OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimii ani, s-a constatat ca numeroase premii internationale cu staif s-au indreptat spre spatii nedemocratice ori au rasplatit productii culturale care valorifica subiecte din zona minoritatilor de tot felul. Nu e rau deloc ca indivizi sau grupuri de oprimati primesc sprijin, ca se incearca eliminarea diferitelor forme de cenzura sau ca diverse prejudecati nu-si mai gasesc cu usurinta loc de exprimare in spatiul public. Insa promovarea neconditionata si atit de obstinata, de evidenta, a acestor valori ar putea risca sa aiba, de la un moment dat incolo, tocmai efectul advers. Cu putina vreme in urma, Festivalul International de Film de la Berlin si-a desemnat cistigatorii. Doua „dosare solide“ ne sar in ochi: cel bosniac si cel privind controversata baza militara americana de la Guantanamo. Si asta abia dupa ce am avut un pic de ragaz sa intelegem de ce Brokeback Mountain – povestea premiata la Globurile de Aur, acum o luna – a avut atit de mult succes.

Asadar, Ursul de Aur pentru cel mai bun film a fost decernat filmului Grbavica, in regia Jasmilei Zbanici – „un portret impresionant al unei femei violate in timpul razboiului din Bosnia, care se confrunta acum cu demonii trecutului intr-un Sarajevo postbelic“. Dupa ce a primit premiul, regizoarea Jasmila Zbanici (31 de ani), aflata la primul sau lungmetraj, a afirmat: „Vreau sa profit de aceasta ocazie sa amintesc faptul ca, desi razboiul s-a incheiat acum 13 ani, criminalii de razboi Ratko Mladici si Radovan Karadzici sint liberi inca“. Este o avertizare cu care ne-a obisnuit procurorul general al Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte, ori de cite ori vorbeste despre spatiul ex-iugoslav. Si liderii Uniunii Europene si Statele Unite fac presiuni pe linga guvernul de la Belgrad pentru aducerea in fata justitiei a celor doi criminali de razboi. Aceiasi jucatori mondiali au conditionat constant deschiderea negocierilor de aderare cu Croatia de predarea la TPI a generalului Ante Gotovina. Si l-au gasit, la sfirsitul anului trecut, intr-un hotel luxos din Tenerife… De altfel, ultimele informatii arata ca zilele de libertate ale lui Mladici sint cam numarate…

Minimalizarea atrocitatilor comise in conflictele care au dus la destramarea fostei Iugoslavii ar fi, la rindul sau, o crima, insa te-ai putea astepta ca, la un festival de film atit de important cum este cel de la Berlin, sa fi fost vorba despre arta, nu despre ideologie. Premiile care lasa senzatia ca rasplatesc mesaje mai degraba politice, risca – oricit de geniale ar putea fi – sa fie primite cu reticenta. Cred ca si unii regizori romani au partea lor de vina, de vreme ce, vreo 15 ani, au tinut mortis sa ne arate, dupa priceperea fiecaruia, cit de cumplit a fost inainte de ’89. Ei au fost dublati sau poate chiar… „triplati“ de scriitori care promovau ideologia si sustineau ca e adevar artistic. S-ar putea ca, dintr-un astfel de motiv, unii dintre noi sa-si fi pierdut „organul receptor“ pentru astfel de productii. Filmul Jasmilei Zbanici „ne infatiseaza“ eforturile pe care le face o celibatara, musulmana din Bosnia, pentru ca fiica ei de 12 ani sa nu afle ca este rezultatul unui viol. „Violul a fost o strategie de razboi pentru a le umili pe aceste femei. Au fost tinute in lagare de concentrare pina cind avortul nu mai era o optiune. Numarul oficial de femei violate este de 20.000, dar adevaratul numar este probabil mai mare de 50.000“ – a tinut sa precizeze Jasmila Zbanici, la prezentarea peliculei.

In continuare, Ursul de Argint pentru regie a fost atribuit cineastului britanic Michael Winterbottom si lui Mat Whitecross, cu care a realizat filmul The Road to Guantanamo. Se spune ca pelicula povesteste un caz real: trei britanici sint inchisi la controversata baza americana, timp de doi ani, fara a fi acuzati oficial de ceva. „In realitate, doar trei persoane merita acest premiu si acestia sint cei trei despre care am facut filmul“ – a declarat Winterbottom, inainte de a-i invita pe scena pe cei trei eroi ai povestii.
Si asta nu e tot! Marele Premiu al Juriului a fost impartit intre regizorul danez Pernille Fischer Christensen, pentru filmul sau A Soap, si cel iranian Jafar Panahi, pentru Offside – un film despre tinerele iraniene carora le este interzis sa asiste la meciuri de fotbal…

M-as grabi sa vad „telenovela“ marca Pernille Fischer Christensen! In prezentarea filmului se zice ca o duduie de 32 de ani, Charlotte, ar putea avea totul, insa nu-si doreste nimic. Dupa ce se desparte de prietenul ei, ajunge sa locuiasca deasupra transsexualului Veronica. Ea – cum ar veni – traieste intr-o discretie totala, alaturi de catelul ei si urmareste cu asiduitate o telenovela romantica, in timp de Charlotte trece printr-un sir de aventuri de o noapte. Un atac, un nou pat si niste draperii albe le aduc pe cele doua impreuna, iar ele sfirsesc prin a deveni personajele principale ale propriei lor povesti nabadaioase de dragoste…