 

[...] Noul teatru polonez din ultimii zece ani a exprimat cu foarte mare precizie neliniştile polonezilor, pe care nu au reuşit să le observe politicienii şi publiciştii curentului principal. De ce ne-am angajat în conflictele armate din Irak şi Afganistan? Care sînt cauzele fundamentale ale aderării Poloniei la Uniunea Europeană şi cu ce ne alegem noi de pe urma acestui fapt? Sentimentul de excludere, sărăcia, intoleranţa, neputinţa, manipularea de către mijloacele mass-media, influenţa excesivă a clerului asupra vieţii culturale, sociale şi politice a ţării, exploatarea exagerată a istoriei, democraţia de paradă. Oare Polonia e ameninţată de o nouă revoluţie? Ne ameninţă cumva valul de teroare? De ce acceptăm atît de benevol ofertele culturale şi politice ale Statelor Unite? Acestea sînt întrebările şi temele de discuţie introduse în dezbaterile politice de o serie de premiere ale noului teatru. Dispreţuite de establishment, au fost semnele prevestitoare ale crizei în care s-a aflat de curînd Polonia, dramatic divizată după ultimele alegeri. E o satisfacţie amară, însă noul teatru şi-a îndeplinit foarte bine misiunea. [...]

 

Bineînţeles, teatrul nu este în stare să rezolve problemele pe care le dezvăluie. De lucrul acesta ar trebui să se ocupe politicienii, funcţionarii competenţi şi specialiştii. Teatrul poate fi, în schimb, locul în care cetăţenii pot discuta între ei şi despre ei. [...] În mod natural, teatrul reprezintă un loc în care îţi poţi manifesta interesul faţă de realitatea contemporană, poţi da glas la ceea ce este în această realitate încă neexprimat, nerevelat, dar dureros, constituind o sursă de conflicte funeste.

 

Un teatru al oamenilor deschişi, liberi, care se adresează unei societăţi libere, moderne, aşa vrea să fie teatrul polonez contemporan.