OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cornel Vilcu (redactor asociat la revista Echinox): Cum va imaginati tactica de rezistenta viitoare a UBB in fata crizei de baza demografica pe cale sa se declanseze in intreg invatamintul romanesc? Si ce posibile solutii vedeti din partea conducerii acesteia in ansamblu? Se va putea reveni, la scara nationala, la grupe normale de studenti (in medie 20 pentru curs, 10 pentru seminar sau lucrari practice – asa cum de altfel le prevede legislatia) sau va alege Ministerul sa finanteze in continuare cantitatea, generind o lupta „fara scrupule“ – si de o duritate fara precedent – intre universitati?
Mircea Miclea: Practic, aceasta criza demografica va aparea si se va acutiza – dupa calculele de demografie care sint in momentul de fata – in 2012.

Vor fi cam cu 25-27% mai putini studenti decit sint in momentul actual sau, mai exact, studenti din „cohorta“ 18-24 de ani. Situatia este generala. in alte state situatia e chiar mai grava. in Germania, de exemplu, va fi o reducere cu 39% pe grupul de virsta 18-24 de ani in 2015. Reactiile posibile din partea universitatilor sint numeroase.
Mai intii, se poate opta pentru invatarea adultilor, pentru a face programe postuniversitare de perfectionare profesionala – si atunci tintesti un public sau ai un grup-tinta diferit de cel intre 18-24 de ani si, practic, ai mereu un numar de studenti de care ai nevoie; iar aceasta este o optiune fundamentala care trebuie facuta.

Al doilea lucru este de a te concentra pe cercetare. Adica, trebuie vazut clar ca o criza are partea ei de pericol, dar si partea ei de oportunitate. Partea de oportunitate este aceasta: 1) avind mai putini studenti se poate face o activitate de mai buna calitate cu ei si 2) o universitate se poate centra pe cercetare si poate sa recupereze sau sa obtina din ea fondurile pe care altfel le-ar obtine de la studenti. in momentul de fata, exista o schizofrenie intre ce pretind multe universitati si ce fac ele. Multe universitati pretind ca sint universitati de cercetare, dar se se lupta cu dintii pentru un loc in plus bugetat in anul I de facultate. Or, daca esti cu adevarat universitate de cercetare, nu te preocupa atit de mult numarul de studenti din anul I si cresterea lui exponentiala. Te preocupa sa ai mai ales studenti la nivel de masterat si doctorat si te intereseaza mai degraba obtinerea fondurilor din cercetare, si mai putin numarul de studenti. in momentul de fata, multe universitati traiesc aceasta schizofrenie, pretind ca sint de cercetare, in schimb toate practicile lor sint centrate mai degraba pe a obtine resurse din taxe studentesti. Ca atare, o a doua strategie posibila este aceasta, de a se centra pe cercetare si de a obtine fonduri din ea.

Al treilea lucru pe care vreau sa-l mai spun este ca toata aceasta criza demografica va fi moderata de prestigiul universitatii. Astfel, universitatile care vor reusi sa-si construiasca un prestigiu nu vor avea de suferit de pe urma crizei demografice. Cele care nu au prestigiu vor avea pierderi masive. Efectele crizei demografice sint diferentiate in functie de prestigiul pe care il are fiecare universitate, iar in interiorul universitatii, de prestigiul pe care il are fiecare facultate. Facultatile de prestigiu nu vor avea de suferit, chiar daca vor fi mai putini studenti.

Cum se poate lucra la o limba straina cu peste 15 studenti? Vedeti vreo sansa sa se revina la normalitate din punctul acesta de vedere?
Cred ca exista sansa de a lucra din nou cu formatii mici de studiu, cu efecte pozitive asupra calitatii, doar daca se accepta faptul ca studiile costa – si ca, probabil, o parte din costuri trebuie acoperite de studenti. Si lucrul acesta este posibil. Piata actuala ne arata ca asa este. La universitatile de stat, o multime de studenti isi platesc studiile. Acest lucru arata, de fapt, ca taxa care se cere studentilor este acceptabila si poate fi acoperita. Si atunci practic trebuie inteles faptul ca, studiile costind, o parte din contributie trebuie sa-i revina studentului. Astfel, se poate lucra cu formatii mai reduse.
Pe de alta parte, cred ca formatiile reduse trebuie neaparat mentinute la nivel de masterat si, iarasi, pot fi foarte clar mentinute, daca – bineinteles – utilizezi masteratul si studentii de la masterat in activitatile tale de cercetare. Daca ai cu adevarat astfel de activitati si proiecte de cercetare, atunci iti poti fara probleme permite sa sustii formatii reduse, pentru ca ai bani din cercetare, iar banii aceia ii utilizezi pentru sustinerea masteratelor, care, la rindul lor, iti dezvolta cercetarea. Este o relatie evidenta. Deci, cred ca la masterat se poate si este necesar sa se lucreze cu formatii reduse; ele promoveaza cercetarea, iar promovind cercetarea ai bani si, avind bani, poti sa sustii astfel de masterate.

