OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La sfirsitul lunii trecute, pe 24, 25 si 26 octombrie, s-a desfasurat in Polonia, la Cracovia, cel de-al doilea seminar din tripticul organizat de Fundatia Culturala Europeana (European Cultural Foundation – ECF) din Amsterdam in perspectiva apropiatei largiri a Uniunii Continentale. 10 plus 2 state vor fi admise, dar altele ramin pe dinafara. Ce probleme de comunicare culturala se vor pune intre vechii si noii membri ai Uniunii si cum se vor reaseza relatiile dintre tarile care intra si cele care vor vedea ridicindu-se la granitele lor Vestice o noua „cortina“, bine „securizata“. ECF a organizat cele trei reuniuni in cadrul programului sau Enlargement of Minds.

Prima a avut loc in iunie si a avut drept tema raporturile culturale cu statele din Balcani, din Sud-Estul Continentului (o ampla prezentare – in Observator cultural Nr. 178). Cea de acum, intitulata Moving Borders: the EU and its New Neighbours (Granite in miscare: Uniunea Europeana si noii sai vecini), s-a ocupat de comunicarea cu tarile de la Est, iar ultima, programata in aceasta luna in Spania, la Toledo, va dezbate raporturile Uniunii cu zona mediteraneana.
In paginile urmatoare – un grupaj despre reuniunea de la Cracovia. Lamuririle Isabellei SCHWARZ, interviul cu Pat COX si textul lui Krzysztof CZYZEWSKI sint preluate din culegerea de texte pregatitoare ale conferintei, iar fotografiile Nicolei SEGERS si textele Irenei van der LINDE (desfasurate in paginile 11-14) sint publicate cu acordul autoarelor.


Europa in extindere, „Europa mai larga“

Lucrurile evolueaza extraordinar de rapid: in numai citiva ani, mai putin de un deceniu, vechea Piata Comuna (oficial: Comunitatea Economica Europeana) a absorbit noi membri din spatiul occidental, in speta Austria si aproape toate tarile nordice, si a inceput negocieri de aderare cu statele foste comuniste din centrul Continentului. Opt dintre ele, si anume Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria (plus Malta si Cipru), vor deveni membre la 1 mai 2003, urmate la 1 ianuarie 2007 de Bulgaria si Romania. Se vorbeste deja despre posibilitatea ca, dintre tarile desprinse din fosta Iugoslavie, si Croatia sa prinda „trenul“ extinderii, poate chiar in 2007. De asemenea, liderii Uniunii au afirmat ca, la rindul lor, restul stator balcanice isi vor gasi in viitor locul in Europa unita, in care au toata legitimitatea sa se doreasca integrate. Din cind in cind, au dat semne de interes fata de federatia continentala si Ucraina sau Republica Moldova, ba chiar si Rusia.
E un proces de evolutie absolut extraordinar, care schimba in rimt accelerat fata vechii Europe, aducind-o din etapa istorica a statelor nationale in cea a coagularilor supranationale, a „globalizarii“, a circulatiei rapide a oamenilor, a informatiilor, a valorilor.

Se construieste – pe scurt – sub ochii nostri o noua lume, la care avem sansa de a participa. Prabusirea regimului comunist in tarile Europei Centrale a facut posibila atit optiunea noastra pentru modelul democratic si de prosperitate occidental, cit si procesul in sine, imposibil inainte de caderea „Cortinei de fier“ care a taiat Continentul in doua timp de circa patru decenii.
Pe de alta parte, atare evolutie intimpina nu putine dificultati. Extinderea Uniunii – poate ca, in final, pina la granitele geografice ale Europei – pune probleme complicate si de multe feluri. Cele mai evidente, asupra carora se si concentreaza negocierile de aderare, sint politice, juridice, economice, financiare, intr-un cuvint: institutionale. Dar nu e doar atit: adoptarea acquis-ului comunitar (ansamblul legislatiei recunoscute in Uniune), deschiderea pietelor si renuntarea la banii locali in favoarea monedei unice euro nu rezolva definitiv situatia.

