OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ca la nebuni
Istoria recenta a drumului catre votul uninominal, pe scurt: exact acum doi ani, presedintele il cere in numele reformarii clasei politice. Partidele se codesc, subiectul este „uitat“ in viltoarea scandalului permanent si in contextul altor teme dezbatute aprig. in februarie 2007, presedintele aduce iarasi vorba de el si ameninta, de data aceasta de la tribuna Parlamentului, cu un referendum pe tema data.

Invita partidele la discutii, la Cotroceni. Partidele se pun pe lucru si creeaza o comisie. in principiu, cad de acord asupra proiectului propus de Pro Democratia, le promit romanilor vot uninominal si uita iar. PSD se razgindeste si propune o varianta radicala, in care cistigatorul ia totul, in detrimentul principiului proportionalitatii. PD-ul acuza PSD-ul ca nu isi asuma varianta propusa de societatea civila. Lucrurile tergiverseaza, Traian Basescu ne reaminteste subiectul, da un ultimatum, promite referendum. Lucrurile nu se misca. Traian Basescu isi aroga varianta radicala propusa de PSD. Stupoare! Presedintele convoaca referendum pentru sustinerea noii sale variante, cea radicala. Nu mai lasa timp Guvernului sa-si asume raspunderea pentru uninominal. Totusi, letargic, Guvernul raspunde prin asumarea raspunderii pentru un proiect care are la baza propunerea Pro Democratia si la care au contribuit prin amendamente majoritatea partidelor politice. PSD renunta la varianta radicala si se alatura bunului-simt cu un amendament valoros, propunind uninominal si pentru alegerea presedintilor de consilii judetene. PSD si PNL vorbesc despre faptul ca un asemenea proces, care afecteaza temeliile sistemului politic, presupune conlucrare, consens si compromis si au dreptate. Presedintele anunta ca nu va renunta la ideea cu referendumul, afirma pe un ton acuzator ca legea are „lacune“ si marseaza pe varianta radicala.

Merite
Dincolo de dezbaterea tehnica, necesara, respinsa de moderatorii TV pe motiv (sic!) ca oamenii sint prosti si schimba canalul cind nu inteleg, logoreea politica s-a invirtit in jurul asumarii meritelor de catre un partid sau altul. Acum, merite au cu totii sau nici unul, in egala masura. Daca presedintele Basescu nu ar fi presat, probabil ca tema ar fi fost in continuare „uitata“, daca PSD-ul nu facea pasul in lumea buna, sustinind proiectul, PNL-ul nu ar fi avut curajul, daca PNL-ul si UDMR-ul nu-si asumau raspunderea... s.a.m.d.

Ce nu se spune raspicat
Doua lucruri simple trebuie stiute despre uninominal, si cu cit mai radicala este varianta aleasa, cu atit aceste lucruri sint mai adevarate: (1) doua partide mari se vor instala alternativ la guvernare pentru o perioada lunga de timp; (2) partidele mici se vor lupta pentru a deveni cel de-al doilea partid puternic si, daca nu vor reusi, vor cauta sa se coalizeze, incercind permanent sa-i ia locul acestuia.
Este cit se poate de clar ca, in contextul alegerilor ce vor avea loc in urmatorul an si jumatate, beneficiind de suportul presedintelui Basescu, unul dintre cele doua partide mari va fi PD. Al doilea partid mare va fi probabil unul dintre cele doua – PNL sau PSD –, depinde care dintre ele se va pozitiona mai eficient impotriva PD-ului si a presedintelui.
Realizam prin ce convulsii, reasezari si schimbari de strategii vor trece partidele politice din Romania. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Pentru forta politica numarul trei, numarul variantelor posibile este egal cu numarul permutarilor posibile, care se vor face in functie de interese si compatibilitati: PNL plus PSD, PSD plus PRM, X plus Y sau/si plus Z etc.

Principala critica a presedintelui, dupa ce a vazut ca Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament, a fost ca legea propusa nu rezolva in fond problema reformarii clasei politice. Presedintele se comporta oarecum autist, de parca evenimentul din Parlament ar fi fost ceva secundar, mutind in aceeasi zi dezbaterea pe tema cererii ministrului Justitiei de a-l demite pe vestitul procuror Tulus. in ceea ce priveste reformarea clasei politice, aceasta are in mintea presedintelui un singur sens: cel propus de domnia sa. Din atitudinea sa intransigenta si inconciliabila, Traian Basescu are grija sa se pozitioneze permanent (impreuna cu PD-ul) pe unul dintre cele doua locuri rezervate partidelor mari. Restul partidelor nu au alta sansa decit sa se opuna acestei pozitii, permanent radicala. Avem motive sa credem ca, daca acest context politic ar fi fost diferit si PD-ul nu ar fi stat asa de bine in sondaje la timpul prezent, pozitia lui Traian Basescu nu ar fi fost aceasta. Sau, cel putin, nu atit de radicala. Evident, partidele implicate in aceasta lupta nu apara principii precum cel al proportionalitatii decit daca acestea le ajuta sa cistige pe viitor locuri in Parlament.

Asa se explica pozitia radicala a PSD-ului in momentul in care era sigur ca el va fi fost unul dintre cele doua partide mari. Iarasi evident, PSD a propus uninominalul pentru presedintii consiliilor judetene, pentru ca se simte puternic la nivelul judetelor.
Tot aici trebuie sa atragem atentia ca reformarea clasei politice nu se poate realiza doar printr-o singura masura, in speta cea a votului uninominal. Nu exista un model certificat care sa garanteze ca votul uninominal duce automat la cresterea calitatii clasei politice. Mai sint si alti pasi ce trebuie parcursi, printre care lustratia (deja anacronica), democratizarea partidelor (capitol la care nici un partid nu sta bine si un contraexemplu este chiar PD-ul), punerea la punct a unui sistem eficient de circulatie a elitelor in partide, stoparea migratiei politice, intarirea rolului orgnizatiilor watchdog pe toate sectoarele guvernarii, inclusiv la nivel local si, evident, cresterea nivelului dezbaterii publice si investitia in educatie.

–––––––––––––––
* Un articol cu acelasi titlu a fost publicat de autor in numarul 289 al revistei Observator cultural din 6 octombrie 2005.