OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Regulamentul publicat pe site-ul Ministerului Culturii, privind concursurile de proiecte cinematografice, este optim si reprezinta noua politica in domeniul cinematografiei, care trebuie sprijinita.
Data fiind implicarea mea in initierea, realizarea si aplicarea Ordonantei 67/1997, transformata apoi prin Legea 22/1999, privind organizarea sistemului cinematografiei romanesti, lege care, ne place sau nu, este si azi in vigoare si a carei importanta este dovedita macar prin faptul ca ziarul dvs. se ocupa cu atita insistenta si de atita timp de ea, voi prefera sa impart contributia mea la acest material in doua parti. Prima parte va fi consacrata raspunsurilor punctuale la intrebarile dvs., iar cea de a doua, unor consideratii generale, pe care eu le socotesc esentiale, daca se doreste intr-adevar intelegerea si, ca o consecinta directa, imbunatatirea sistemului.

- Partea intii
1. Consider ca Regulamentul publicat pe site-ul Ministerului Culturii si Cultelor, privind Reglementarea concursurilor de proiecte cinematografice, este la ora actuala, in conditiile Legii in vigoare si avind la baza experientele acumulate in acesti ultimi ani, forma optima, subliniez forma optima, nu perfecta, care poate garanta un concurs fair, cu rezultate ce nu vor mai fi contestate. El a fost conceput intr-un grup de lucru coordonat de si in permanenta atentie a conducerii MCC si a fost, prin publicarea lui pe site (de mai bine de trei saptamini), supus dezbaterii publice, dezbatere al carei ultim act va avea loc printr-o participare speram larga si reprezentativa, chiar in aceasta saptamina. Sper ca aceasta ultima intilnire sa duca la forma definitiva, acceptata de reprezentantii intregii bresle, devenind o forma optima, dar de sinteza, nu numai un conglomerat de propuneri rezultate din dezbinarea, intretinuta din interes, sau fiind un tragic rezultat al unei perioade istorice revolute, care domneste in breasla si care, dupa o experienta de 20 de ani in diferite tari, de la Germania, SUA, Franta si chiar si la antipozi, in Chile, este unica si, putem afirma cu mindrie nationala intemeiata, fara egal in lume.

2. Legea viitoare a Cinematografiei, in prezent in lucru la MCC, va trebui sa continue drumul inceput de Ordonanta 67/1997 si de Legea 22/1999, continuind cu OUG 152/2000. Legea a fost una europeana inca din 1999, fata de alte domenii ca teatrul, unde abia in 2004 s-a initiat o lege care sa reglementeze sistemul pe baza economiei de piata. Evident ca aceasta Lege va trebui imbunatatita, tinind seama, pe de o parte, de experienta de zi cu zi a celor care au trebuit sa aplice aceste reglementari, cit si, mai ales, a celor care au trebuit sa suporte consecintele acestora, pe de alta parte, de schimbarea contextului politico-economic si chiar social fata de 1997 (Romania va deveni, cu cea mai mare probabilitate membra a Uniunii Europene), si, de ce nu, de anumite limite sau chiar erori in continutul si aplicarea lor. M-am referit numai la aceste reglementari, intrucit experienta legislativa 630/2002 nu cred, personal, ca ofera o cale de urmat.

3. Ca raspuns la acest punct, trebuie sa mentionez ca – fapt confirmat in mai multe ocazii, una dintre acestea fiind Festivalul Filmului European de la Cottbus din 1999 – la vremea aparitiei sale, OUG 67/1997 si Legea 22/1999, care a finalizat-o, au fost unele din cele mai bune legi in domeniu din Europa in acea perioada. A fost incontestabil meritul tuturor celor care au contribuit direct la realizarea ei, dar si al celor care au sprijinit-o in acea perioada, in principal Ministrul Culturii, Ion Caramitru, initiatorul si sustinatorul ei ferm, in ceea ce priveste Legea insasi si Ministrul de Externe Andrei Plesu, in privinta importantului pas de aderare a Romaniei la Eurimages.
4. Legea noua trebuie sa cuprinda printre altele urmatoarele:
n extinderea finantarii din Fondul Cinematografic National si la Filmul de Televiziune;

- incurajarea investitiilor private in industria cinematografica prin mijloace eficiente si experimentate cu succes in alte tari, ca Irlanda;
n asigurarea distribuirii si exploatarii filmului romanesc in salile de cinematograf, nu prin marirea taxelor si contributiilor ci prin deductibilitati si reduceri ale contributiilor agentilor economici activi in acest domeniu;
- o repartizare mai echitabila intre contributiile diferitilor agenti economici din domeniu, inlaturindu-se unele evidente supraincarcari, care risca sa puna in pericol intreg sistemul (taxarea si contributiile de la spectacolele cinematografice, in prezent, datorita noilor reglementari fiscale privind TVA, dubla fata de media europeana in domeniu, de ex.)
- includerea in finantarea din Fondul Cinematografic National atit a scenariilor, fonduri pentru imbunatatirea acestora, cit si fonduri pentru intreaga etapa de dezvoltare a proiectelor (ceea ce in domeniu se numeste „development“).