Aici mai trebuie spus si urmatorul lucru: ca, practic, tot invatamintul se masifica la baza; intrarea in sistemul de invatamint universitar la nivel de bachelor e peste tot masificata. Nu mai sint formatiile de altadata, cu numar redus, si e putin probabil ca universitatile sa renunte la ideea de masificare. Prin urmare, solutia este de a avea formatii mici si elitiste la nivel de masterat, iar acest lucru este absolut realizabil. La nivel de licenta cred insa ca o parte din costul studiilor trebuie acoperit de studenti. Repet, lucrul acesta e posibil deoarece piata/viata ne arata ca ei nu au nici un fel de probleme de a-si plati taxele si de a studia in regim cu taxa. Asta inseamna ca sint absolut solvabili, si devin si responsabili pentru destinul lor. Sigur, in momentul in care iti platesti studiile, ai clar si mai multe pretentii la calitate, si atunci apare drept consecinta cresterea calitatii.

in ce masura impartasiti convingerea actualei conduceri a UBB ca principiile universitatii de tip humboldtian, astazi vetuste, trebuie inlocuite cu cele ale unei universitati manageriale? in ce proportie credeti ca regulile liberei concurente trebuie lasate sa decida si in ce grad sint necesare masuri „protectioniste“ pentru zone (curriculare) „defavorizate“? Cum vedeti iesirea din impas a facultatilor din domeniile filozofie, istorie, litere – aflate in imposibilitatea de a face performanta financiara?
Aici trebuie spus urmatorul lucru: orice universitate are o misiune si un program de dezvoltare strategica prin care isi asuma o anumita identitate institutionala. Principalul capital al unei universitati nu sint banii, ci prestigiul de care se bucura. Prestigiul unei universitati este dat de calitatea cu care ea face cercetare, educatie si servicii catre comunitate. Prestigiul aduce bani universitatii respective, aduce vizibilitate, aduce pozitie sociala si asa mai departe. Si atunci, a lua decizii numai pe criterii de rentabilitate imediata este contraproductiv, daca ti-ai asumat prin programul strategic ca tu ai o anumita identitate si identitatea aceea iti aduce prestigiu. Prestigiul este o moneda mult mai importanta decit banul. Pastrezi toate sectiile care iti aduc prestigiu, daca esti universitate adevarata si nu boutique.

O universitate antreprenoriala este o universitate care utilizeaza segmentele ei antreprenoriale pentru a obtine bani in vederea sustinerii segmentelor mai putin antreprenoriale, dar care ii aduc prestigiu. Si acesta este scopul universitatii. Universitatea nu este si nu poate fi niciodata o companie comerciala, si tratarea ei ca o companie comerciala este gresita. Ea trebuie sa-si dezvolte spiritul antreprenorial, dar si-l dezvolta tocmai pentru a sustine, repet, acele componente ale universitatii care nu pot fi antreprenoriale – o Facultate de Teologie sau o Facultate de Filozofie care ii aduc prestigiu. E putin probabil ca acestea sa devina vreodata productive financiar, dar ele pot conferi prestigiu universitatii si atunci trebuie protejate. Utilizezi banii obtinuti din antreprenoriat ca sa iti consolidezi prestigiul. Si atunci, odata asumate anumite sectii sau anumite facultati, ele trebuie sustinute, clar! Aceasta este perspectiva mea.

Acum, iarasi o spun, o universitate nu poate face de toate. O universitate, daca doreste sa conteze, trebuie sa stabileasca foarte bine ce face si ce nu face. Din pacate, universitatile de la noi nu si-au stabilit limite si, nestabilindu-si limite, nu au reusit sa faca performanta. Orice universitate de prestigiu, care face performanta, isi stabileste limite. Nu infiinteaza anumite sectii, nu urmeaza anumite specializari, chiar daca ar avea resurse sa le faca, chiar daca ar fi cerere pe piata sa le faca: nu le face, pentru ca opteaza pentru o dezvoltare intensiva si de nisa. Optiunea universitatilor noastre a fost o dezvoltare exensiva, de societate socialista multilateral dezvoltata la nivel universitar, in care toti au incercat sa faca de toate si au ajuns sa le faca prost. Fiecare universitate trebuie sa-si gaseasca nisa, sa-si construiasca o anumita identitate si sa spuna „iata ce fac“ – si, mai ales, „iata ce nu fac“. Si asta va putea proteja si aceste sectii, pentru ca ele fac parte din identitatea universitatii.

