OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Universitatea pare să nu-și mai găseas-că locul în societate; căutări febrile sînt însoțite de o gesticulație contradictorie. Evidențele de odinioară, după care vîrstele se succed la fel de implacabil precum anotimpurile, universitatea fiind asociată în mod univoc cu una dintre acestea, au început să se clatine deja, odată cu admiterea unor studenți seniori, în numele educației permanente. De cîțiva ani însă, tinde să se destrame chiar și mitul copilului-minune, din moment ce a devenit un lucru normal ca școlarii să frecventeze universitatea.

Universitățile Copiilor

Pionierii acestei inițiative au fost universitățile din Tübingen (2002), Viena (2003), Basel (2004), Strasbourg (2005) și Bratislava, cărora le-au urmat, în decurs de numai cîțiva ani, un număr însemnat de alte universități europene. Rețeaua universităților care desfășoară programe subsumabile conceptului de Universitate a Copiilor număra, în anul 2009, nu mai puțin de 113 membri, organizați în European Children’s Universities Network (eucu.net). Din România, a aderat la această rețea deocamdată doar Universitatea din București (din 2010). Majoritatea partenerilor eucu.net sînt universități din Germania (58) și Austria (9). De asemenea, manifestările sînt găzduite, în unele cazuri, de instituții non-universitare sau doar parțial conectate la universități. În fine, programul li se adresează copiilor de vîrstă școlară, aflați între 7 și 12/14 ani.

În pofida denumirii generice drept Universități ale Copiilor,  formele de organizare, precum și denumirile proiectelor derulate de diferite universități sînt specifice. În Tübingen, de pildă, totul a plecat de la prelegerile pentru copii ținute în fiecare marți după-amiaza, începînd cu ora 17.15 fix. Conferenți-arii invitați au inclus, de-a lungul anilor, personalități științifice și politice, precum un laureat al Premiului Nobel ori un fost ministru de Justiție. Pentru o variantă similară a optat și Kinder/Universität Basel. La Universitatea din Bratislava, programul lui Detská Univerzita Komenského constă, actualmente, dintr-o serie de opt prelegeri, prezentate tot săptămînal, miercurea, însă în lunile de vară, în care teatrele de copii au stagiunea închisă; cursurile sînt transmise la radio și publicate în variantă electronică. Indiferent de aceste variații, gratuitatea reprezintă o condiție de bază.

Studiu de caz: Kinderuni Wien

Vară de vară, orașul se umple de copii îmbrăcați cu tricoul, în fiecare an de altă culoare, ce poartă emblema Kinderuni Wien, însoțiți de părinți ce sînt chiar și mai surescitați decît copiii. Studenții juniori au dreptul să se înscrie la zece activități, dintre care opt cursuri/seminare și două workshopuri. Ultimele avînd un număr limitat de participanți și, deseori, un caracter practic, sînt extrem de rîvnite, după cum ne-au explicat „reprezentanții“ copiilor, la o seară informativă înainte de deschiderea ediției din acest an. Logistica este extrem de riguroasă, beneficiind, în cazul Universității din Viena, de un corp întreg de organizatori și de personal auxiliar, în majoritate tineri studenți sau chiar liceeni, care îi aduc pe copii încolonați în clase și-i reconduc, la încheierea fiecărei ore, în punctul de întîlnire, se îngrijesc de intercalarea unei pauze în timpul fiecărui curs etc. Prezența copiilor este atestată prin ștampilarea unui „carnet de student“, iar la încheierea școlii de vară, cursanților li se înmînează o diplomă în marea sală de festivități a Universității din Viena, după modelul serbării de absolvire a studenților (care ea însăși decurge atît de școlărește, datorită potopului de rude și prieteni, încît practic nu mai necesită adaptări esențiale).

În orice caz, entuziasmul pare să fie general: părinții se bucură a fi găsit o îndeletnicire utilă pentru copii în timpii morți din vacanța de vară, profesorii se văd provocați să-și adapteze explicațiile și metodele la capacitatea de înțelegere a unui public nu tocmai versat în gîndirea abstractă, însă nu mai puțin exigent, care amenință să sancționeze prompt orice promisiune făcută în prezentarea din caietul-program și pe care cursul a uitat s-o onoreze; pînă și portarii savurează prospețimea ce inundă, o dată pe an, seriozitatea cu ștaif a sălilor de cursuri.

Ce-i drept, nu toate disciplinele sînt favorizate cînd trebuie să opereze un downgrading din motive de vîrstă; un clasic exemplu este filozofia, chiar dacă, pe de altă parte, filozofia pentru copii a dobîndit deja o oarecare notorietate în Austria (totuși, mai degrabă la Graz decît la Viena). Eu însămi m-am încumetat să organizez un workshop abia după ce m-am asigurat că le pot oferi informații concrete în domeniul propus spre discuție (peisaje urbane olfactive). Alte teme din acest an, precum originea răului – de altfel, o problemă pentru orice vîrstă și anotimp –, pretind o maieutică mult mai complexă, pentru a „moși“ adevărul ascuns în copii aflați între 7 și 12 ani. În orice caz, experiența proprie a fost plăcută și inedită, chiar dacă nu lipsită de oarece emoții. Fără să se lase intimidați de atmosfera glacială din sala de consiliu a Facultății de Istorie, în care fotografiile decanilor priveau cu seriozitate, ca într-o galerie a strămoșilor, tabloul în mărime naturală al împăratului de pe peretele opus, micii studenți s-au acomodat în scurt timp, cu o naturalețe cuceritoare. Noile medii le par firești, iar la capitolul spontaneitate, îi întrec cu mult pe frații lor în vîrstă, deja inhibați de trecerea prin școală.

