OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Argument
Dupa Legea invatamintului superior, nici pina in momentul de fata nesupusa revizuirii, darmite unei autentice dezbateri publice, fosta conducere a Ministerului Educatiei si Cercetarii a lansat pe Internet un „proiect“ care, pentru toti cei ce lucreaza in domeniu, nu poate reprezenta altceva decit legiferarea, in articole, alineate si paragrafe, a conditiei lor profesionale fundamentale: Legea privind statutul personalului didactic. Las la o parte faptul ca aceasta carta a vietii profesorului, de la oricare nivel, se impunea a fi mai intii anuntata tuturor, apoi elaborata, fie si in forma provizorie de „proiect“, numai dupa o prealabila discutare a ei, a principiilor si a continutului viitoarei legi, dar nu intr-un colectiv restrins la citiva membri sau intr-o „comisie“ de „specialisti“, ci in mediile de invatamint insesi, in forme de dialog organizat intre reprezentantii Ministerului si masa larga a profesorilor implicati, incluzindu-i pe reprezentantii lor sindicali. Sigur, se va obiecta din capul locului ca este imposibil sa porti un dialog direct cu „masele“.

Desi, in principiu, orice fel de dialog poate fi purtat, daca este dorit, fondul problemei mi se pare cu totul altul. Fiind un document perfect anonim ca autoritate emitenta („Ministerul“), proiectul acestei Legi nu poate face obiectul unei dezbateri reale, pentru ca nu ai cum intra in dialog cu Ministerul in bloc! Catre cine sa se indrepte observatiile si propunerile noastre? Catre rectorate si inspectorate?... Dar nu ele sint autoarele textului! Si, admitind si astfel de verigi, sa ne inchipuim cite dintre acele observatii mai ajung la Minister, daca mai ajung? Iar la Minister, pentru a puncta finalul scenariilor noastre imaginare, sa ne gindim pe miinile cui incap (daca vor mai incapea!...) atitea materiale critice pe care proiectul unui text de lege de importanta nationala, parte a unei legi organice – Legea invatamintului –, le poate genera doar la o simpla lectura?...
A lasa totul in voia Internetului si a astepta – nu a solicita, cum este normal si firesc! – sa primesti observatii, puncte de vedere, propuneri, amendamente, remarci, etc., inclusiv de la subordonatii imprastiati prin toata tara, inseamna, de fapt, nu a desfasura un dialog sistematic in cadre democratice, ci a te preface ca il porti, cind, in realitate, ca institutie, dar si ca personal propriu-zis care o anima si o face sa functioneze, nu ai habar, sau – si mai grav –, in fond, nici nu doresti sa il porti. Iata, prin asa-zisul proiect, o mostra de falsa transparenta a mecanismelor democratiei. O falsa democratie, pur si simplu. Si agramata, pe deasupra (detalii in final).

Continutul proiectului si ezitari preliminare
Sa vedem, mai de aproape, ce contine proiectul Legii Statutului.
Structura viitoarei Legi cuprinde doua parti, precedate de un set de Dispozitii generale si incheiate, simetric, prin obisnuitele Dispozitii finale si tranzitorii. Prevederile generale se refera, in ordine, la domeniul de reglementare, respectiv cel de aplicare, apoi la drepturile, urmate de obligatiile personalului didactic, ultimul capitol introductiv, al V-lea, continind, ca element de noutate, incompatibilitatile cu calitatea de personal didactic. Cele doua parti, cu pondere cantitativa – ca numar de articole si alineate – relativ egala, sint dedicate ultimelor doua niveluri, cele prioritare de altfel, ale invatamintului in Romania, si anume invatamintului preuniversitar (pp. 13-38), respectiv celui universitar (pp.39-58). Exceptind dispozitiile preliminare si pe cele conclusive, care se raporteaza, simultan, la ambele niveluri, insemnarile de mai jos au in vedere exclusiv domeniul vietii universitare, singurul in si pentru care, prin activitatea pe care o desfasor, consider ca posed experienta, sper chiar competenta, de a ma pronunta in mod avizat.

inca din prezentarea, sub forma unui detaliat cuprins, a structurii Legii, se remarca ezitarea anonimului legiuitor in minuirea pletorei de termeni (dintre care unii par a fi foarte recent, poate chiar pentru prima oara, introdusi), termeni asa-numiti de specialitate, intrucit apartin limbajului tehnic al legislatiei din domeniul invatamintului. Astfel de termeni apar utilizati in formularea din cuprins, in vreme ce, in interiorul proiectului, in aceeasi formulare, ei sint inlocuiti cu altii, nu neaparat sinonimi. Este, spre exemplu, cazul lui „monitorizare“, oferit de formularea standard a Titlului III la cuprins („personalul de conducere, de monitorizare si control“, p. 3), dar inlocuit, zic eu surprinzator, cu termenul „ indrumare“ la p. 56, in cadrul aceluiasi titlu: este firesc sa ne intrebam ce formula se va adopta pana la urma – in nici un caz nu trebuie sa ramina actuala, discrepanta –, intrucit am certitudinea ca respectivii termeni nu sint nici macar sinonimici. De unde confuzia care se poate, desigur, ivi, comparand doua utilizari, diferite terminologic, ale aceleiasi formulari.

„Drepturi