E cunoscut faptul ca, in peisajul institutiilor romanesti de invatamint superior, UBB face o figura aparte, prin implicarea in conducerea institutiei, pe linga Rectorat, a Consiliului Academic, al carui presedinte este Andrei Marga. in ultima vreme, acest sistem a fost adoptat si de alte universitati importante din tara. Cit de adecvat credeti ca este el? Poate – sau chiar trebuie – el sa reprezinte un model pentru invatamintul superior romanesc in general? in mare, care credeti ca sint avantajele si/sau dezavantajele institutionale ale acestei organizari?
Cred ca aceasta structura a fost inventata pentru rectorii care nu mai puteau obtine inca un mandat pentru a le salva pozitia de putere. Nici o institutie de invatamint superior de prestigiu din strainatate nu are conducere bicefala, un rector si un presedinte in acelasi timp. Cred ca este complet contraproductiva o astfel de structura.

- Un consortiu ar putea duce la o mai buna dirijare a alocarii resurselor
Cit de cunoscut va este proiectul asa-numitei Universitati Metropolitane clujene? Cum vi se pare ideea in sine? Dar eforturile facute pina in prezent pentru realizarea ei? Ce avantaje ar presupune o astfel de institutie si ce impedimente practice stau in calea aparitiei ei? Cum apreciati calitatea pozitiei de pina acum a UBB in aceasta privinta?
Realizarea unui consortiu metropolitan al universitatilor din Cluj este o idee buna pentru ca s-ar putea utiliza mai bine resursele de care dispune fiecare universitate in parte, de la camine la retele de calculatoare, la resurse de cercetare s.a.m.d. Si, de fapt, studiile facute pe universitatile din Statele Unite arata ca integrarea intr-un consortiu duce la o economie de costuri cam de 20%. De exemplu, daca vrei sa cumperi baze de date internationale, acestea nu se cumpara de catre fiecare universitate, ci de catre consortiu si, automat, pretul este mai mic, se face economie, toata lumea beneficiaza si multe dintre consortii au printre primele puncte achizitia de banci de date. Apare atit de multa literatura stiintifica, apar atit de multe carti, incit nici o universitate nu mai are resurse sa tina pasul cu ritmul de producere de literatura stiintifica si sa achizitioneze tot ce merita. Si atunci, sansa este asocierea in consortii si cumpararea de banci de date.

in al doilea rind, un consortiu ar putea duce la o mai buna dirijare a alocarii resurselor. Sa luam un exemplu. Sa presupunem ca in Cluj dorim sa dezvoltam informatica si sa o finatam corespunzator. Unde alocam banii? La Facultatea de Informatica a UBB? La Departamentul de Informatica Medicala de la Universitatea de Medicina? La Facultatea de Automatizari-Calculatoare de la Universitatea Tehnica? Unde dam banii? Daca aceste universitati formeaza un consortiu, ii dam intr-un singur loc, adica departamentelui de informatica al consortiului. Si atunci, alocind bani intr-un singur loc, avem valoare adaugata. Daca aceeasi suma de bani o dispersezi in mai multe locuri, sansa de a avea valoare adaugata este foarte redusa. La fel se intimpla si cu alte departamente. Sa presupunem ca vrem sa dezvoltam biologia celulara si ca avem 10 milioane de euro pentru acest program. Unde sa mearga banii? La facultatea de biologie de la UBB? La biologia de la Medicina, la profesorul Benga, care este foarte bun pe biologie celulara, sau la specialistii de la Universitatea de Stiinte Agricole, care fac tot biologie celulara? Deci, consortiul are sansa 1) de a produce economii de costuri si 2) de a produce o mai buna utilizare a resurselor.

Acum, in Cluj, consortiul a fost pus in pericol mai degraba de atitudinea hegemonista si contraproductiva a UBB. Consortiul a fost vazut mai degraba ca o modalitate de a-si extinde cineva puterea si nu de a oferi solutii la problemele cu care se confrunta universitatile. A fost promovat mai degraba ca instrument de prelungire a puterii decit ca solutie pentru unele probleme. Si de aici, o anumita reticenta a unor universitati din Cluj fata de aceasta idee de consortiu.
Cum vedeti relatia intre UBB, aceasta „mare companie“ a Clujului, si viata orasului in general? Dar colaborarea intre autoritatile locale, alte institutii de invatamint sau cultura si Universitatea noastra? Exista, dupa stiinta dvs., un program coerent in acest sens? Ce noi solutii credeti ca ar putea gasi Universitatea spre a intari/diversifica parteneriatele sale „teritoriale“?
Din ce in ce mai mult, o universitate va fi judecata si din perspectiva contributiei sale la dezvoltarea locala. Acum, principalul lucru pe care poate sa-l faca universitatea pentru dezvoltarea locala – in afara de faptul ca asigura resursa umana calificata pentru nevoile locale, ca asigura un mediu de consum (cum asigura universitatile din Cluj, de la restaurante pina la locuinte si asa mai departe) – tine de transferul de cunoastere. Principala contributie a universitatii este transferul de cunoastere, capacitatea ei de a rezolva problemele comunitatii.