Cui prodest?

Succesul incontestabil al programului naște întrebarea ce nerv al societății trebuie să fi atins acesta? Specialiștii – organizatori, pedagogi, politicieni – atribuie funcții multiple Universității Copiilor, legate, în primul rînd, de comunicarea științei, dar și de lărgirea orizontului de cunoaștere al copiilor ori de completarea educației în școli prin instanțe informale. De menționat, în treacăt, este totuși și cea de-a patra funcție în ordinea importanței: „advertising university“; aceasta urmărește contracararea presupusului dezinteres crescînd al adolescenților pentru studiul științelor și pentru a urma o carieră de cercetător (chiar dacă, spun criticii, altele sînt motivele care-i îndepărtează pe tineri de cariera academică și științifică, precum tocmai lipsa promovării după absolvire). Deși aflate în minoritate, vocile autoironice nu lipsesc: fostul Comisar European pentru Știință și Cercetare, Janez Potocnik, vede în Universitatea Copiilor aplicarea pozitivă a unui vechi slogan din marketing: condiționarea de la o vîrstă fragedă („get them while they’re young“). Altfel spus, piața de muncă este îngrijorată de absența, într-un viitor apropiat, a inginerilor, a informaticienilor și a altor specialiști din domenii strategice ale științelor naturii (de disciplinele umaniste oricum pare să nu mai aibă nimeni nevoie). Ca atare, se așteaptă de la contactul personal cu oamenii de știință stîrnirea unui dublu interes: pentru aprofundarea științelor, dar și pentru rolul model personificat de profesorul-cercetător. Funcția de orientare profesională care-i revine Universității Copiilor este cu atît mai importantă pentru copiii proveniți din familii defavorizate și care au de depășit bariere economice, sociale, lingvistice, roluri de gen, inclusiv dizabilități fizice ori dificultăți multiple în cazul copiilor din familii de refugiați. Statisticile indică, în mod constant, tendința de reproducere a statusului educațional al părinților, majoritatea studenților provenind din familii de absolvenți de studii superioare. Universitățile Copiilor se străduiesc să limiteze aceste discrepanțe; în mod concret, Kinderuni Wien rezervă un număr de locuri pentru copii mai puțin privilegiați prin apartenența familială, iar „nași“ benevoli pot sprijini copii ce nu-și permit nici măcar participarea (oricum gratuită) la cursuri. În fine, organizatorii insistă asupra caracterului specific al Universității Copiilor, care nu-și propune să concureze cu sistemul școlar.

Din nou pe metereze: citadela universitară

Pînă acum, nil nisi bene, nici vorbă de vreo contradicție. Totuși, ceea ce universitatea oferă atît de generos cu o mînă, refuză să mai dea cu mîna cealaltă. Dacă Universitatea Copiilor este menită să extindă interesul pentru educația superioară și, fie și numai pentru scurt timp sau simbolic, accesul la aceasta, în momentul în care aceiași copii ies de pe băncile școlii și vor să-și împlinească visul de a se înscrie, de data aceasta „pe bune“, la universitate se lovesc de dificultăți neașteptate. Intrarea la facultate în Austria se aseamănă tot mai mult cu o cursă cu obstacole, în care succesul încununează nu sfîrșitul studiului, ci bătălia pentru un loc în sălile de curs. Cauza principală o constituie invazia de studenți din ultimii ani. Pentru a ne limita la Universitatea din Viena, rectoratul anunța acum cîteva zile că universitatea are o capacitate de absorbție de 60.000 de studenți, însă numără deja aproape 90.000, cifră care va fi categoric depășită la toamnă. Numai „bobocii“ vor număra circa 20.000 de tineri, conform datelor furnizate de înscrierea preliminară introdusă în acest an, deci cu aproape o treime mai mult decît anul trecut. Una dintre cauzele afluenței de studenți o constituie sistemul numerus clausus la universitățile din Germania, spre deosebire de Austria; ca atare, s-a ajuns ca Universitatea din Salzburg să aibă mai mulți studenți germani decît austrieci, iar cea din Innsbruck să numere în proporții egale ambele categorii. Mai mult, situația este agravată dramatic în acest an de desființarea serviciului militar obligatoriu în Germania și de faptul că, în landul învecinat, Bavaria, două generații absolvă concomitent bacalaureatul. Jurnaliștii adulmecă deja „haosul“ la universitățile austriece.

Și, totuși, situația nu le-a luat pe nepregătite. Deja în ultimii ani au început să fie introduse restricții de tip numerus clausus sau chiar examene de admitere la studiile suprasolicitate, la care se adaugă, din toamna aceasta, o fază preliminară eliminatorie la Universitatea din Viena – pentru a nu mai menționa mulțimea reglementărilor birocratice și a jocurilor probabilistice (unii îi spun ruletă) în alegerea cursurilor din fiecare semestru. Fără a contesta necesitatea unora dintre aceste măsuri pentru finanțarea, măcar parțială, a locurilor de studiu, ele par totuși menite să-i dezamăgească pe cei interesați de studiu încă dinainte de a trece pragul unui amfiteatru. Și, de aici, rezultă încă o funcție a Universității Copiilor: să-i pregătească pe viitorii candidați la studenție să înțeleagă că însuși faptul de a avea loc la un seminar trebuie văzut drept un succes.