OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acum vreo zece ani, un tinar cintaret roman de muzica usoara se plingea ca drept recompensa pentru o izbinda festivalistica a fost trimis nu in Vest, ci in Mongolia – si, in plus, cu trenul. La vremea aceea, sa fii trimis in Mongolia trebuie sa fi fost echivalent cu un exil in Siberia. De citiva ani insa, Mongolia functioneaza drept una dintre cele mai eficiente proiectii ale Europei aflate in cautare de exotic.

La ora la care cele mai indepartate insule ale Sudului sint intesate cu complexuri hoteliere, Mongolia inca reuseste sa satisfaca setea de aventura, de poezie si de elementar a occidentalilor si, cu precadere, in mediile intelectuale. Die Zeit publica reportaje de calatorie din Mongolia; in prospectele liniilor aeriene, reclamele marilor metropole europene sint palide in comparatie cu fastul coloristic al iurtelor, ba chiar s-au gasit one-man-companies care ofera spre vinzare iurte.
„Moda“ mongola in tarile de limba germana a inceput in 2003, cind Byambasuren Davaa, o tinara realizatoare de filme documentare de la Televiziunea de Stat din Ulan Bator, a realizat, ca studenta la Hochschule für Fernsehen und Film din München, filmul pentru copii Povestea camilei care plingea (coregizor: Luigi Falerno). Filmul a cunoscut peste noapte un succes rasunator de public si a fost chiar nominalizat la premiul Oscar. Aceeasi simplitate a intrigii si o betie cromatica inegalabila (camera este semnata de Daniel Schönauer, student la aceeasi universitate) caracterizeaza si Pestera ciinelui galben (2005), filmul de absolvire al tinerei regizoare de origine mongola. Si aici protagonistii sint o familie de nomazi, filmati – cu o minima interventie din partea echipei – in desfasurarea vietii lor zilnice. Copii imbujorati in costume rosii, albastre si violet intens urmaresc, intinsi pe verdele suculent al pajistilor nesfirsite, spectacolul norilor. Sint reinviate legende stravechi, iar ritualuri de celebrare a Pamintului si a Cerului coexista cu altarul lamaist al casei. Elementul social realist nu lipseste: masina din finalul filmului, care strabate intinderile nesfirsite ale tarii facind prin portavoce apel la cetateni sa-si exercite datoria civica participind la urmatoarele alegeri, face aluzie la procesul de democratizare a Mongoliei dupa 1990, iar parintii chibzuiesc sa se mute la oras din ratiuni economice. Astfel de motive ramin totusi ca o zgirietura superficiala pe suprafata intens lacuita a filmului.
Cine spune astazi Mongolia evoca mai putin hoarde de tatari si sate incendiate, cit tacerea impresionanta a spatiilor imense si pustii. Mongolia numara astazi 2,5 milioane de locuitori pe o suprafata de cinci ori mai mare decit cea a Germaniei, de unde rezulta o densitate a populatiei inferioara Australiei, Islandei, Canadei si Omanului. Doar 1% din intreaga suprafata este cultivabila, iar variatiile termice ajung la extrem in zonele desertice, unde vara temperatura ajunge la 40 de grade, iar iarna la –25.
Un prilej actual pentru a ne aminti de Mongolia il ofera anul acesta aniversarea a 800 de ani de existenta a statului. Cu aceasta ocazie, o ampla expozitie despre Genghis-Han si urmasii sai – imperiul mongolilor a fost organizata de Kunst- und Ausstellungshalle din Bonn, in cooperare cu Muzeul de Stat de Etnografie din München, Muzeul de istoria artei din Viena, landul Austria Inferioara si Ministerul pentru Educatie, Stiinta si Cultura din Austria. Prezentata initial in Germania, unde a inregistrat deja succese importante, ea este deschisa pina la 1 noiembrie la castelul renascentist Schallaburg, la numai citiva kilometri la sud de cunoscuta manastire baroca Melk, ce troneaza deasupra „strazii romantice“ din Wachau. Citeva iurte troneaza pe platforma unor care, in afara incintei castelului, o iurta sta infipta chiar in curtea interioara, sub arcadele cu sculpturi rosiatice de teracota. Ploua torential, dar in iurta spatioasa nu patrunde totusi nici un strop prin pisla deasa ce infasoara cortul. Miroase puternic a mobila veche si a piei de animale.
Exponatele, aduse atit din muzee din Mongolia, cit si din St. Petersburg, München si alte orase europene, au fost grupate cronologic si tematic, de la intemeierea statului mongol de catre Genghis-Han pina la perioada postsocialista. Genghis-Han (1206–1227) a fost primul care a reusit sa uneasca triburile mongole. Imperiul a ajuns la apogeu sub fiii si nepotii lui Genghis-Han, in secolele al XIII-lea si al XIV-lea, cind, dupa ocuparea Pekinului si a Moscovei, se intindea de la Pacific si pina in Europa Centrala (y compris zona extracarpatica) si pina la Golful Persic (incluzind teritoriile de azi ale Iranului si Irakului). Prin urmare, si populatia denumita de Europa crestina, generic, drept „tatari“ era extrem de amestecata. Expozitia prezinta aceasta bogata diversitate in salile consacrate Hoardei de Aur din Rusia, Illkhanatului din Persia si dinastiei Yuan din China.
La mentinerea Imperiului mongolilor a contribuit in mare masura flexibilitatea guvernantilor, care in scurta vreme au preluat religia, administratia si scrierea popoarelor cucerite. Spre exemplu, Hoarda de Aur din Rusia si Illkhanatul din Persia erau musulmane, in timp ce in Mongolia de astazi („Mongolia exterioara“) si in „Mongolia interioara“, astazi aflata pe teritoriul Chinei, a fost adoptat budismul, care a produs opere de arta remarcabile. Pe de o parte, budismul marcheaza si astazi populatia Mongoliei, si anume in varianta sa lamaista, care se potriveste mai bine samanismului si religiei naturale traditionale. Pe de alta parte, lamaismul mongol are nuante proprii, cum ar fi reprezentarea realista (cu trasaturi ale populatiei mongole) a personajelor sacre budiste – ne explica intr-un video o frumoasa muzeografa din Ulan Bator, fixata obsesiv de privirea camerei, cu aerul de a ne prezenta totodata tipul antropologic al „tinerei mongole“. Din nefericire, din cele circa 700 de manastiri lamaiste care existau la inceputul secolului al XX-lea in Mongolia au mai ramas astazi doar citeva, dupa ce in anii treizeci, cu sprijinul Republicii Sovietelor, mai bine de 12.000 de calugari au fost ucisi in numai citiva ani la capatul unor procese-farsa. N-a trecut mult pina ce insusi Genghis-Han a devenit suspect in ochii regimului popular mongol, aflat – in disputa dintre sovietici si chinezi – de partea Uniunii Sovietice: cu ocazia unei aniversari a lui Genghis-Han din anii saizeci, un discurs prea zelos al unui scriitor mongol a atras atentia Moscovei, care a mirosit aici tendinte nationaliste si de reinstaurare a unui „regim feudal“ si l-a izgonit din patrimoniul modelelor istorice mongole. Abia dupa 1990, cultul lui Genghis-Han va fi reinviat cu ajutorul culturii de masa, impodobind democratic sticle de bere si de vodca, bancnote, pocaluri si suveniruri. Din 1990 a reinceput sa fie sarbatorita oficial figura lui Genghis-Han si pe muntele Burqan Qaldun, de unde, dupa traditie, provin stramosii legendari ai Hanului, Lupul gri-albastrui si Cerboaica alba.
in ce priveste scrierea folosita in Hanatele mongole, pentru scurta vreme s-a impus o scriere patrata, care combina mai multe tipuri de alfabet folosite in Imperiu si era conceputa drept un element de unificare a provinciilor. in Illkhanat s-a folosit totusi scrierea persana. Acest eclectism s-a pastrat pina astazi, daca avem in vedere dublul alfabet (rusesc si „mongol“) de pe ultimele bancnote. Ce-i drept, nu in scriere putea consta elementul forte al unei populatii ramase si astazi in majoritate nomada, ci in sistemul extrem de eficient al transmiterii informatiilor (in afara tacticilor de lupta, bineinteles): un venerabil istoric mongol nu se sfieste sa compare, cu o vadita mindrie, curierul de pe vremea Hanatelor mongole cu Internetul si sa vada in „Pax Mongolica“ (pina in secolul al XVI-lea) o globalizare avant la lettre.

