OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trăiesc în Italia de opt ani de zile. Nu e uşor. Pe celebrii cîini cu covrigi în coadă nu i-am văzut niciodată pînă acum şi, drept să spun, am pierdut orice speranţă de a-i întîlni. Ca peste tot în lume, dacă vrei să trăieşti cinstit, îţi asumi riscul nereuşitei, ipocriziei, singurătăţii şi al eşecului.

Aşa cum, în anii ’50, lua naştere în Statele Unite o comunitate numeroasă numită „Little Italy“, astăzi se poate spune că în Italia există o adevărată „Little România“. Toate drumurile (fără întoarcere?) ale românilor duc în Italia. Între sărăcie, umilinţă şi mizerie pentru 1 euro în plus.

Salarii şi preţul chiriei

Italienii preferă mijloacele de transport în comun, dar în urma unor studii şi sondaje rezultă că 1 din 3 este proprietarul unui autoturism. Se declară oameni ai păcii, dar ca membri activi ai NATO participă la toate misiunile militare din afara graniţelor. Sînt europeni în spirit şi în faptă, dar nu reproşează nimic Statelor Unite. Se plîng de o accentuată scumpire a chiriilor, dar în ultimii ani tot mai mulţi italieni şi-au cumpărat o casă în Spania. În Italia, s-a interzis fumatul în localurile publice, dar a crescut simţitor numărul consumatorilor de tranchilizante (să fie vreo legătură?). Pensionarii sînt în dificultate economică, însă tot mai mulţi îşi permit o menajeră din Estul Europei (800 euro/lună). 54,8% din totalul pensionarilor italieni trăiesc cu mai puţin de 1.000 de euro pe lună şi un pensionar din patru are o pensie sub 500 de euro (datele au fost furnizate de Institutul Naţional de Statistică – Istat).

O oră la o bere

Comunică puţin între ei. Se întîlnesc pe şantiere la 5 dimineaţa (zilierii), în pieţe (încărcătorii-descărcătorii), în parcuri, duminica (femeile de serviciu, îngrijitoarele) şi, mai ales, la marginea rîului capitalei italiene, Tevere, unde şi-au construit barăci de carton, alături de cele ale rromilor. Dorm peste tot. Pe sub poduri, în gară, în camere de 2/2m unde stau 20 şi plătesc „chirie“ 150 de euro lunar, în maşini abandonate (1 euro/noapte) etc.

Nu au repere.

Nu au prieteni.

O oră la o bere. După aceea, fiecare cu necazurile şi nostalgiile lui.

Cunosc oraşele foarte bine. Ştiu să îţi indice orice stradă doreşti şi îţi propun şi variante ca să ajungi mai repede.

Dar ei călătoresc aproape întotdeauna fără bilet.

Despre România „italiană“ cunosc ambasada, consulatul şi cîteva tarabe din pieţe unde se vînd produse din ţară aduse cu autocarele sau cu „maşina mică“: cimbru, gogonele, tarhon, lobodă, pătrunjel, vin alb, foi de viţă, brînză de oaie, urdă şi mai ales borş, extrem de căutat.

Doar cîteva urme palide în amintirile lor legate de Asociaţia Romeni in Italia, Lega dei romeni, Asociaţia România, Accademia di Romania.

„Accademia di Romania? Nu. E pentru intelectuali. Trebuie să mai şi plătim“.

„Nu, e gratis“.

„Concerte de muzică clasică, dezbateri, expoziţii, prezentări de carte“.

Să uiţi

Să uiţi e un imperativ pentru toţi. Să uiţi că ai copii şi părinţi cărora le trimiţi bani în fiecare lună; să uiţi că în iulie îţi expiră contractul de muncă şi trebuie să începi încă de mîine să îl rogi pe patron să ţi-l prelungească sau, în cel mai rău caz, să îl rogi pe Dumnezeu ca, după luna respectivă, unul din conaţionalii tăi să nu omoare, fure, violeze pe cineva. Să uiţi că vremea trece, nu mai eşti tânăr şi nu ţi-ai făcut nici un rost, nici aici, nici acasă; să uiţi de cîte ori ai fost umilit de italieni, dar mai ales de faptele conaţionalilor tăi, în majoritate rromi, care fură, omoară, violează.

Să uiţi că nu ai mai văzut zăpada de 3 ani, verii de la ţară de 5 şi sînt 3 luni de cînd visezi la o ciorbă de burtă şi o farfurie cu sarmale „ca acasă“.

Printre românii din Italia se respiră un aer ciudat. Un amestec de ciudă şi nostalgie. De teamă şi ambiţie. De lacrimi şi curaj. Dar mai presus de toate, se simte neputinţa.

Neputinţa celor care cu mari sacrificii reuşesc să rămînă aici. Fiindcă, de cele mai multe ori, le lipseşte curajul de a se întoarce acasă.

–––––––––––––––––

Raluca Niţă locuieşte la Roma de opt ani unde lucrează ca jurnalist şi traducător din italiană şi română. A urmat cursurile de la Società Dante Alighieri, unica şcoală de limbă italiană pentru străini recunoscută de Ministerul de Externe italian, şi ale Universităţii La Sapienza din Roma. În prezent are o emisiune la Radio Città Aperta din Roma.