Elitele administrative ale Continentului au inteles tot mai bine in ultimii ani ca, pe linga legi si mecanisme de piata, e foarte importanta si cultura: mentalitatile, traditiile, formatia locala joaca roluri imposibil de subestimat in dialogul comunitatilor care se aseaza laolalta sub umbrela federala a Uniunii Europene. Se vorbeste astazi nu numai despre valorile artistice si de patrimoniu ale tuturor popoarelor si populatiilor Vechiului Continent, ci si despre o esentiala dimensiune culturala – de pilda – a integrarii economice. Mai mult decit atit, pe linga viziunea strict „tehnocratica“ asupra federalizarii Europei, se contureaza si o viziune deopotriva mai cuprinzatoare si mai profunda, conform careia procesul este el insusi – la urma urmei – unul esentialmente cultural, de asumare a unei anume viziuni asupra societatii de azi si de miine. Fie ca vorbim despre versantul omogenizarii mentalitatilor si a existentei de zi cu zi a cetatenilor Uniunii, fie ca avem in vedere imperativul prezervarii si al valorificarii policromiilor locale, integrarea se dezvaluie ca un fenomen de cultura, de civilizatie.

Prin urmare, in fata noastra stau destule „provocari“ (cum se spune astazi): cunoasterea si intelegerea reciproca, dialogul diversitatilor, depasirea adversitatilor datorate istoriei, traditiilor, confruntarilor religioase, diferentei in sens generic. In plus, apare si tema noua a relatiilor – in primul rind culturale, in aceeasi larga acceptiune – dintre tarile Europei Centrale, care intra in Uniune, si cele care ramin pe dinafara, si la Sud, in Balcani, si la Est, in spatiul post-sovietic, din care doar balticii s-au putut desprinde. ªi acolo sint populatii europene, chiar daca orientate preponderent spre Rusia ori marcate adinc de dominatia comunismului rusesc, rusofon, rusofil.

Sa nu uitam – insa – ca si Rusia insasi face parte din Vechiul Continent, definit de trei mari componente: una neo-latina, alta germanica si a treia slava, cu contributia majora a rusilor. Puskin, Tolstoi, Dostoievski, Hlebnikov, Chagall, Malevitch, Tarkovski sau fratii Mihalkov nu sint „asiatici“, ci artisti europeni de virf, fara de care patrimoniul nostru comun ar fi mai sarac. Astazi, interesata de dialogul cu spatiul occidental, Moscova nu urmareste alaturarea rapida la Uniunea Europeana, cu consecinta imediata a mentinerii unei linii de demarcatie in interiorul Continentului, mult mai la Est decit in timpul „razboiului rece“, dar totusi prezenta. Ce se va intimpla cu populatiile dintre noua granita a Comunitatii continentale si Rusia? Ce vor simti si ce vor face bielorusii, ucrainenii, basarabenii?

Intelegind aceste „provocari“, Comisia Europeana, „guvernul“ continental, a emis in martie 2003 un document prin intermediul caruia anunta o strategie a relatiilor cu vecinii de la Sud si de la Est, in virtutea conceptului de „Europa mai larga“ („wider Europe“), nelimitata la granitele Uniunii. Spre Sud nu e vorba despre Balcani, pentru care exista programe speciale si perspectiva – fie si mai indepartata – a integrarii, nici despre Turcia, care solicita de mult admiterea, ci despre „Mediterana de Sud“ („Southern Mediterranean“), adica de Nordul Africii si de Orientul Apropiat: Algeria, Autoritatea Palestiniana, Egiptul, Israelul, Iordania, Libanul, Libia, Marocul, Siria si Tunisia. In luna iulie, Comisia a elaborat un alt document care pune bazele unui nou „Instrument de vecinatate“ („Neighbourhood Instrument“), institutionalizat ca atare: un grup de lucru, experti, proiecte si programe speciale care sa sustina comunicarea si cunoasterea in „Europa mai larga“, dincolo de granitele Uniunii Continentale, care nu trebuie sa devina barierele impenetrabile ale unei enclave prospere, ci – dimpotriva – sa stimuleze osmoza, dialogul, cooperarea…


Cazul Romaniei: afara, dar inauntru!

