OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am fost literalmente socat citind in Observatorul cultural Nr. 138 articolul dnei Carmen Musat, care demonstreaza convingator, cu ample citate, plagiatul comis de dna Florina Rogalski dupa cartea Mariei Catanescu, Limba romana. Origini si dezvoltare. De aceasta lucrare sint personal foarte legat: a fost titlul inaugural al Colectiei „Tezaur“, pe care am coordonat-o la Editura Humanitas. Am initiat-o si am urmarit elaborarea ei, cu emotie si interes sustinut, pe intreg parcursul muncii. Am fost primul ei cititor si cel dintii care a felicitat-o pe autoare pentru izbinda incontestabila de a fi reusit o sinteza clara, coerenta si concisa a unui capitol complicat de lingvistica istorica, greu asimilabil de elevi si dind batai de cap celor ce au sarcina sa-l predea.

O mare, neasteptata si trista surpriza o constituie pentru mine, in acest context, faptul ca autoarea plagiatului e o profesoara distinsa, o fosta studenta, careia ii acordam din principiu o consideratie colegiala. Mi-am spus totusi, cu buna credinta, ca dna Florina Rogalski isi va „asuma“ grava greseala comisa si-si va cere scuze. Scuze datorate, in primul rind, coordonatorului manualului, care, in mod evident, i-a acordat o incredere nemeritata; scuze adresate colegilor coautori, pe care-i pune intr-o postura jenanta; scuze fata de dna Catanescu pentru cartea folosita in pofida oricarei deontologii profesionale; in fine, scuze cerute profesorilor si elevilor ce-i folosesc manualul.

Ei bine, m-am inselat! Constat din Observatorul cultural Nr. 139 nu numai ca dna Florina Rogalski nu se scuza, ci ca-si justifica procedura incorecta prin argumente penibile si aberante. Ea arunca praf in ochii cititorilor in necunostinta de cauza, sugerind ca sinteza personala a Mariei Catanescu ar reprezenta un soi de material folcloric din care fiecare se poate impartasi dupa voie. Mai pretinde si ca „frazele… aproape identice“ (intre textul ei si textul-sursa) ar fi de tipul „Grigore Ureche este cel dintii in afirmarea latinitatii noastre“, ceea ce e absolut fals: in realitate, au fost copiate (cu modificari marunte si nesemnificative) nu „fraze“, ci pagini intregi, pare-se, nu mai putin de (aproximativ) 40!
Nu-mi face placere sa scriu aceste rinduri. Insa mi se pare ca daca o „greseala“, fie si scandaloasa, poate fi tratata cu oarecare indulgenta, mai ales daca vinovatul se caieste, tupeul de a persevera si de a contesta ceea ce e limpede ca lumina zilei adauga imposturii o atitudine inacceptabila de cinism.

Paul CORNEA
Coordonator al Colectiei „Tezaur“