- Partea a doua
As vrea sa ma refer in continuare la doua surse: Una foarte recenta, exceptionala carte Miturile stiintifice ale comunismului de Lucian Boia. A doua, mai veche, din anii ’20, o carte clasica despre cinema, a lui René Clair.
Cartea dlui Boia povesteste cazul – de un haz nebun, daca facem abstractie de consecintele sale tragice – „academicianului“ Trofim Denisovici Lisenko care a „descoperit iarovizarea“, o metoda originala de sporire la infinit a productiei de griu la hectar: „boabele de griu erau umezite si tinute la racoare, din toamna pina in primavara“. Instalat personal de Stalin la conducerea agriculturii sovietice, Trofim Denisovici a reusit, timp de 20 de ani cit a stat in fruntea acesteia, sa distruga complet agricultura sovietica, Rusia trebuind sa importe, in ultimii ani dinaintea prabusirii intregului sistem, milioane de tone de griu de la fermierii americani, pe care doar distanta i-a tinut departe de binefacerile „iarovizarii“.

- De la inceput, noua reforma in cinematografie era rea, de condamnat,
fara apel
Cartea marelui om de film care a fost René Clair defineste cinematograful ca fiind „automobile et poème à la fois“ (adica: „automobil si poem in acelasi timp“). Plecind de la aceste doua carti, doresc sa-mi exprim citeva puncte de vedere privind modul cum ziarul dvs., prin cronicarul sau, priveste fenomenul cinematografic. Dincolo de o dorinta de a imbunatati situatia filmului romanesc, dorinta ce nu poate fi contestata, exista o permanenta in punctele sale de vedere care confirma o situatie, trebuie sa marturisesc, originala pentru mine, intors dupa 20 de ani in tara si cinematografia in care m-am nascut. Si anume: in timp ce, cu uimire, am regasit la o mare parte a oamenilor de cultura pe care i-am intilnit sau reintilnit, unii fiindu-mi chiar apropiati inainte de plecarea mea din tara, efectele dezastruoase atit in plan psihologic cit si intelectual al funestei ideologii a „comunismului national“, in pozitiile dvs. am descoperit influente, as spune, mai vechi.

Din perioada in care lucrurile erau numai bune sau rele, in care „dusmanul de clasa“ nu putea fi, aprioric, decit intr-o eroare perpetua, simbolic sau chiar realmente condamnabila si/sau chiar condamnata.
De la inceput, noua reforma in cinematografie era rea, de condamnat, fara apel. Fara o analiza detaliata, ati respins, in afara ultimelor dvs. interventii mai nuantate, tot ceea ce s-a adus nou in ultimii sapte ani in organizarea productiei filmului romanesc. Este imposibil, cred, sa nu fi observat numarul mare de debuturi. Ati scris enorm despre cele nereusite, ca si cum ele ar fi fost create intr-un sistem paralel, altul fata de cel in care s-au realizat marile succese. Fara sa dau, din prudenta, cunoscindu-mi intre timp breasla, nume, pot sa va spun ca in ultimii ani toate filmele, atit cele mizerabile, pur si simplu proaste cit si cele cu mari succese internationale pe care, pe buna dreptate, le-ati salutat, au fost facute in acelasi sistem, greu, inca nerodat, dar existent si perfectibil.

Permanenta dvs. propunere ca ONC-ul nou sau vechi, sau CNC-ul, sa se ocupe de continutul si mai ales de calitatea filmelor este, din fericire, astazi irealizabila. CNC, ONC sau cum vreti sa-l numiti, nu poate face nici presiuni, nici sa „lucreze“ pe scenariu. Filmele sint asa cum este si talentul sau netalentul, profesionalitatea, existenta sau nu, ale fiecarui creator de filme. ONC/CNC etc. nu pot decit sa creeze conditii pentru scopul definit. Si aici ne intoarcem la René Clair. Dupa cum nu poate exista un ONP (Oficiul National al Poeziei), care sa se ocupe de calitatea muncii poetilor sau un ONAP (Oficiul National al Artelor Plastice), care sa urmareasca realizarea unor picturi „de valoare“ (de unde cunoastem oare acest termen?) du côté poème, ca sa-l parafrazam René Clair, nu se poate face mare lucru si in orice caz, orice interventie nu mai si este bine ca e asa, posibila. Du côté automobile, se poate face mult, enorm. Asta trebuie facut, un motor fiabil, consum redus de benzina, comenzi asezate ergonomic la bord, siguranta in trafic etc. De toate astea ne putem ocupa, daca este vorba de automobil.

Dar pentru asta trebuie sa devenim activi. Trebuie sa actionam! (Wir mussen handeln, cum s-ar traduce in germana). Dar orice activitate umana (Menschliche Handlung) implica, asa cum ne-a invatat Karl Jaspers, eroarea. Ea apartine actiunii, ii este congenitala si impotriva ei, a erorii, trebuie luptat. „Restul e comentar“.
Asta cred ca se incearca acum, prin noua politica in domeniul cinematografiei. Acest demers, pentru a reusi, trebuie sprijinit. Haideti s-o facem!