Cu negocierile de aderare avansate dar neincheiate, admise, dar nu pentru 2004, ci pentru 2007, Romania si Bulgaria sint in situatia cu totul speciala a celor aflati simultan inauntru si in afara: practic deja in interiorul Uniunii Europene, cu o buna parte din legislatia comunitara adoptata, cetatenii celor doua tari calatorind fara vize in „spatiul Schengen“, dar nemembri inca trei ani de-acum inainte. Drept urmare, in dezbaterile de felul celei organizate de catre Fundatia Culturala Europeana la Cracovia, perspectiva noastra seamana – bunaoara – cu cea poloneza, dar nu suta la suta, de vreme ce abia in 2007 granita de Est a Uniunii va ajunge de jure in Nordul Romaniei si pe Prut. De facto – insa – „securizarea“ frontierelor noastre cu Ucraina si Republica Moldova e in curs, noile puncte vamale sint construite sau in curs de finalizare si procedurile de control si admitere a intrararii pe teritoriul nostru se inaspresc, ca si cind tara noastra ar deveni membra efectiva inca din 2004.

Diferenta cea mai sesizanta e aceea dintre gradul de preocupare fata de chestiune. Polonezii arata o ingrijorare impresionanta fata de noua bariera dintre ei si ucraineni, cu care au relatii traditionale (o parte din teritoriile actualei Ucraine apartinind cindva Poloniei), pe cind locuitorii Romaniei de azi nu par atit de afectati de faptul ca basarabenii nu vor mai trece atit de usor Prutul ca pina acum. In anii ’90, dupa constituirea Moldovei ca stat, basarabenilor le-a fost de-ajuns actul obisnuit de identitate pentru a calatori in Romania, de curind s-au introdus pasapoartele, si in scurt timp va fi nevoie de viza. Iata o drama: pierderea treptata a ceea ce se cistigase in materie de libera circulatie atunci cind regimul comunist s-a dezintegrat…


O fundatie, un proiect, trei conferinte.
La Cracovia

Pe fundalul colosalelor transformari ale Europei noastre comune, la „provocarile“ despre care am vorbit se cuvine sa caute solutii nu numai birocratia Uniunii, ci – in ultima instanta – noi toti, cetateni ai Vechiului Continent.
In plan institutional, Fundatia Culturala Europeana, cu sediul la Amsterdam (cindva – in Elvetia; in 2004 se vor implini 50 de ani de la fondarea sa), si-a asumat reprezentarea expertilor si a structurilor organizate care functioneaza in spatiul artistic si intelectual: cercetatori, analisti, manageri culturali, asociatii, grupuri de creatori si de reflectie s.a.m.d. Vocile acestora trebuie sa se auda cumva acolo unde se iau deciziile politice. Drept pentru care, cu contributia lor si in numele lor, Fundatia si-a propus sa faca lobby pentru cultura pe linga Comisia de la Bruxelles si pe linga Parlamentul de la Strasbourg, insistind asupra importantei culturii in procesul de extindere a Uniunii, elaborind si avansind propuneri concrete care sa sustina dialogul si cooperarea cu noii
vecini.

Gindind astfel, Fundatia a inaugurata o noua „linie de actiune“, intitulata simbolic Largirea mintilor (a gindirii) (Enlargement of Minds), deci nu doar a granitelor, si a organizat cele trei reuniuni internationale focalizate asupra relatiilor actuale si viitoare cu tarile balcanice, cu Bielorusia-Ucraina-Moldova si – respectiv – cu „Mediterana de Sud“, scopul practic fiind acela de a redacta si adopta, in aceste forumuri reprezentative pentru reflectia asupra problemelor culturii din zonele in cauza, trei „manifeste“ care sa poata fi apoi depuse la Bruxelles si Strasbourg. Prin ele si prin lobby-ul deja amintit, Fundatia va incerca sa influenteze atitudinea Comisiei si a Parlamentului European fata de cultura, cu posibile consecinte asupra viitoarelor proiecte continentale, inclusiv asupra alocarii unor fonduri mai substantiale pentru arte si artisti, pentru dialogul si cooperarea creativa, intelectuala, educationala de-a lungul si de-a latul Continentului.

La dezbaterile de la Cracovia au adus contribuitii utile, uneori pasionante sau emotionante, nu o data spumoase, reprezentanti ai unor institutii independente din toata Europa, de Vest, Centrala si de Est, ca si citiva oficiali diplomatici si culturali din regiune. Reuniunea a fost organizata in cooperare cu Villa Decius, centru cultural care a si gazduit-o. Despre eleganta si polivalenta acestui palat-institutie – cu alta ocazie…