Din acest punct de vedere, nu exista nici un program sistematic de colaborare intre universitati si comunitatea locala. in afara de retorica, nu exista o dorinta reala a universitatilor de a produce acest transfer de cunoastere. Dorinta reala inseamna, de pilda, ca tu, universitate, sa-i recompensezi in mod clar pe cei care fac acest transfer, pe cei care isi transforma cunoasterea in produse vandabile si creeaza locuri de munca. inseamna ca legi promovarea academica, cel putin in anumite domenii, si de capacitatea cadrului didactic de a transfera cunoasterea in mediu, de a contribui la realizarea unui nou produs, de a rezolva un proiect si asa mai departe. Or, acest lucru nu s-a intimplat. Deocamdata, in afara de retorica, pasii facuti de universitate pentru a-si transfera cunostintele spre comunitatea economica locala sint mai mult decit timizi. De pilda, distributia locurilor bugetate in interiorul universitatii pe specializari nu ia in calcul problemele comunitatii. Se aloca locuri bugetate la specializari exotice si nu se aloca destule la sectiile de informatica, de pilda. Deocamdata este multa retorica si formalism. S-au infiintat tot felul de oficii de transfer tehnologic; rezultatele sint foarte reduse.

Cum apreciati nivelul (privit „in extensiune“, dar si din punct de vedere calitativ) al dialogului/dezbaterii interne privitoare la principiile, problemele si solutiile de viitor ale politicii institutionale a UBB? Ce credeti despre ideea – care circula tot mai mult in mediul academic clujean – a infiintarii unui Grup de Dialog Universitar (dupa modelul vechiului GDS) care sa initieze dezbateri intre studenti, cadrele didactice si personalul de conducere din toate universitatile locale? Credeti ca un astfel de organism ar fi necesar?
in universitati exista un segment de cadre didactice – aflat, din pacate, in mare parte la conducere – cu care nu se poate dialoga pentru simplul motiv ca in afara de propriul lor discurs nu mai inteleg un altul. Aceasta pentru ca multi dintre ei, educati in comunism, nu pot decit sa reproduca societatea socialista multilateral dezvoltata in universitatile lor. Au aceleasi reactii idiosincratice, aceeasi grija de a-si forma o imagine, alta decit cea bazata pe realitate, aceeasi utilizare a mijloacelor de intimidare a celor care sint incomozi, aceeasi apetenta pentru grupurile de yes men-i, aceeasi alocare a resurselor in functie de cine-cu-cine-este-prieten... Deci, practic, dincolo de retorica lor aparent democrata, comportamentele lor sint expresia educatiei lor din vremea societatii socialiste din care au facut parte si pe care au sustinut-o. Este o schizofrenie totala, adesea, intre retorica si obiceiurile lor, si se vede asta si in modul in care construiesc si gestioneaza institutiile. Asadar, din acest punct de vedere, nu cred ca se poate dialoga cu aceste persoane, pentru ca nu inteleg altceva decit propriul lor discurs si „rejecteaza“ orice discurs care nu este copia acestuia.

Pe de alta parte, cred ca este extrem de importanta constituirea unui asemenea Grup de Dialog Universitar, facut mai ales de catre oameni tineri, fara obiceiuri de comunisti refulati, si care e clar ca ar putea sa constituie nucleul sanatos in jurul caruia sa se constituie ulterior si un consortiu metropolitan. Si mai consider ca un astfel de grup ar putea sa catalizeze discutii importante, sa ofere solutii, sa initieze chiar demersuri de schimbari legislative si sa dea o anumita identitate discutiilor despre situatia din mediul universitar clujean. Mai cred ca grupul acesta trebuie format din oameni din diverse universitati, nu numai din una singura, si trebuie situat in afara universitatii. Este bine sa se discute avizat despre universitati si in afara universitatilor, nu numai in interiorul lor, pentru ca atunci parti-pris-urile sint evidente. Or, acest grup de dialog universitar ar avea mai mari sanse de a nu avea parti-pris-uri si de a insanatosi viata universitara.