OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Victoria lui Ion Iliescu in turul doi al alegerilor prezidentiale este poate un motiv de usurare, dar in nici un caz unul de bucurie si de sarbatoare. Electoratul care a votat in turul intii cu Isarescu sau cu Stolojan nu a votat nicidecum pe 10 decembrie pentru Ion Iliescu, ci impotriva extremismului. A fost, cum se spune, un vot „calificat“ – un vot dificil, mult mai dificil decit cel din mai 1990. Mai ales in conditiile in care Ion Iliescu declara cu zece zile inainte de turul doi ca Apelul initiat de GDS nu poate juca decit in defavoarea lui, dat fiind ca electoratul caruia i se adreseaza el nutreste puternice sentimente de ura fata de intelectualii identificati cu o putere nepopulara. Refrenul „Noi muncim, nu gindim“ iesea, din nou, la suprafata. Ion Iliescu s-a scaldat in aceasta campanie electorala, ca si in toti anii tranzitiei, in apele confortabile ale dublului limbaj. In discursul rostit duminica seara, acelasi Iliescu declara ca a inteles mesajul votului din 10 decembrie si ca multumeste celor care, dintr-un motiv sau altul, l-au votat, inclusiv, horribile dictu, „intelectualilor“. Noul presedinte a pomenit de consens si de reconciliere, de colaborare si de abordari pragmatice.
De-a lungul campaniei electorale, Ion Iliescu si partidul sau au pledat pentru incetinirea ritmului privatizarii si pentru revizuirea orientarii catre NATO a Romaniei. Discursul de duminica seara este al unui lider european preocupat de accelerarea reformelor, care constata ca „timpul nu mai este in favoarea noastra“ si care afirma raspicat directiile de viitor ale Romaniei: Uniunea Europeana si NATO. Discursul aminteste de necesitatea mentinerii unei bune colaborari cu FMI si cu alte organisme internationale, de apararea cu orice pret a institutiilor democratice si a statului de drept. Avindu-l ca adversar in al doilea tur pe Corneliu Vadim Tudor, Ion Iliescu poate acum sa-si prezinte victoria ca una a democratiei impotriva extremismului si a dictaturii.

Cit de autentic este insa, oare, discursul cu fata europeana al lui Ion Iliescu? Cit de mult se poate conta pe „devotamentul intru democratie“ al unui lider care a dovedit, in doua mandate, ca nu pune mare pret nici pe statul de drept, nici pe pacea sociala? Zimbind superior, Iliescu a explicat, tot duminica seara, ca oamenii se mai schimba, ca experienta puterii si apoi a opozitiei poate produce modificari de perspectiva, evitind totusi sa precizeze ce anume a invatat din cei patru ani de opozitie.
Chiar in eventualitatea respectarii intentiilor anuntate, guvernarea nu se arata deloc usoara. Si aceasta nu neaparat din cauza situatiei economice. Guvernul Isarescu a lasat mostenire PDSR-ului un bilant incomparabil mai echilibrat decit cel de la sfirsitul mandatului guverului Vacaroiu. Guvernul Nastase va avea insa de luptat pentru cistigarea credibilitatii externe, iar un simplu discurs la inchiderea urnelor si declaratii sforaitoare de atasament la valorile democratiei si economiei de piata nu sint de ajuns. Se poate spune fireste ca, in actualele conditii, o intoarcere de 180 de grade a orientarii Romaniei nu mai este posibila si ca, vrind-nevrind, PDSR-ul nu va putea sa schimbe in mod fundamental directia.

Pe linga deficitul de credibilitate, PDSR-ul va avea de infruntat si greutatile unei guvernari minoritare – aceasta in cazul in care isi va respecta promisiunea de a se tine departe de o alianta cu PRM-ul. Memorandumul cu opozitia democratica nu s-a semnat inca, momentul parafarii unui acord cu Partidul Democrat, cu PNL-ul si cu UDMR-ul fiind aminat. Mai mult, PDSR s-a aratat iritat de „pretentiile exagerate“ ale formatiunilor de opozitie, iar schimburi mai dure de replici cu UDMR-ul au avut deja loc. Discursul lui Ion Iliescu a neglijat problematica minoritatilor si amanuntul nu a trecut neobservat de reprezentantii UDMR.
Pe de alta parte, compozitia Parlamentului nu poate inspira nici ea prea mult entuziasm. Opozitia peremista nu va favoriza in mod cert dezvoltarea unui climat propice dezbaterii competente sau macar civilizate in cadrul legislativului. Nemaipunind la socoteala existenta unor parlamentari pedeseristi mai apropiati ca optiuni de partidul lui C. V. Tudor decit de, sa zicem, PD. In aceste conditii, spectrul unui pact „vinovat“ incheiat de PDSR staruie inca deasupra viitoarei guvernari.