Nu intelegem toata aceasta vinzoleala in jurul votului uninominal. Nu intelegem toata aceasta agitatie extrem de dura pentru a convinge ca un sistem ar fi mai cu mot decit celalalt, cind poporul care voteaza si care livreaza parlamentarii ramine acelasi. Nu intelegem si pace de ce acest „uninominal“, atit de des si insistent vehiculat, ar putea schimba habitudinile noastre si felul nostru de a fi, atit de bine fixat prin secole de exercitiu, mult prea putin democratic.
Nu votul uninominal ar rezolva gravele carente etice si morale, nu votul uninomimal ar putea aduce un dram de nadejde in ziua de miine a celor care chiar mai spera in ziua de miine. Doar scoala si familia, o mai buna educatie si o mai eficienta pregatire profesionala, plus cultura, atit de des invocata astazi, ar putea schimba in profunzime – si nu doar la suprafata – ceva din viitorul nostru. Ca popor, si nu ca populatie, ca popor European – adaugam imediat, pentru ca sintem racordati la o lume noua spre Vest, dupa ce secole de-a-rindul am fost legati ombilical de un Est care a lasat urme adinci. Ne place sa admitem sau nu, aceasta este realitatea. Ce va fi, inca nu stim bine.
Si atunci de ce oare sint puse in joc atitea energii legate de uninominal? Ca sa ce? Ca sa avem speranta ca viitorii parlamentari, alesi prin vot direct si nu pe liste de partid, oricare ar fi el, vor fi mai buni profesionisti, mai cinstiti si harnici, mai devotati Tarii si Neamului decit cei alesi pina acum, tot prin procedee democratice. Sa o spunem pe cea dreapta: ne vine greu sa ne facem iluzii dupa ce deziluziile s-au adunat cu toptanul si resemnarea si-a facut loc generos. Ne vine greu sa admitem ca „tineretul“, de care se tot face atita caz in actuala campanie electorala, nu are nimic in comun cu „batrinetul“ care trebuie „curatat“ de pe esichierul politic actual. Ne este greu sa admitem ca viitorii alesi, chiar si pe liste uninominale, vor fi niste lebede dalbe vegetariene intr-o lume de carnasieri cruzi si nesatui. Ne este peste mina sa admitem ca vor aparea din neantul multimii contemporane un numar suficient de mare de oameni vrednici si onesti care sa ne cistige nu doar increderea, ci si pretuirea.
Tocmai de aceea nu putem pricepe, cumva ca observatori din afara ai fenomenului, toate aceste patimi puse in joc. Vedem orasul impinzit de afise si bannere, vedem emisiuni de televiziune pline de indemnuri patriotice si fistichii evaluari ale unor candidati care ne lasa visatori. Cuvintele mari si sentimentele nobile sint vehiculate cu o lejeritate care, departe de a ne convinge de calitatile candidatilor, ne lasa un gust amar si efectul nu poate fi decit unul de respingere. Noi pe cine sa votam si de ce sa votam daca asta e lumea care ar trebui sa ne reprezinte? Interesele de grup sau profesionale, imboldurile sindicale, cumetriile regionale sau etnice pot coagula forte suficiente pentru a accede un candidat sau altul.
La europarlamentarele de acum, la cele locale sau prezidentiale din viitorul imediat. Dar sentimental nostru difuz este ca mare lucru nu se va schimba. Chiar daca schimbam sistemele de votare sau doctrinele dezideologizate puse in jocul electoral. Un carusel al inutilului se invirte cu noi cu tot intr-un ametitor virtej in care ne lasam angrenati fara speranta. Partidele se ciondanesc incontinuu, personajele din prim-planul politicii ofera un jalnic spectacol al grotescului si ridicolului. Ce sa mai inteleaga cetateanul de rind, obligat sa se adapteze lumii noi europene ce vine peste noi fara sa ne dam seama? Sau a venit deja si doar un incident major – o crima, cu premeditare sau nu, nici ca mai conteaza –, precum cel cu Mailat de la Roma, sa ne loveasca cu capul de pragul realitatilor.
Romanesti sau europene. Traim cum traim si am ajuns sa nu ne mai facem iluzii. Mai rau decit atit ce poate fi? O supravietuire la marginea biologicului, cu sau fara „parai“, multi sau putini, o adaptare, a cita oare in istoria noastra?, a descurcarelii antrenate la vechea scoala a lui „Las’ ca merge si asa, fereasca Dumnezeu de mai rau!“. Ne este greu sa ne ascundem deziluzia lasata de aceste opinteli din jurul „uninominalului“ si ale alegerilor europarlamentare. Poate vor decide altii viitorul nostru.
Greu de crezut ca vom ajunge duminica aceasta la vreo sectie de votare. Sigur ca refuzul votului nu este o forma de civism, dar ar putea fi luat si ca o forma de protest. Inutil, desigur, ca de atitea ori cind am pornit la drum plini de sperante. Ele au ramas ingropate in acele zile dramatice din decembrie 1989.