- Sa recunoastem
ca stim inca prea putine despre conglomeratul etnic si lingvistic al Mongoliei
in general, expozitia lasa impresia de a dori o corectare a imaginii inspaimintatoare a mongolilor si demonstreaza cu prisosinta cum frisonul sintagmei „Dau tatarii!“ se poate converti intr-o bucurie contemplativa. Valoarea informativa a expozitiei este inestimabila: sa recunoastem ca stim inca prea putine despre conglomeratul etnic si lingvistic al Mongoliei. Unele indicii inspira totusi incredere ca situatia se va schimba in viitor: astfel, in 1999 doua echipe de arheologi germani au inceput sa sape, in colaborare cu specialisti mongoli, in Karakorum, capitala legendara a Imperiului lui Genghis-Han; primele descoperiri sint deja prezente in expozitie.

De asemenea, studiul atent al documentelor nuanteaza sau corecteaza cliseele cu privire la mongoli drept populatie primitiva, cruda si nomada. Spre exemplu, un jurnal de calatorie relateaza despre un giuvaergiu din Paris care a construit la Karakorum o fintina din argint, impodobita cu sculpturi animaliere, din gurile carora curgeau miere, vin si lapte de iapa, bautura nationala a mongolilor. Calugarul calator a fost atit de entuziasmat de sederea sa in capitala Hanatului, incit a incercat sa si-o mai prelungeasca cu citeva saptamini, insa „viza“ i-a fost respinsa si a fost trimis inapoi acasa in Europa. Pe scurt, toleranta religioasa si culturala si cosmopolitismul, eficienta transporturilor si a sistemului de comunicatii au permis un schimb intens de marfuri, idei si bunuri culturale intre Asia si Europa – acesta este mesajul actualei expozitii.

in ce masura astfel de trasaturi ramin valabile pentru Mongolia de astazi este greu de spus. Cum arata Mongolia in tranzitie si care sint problemele cu care se confrunta ea, aflam din ultima sala de expozitie si din cele citeva filme video. Mongolii lasa impresia unor cowboy asiatici, ai caror copii calaresc indeminatici de la citiva ani. Sarbatoarea nationala Naadam este celebrata pe stadion in jurul stindardelor din cozi albe de cal – simbol al statalitatii si al independentei mongole – prin intreceri de calarie, de tras cu arcul si de lupte, insotite de dansuri rituale, pe fundalul reclamelor la Coca Cola. La marginea cartierelor cu blocuri, reproduse cu mindrie in tapiserii socialiste, rasar, mindre, dar consecvente, ciupercile iurtelor. Cultura urbana se amesteca cu cea nomada, generatiile virstnice regreta copilaria petrecuta pe cal, cele mai tinere poarta tricouri americane si viseaza la lumea larga. Initiatorul miscarii de opozitie din 1990 a murit in 1998 in conditii ramase neclare. Din partea urmasilor lui Genghis-Han ne putem astepta oricind la surprize.

Viena