In interviul pe care i l-am luat pentru Observator cultural, in chiar saptamina anuntarii candidaturii, Nicolae Manolescu promitea un discurs incendiar la Conferinta Uniunii Scriitorilor. El declara: „Am sa spun, conform obiceiului meu prost, tot ce vreau, chiar cu riscul de a deranja si de a pierde voturi“. Desi a captat atentia unei intregi sali, care il asculta cu mare atentie si, as spune, devotament, Manolescu n-a deranjat. Multe dintre ideile sale le cunosteam din interventiile din presa. Modul de imbinare al frazelor a fost, fara nici o indoiala, unul mestesugit. Numai ca Manolescu vorbea, din punctul meu de vedere, unei sali inerte, pe care n-a incercat sa o trezeasca.
Cu exceptia a doi-trei vorbitori, scriitorii care au venit la Conferinta Uniunii Scriitorilor n-au parut o elita. Cei mai multi l-au votat pe Manolescu ca sa-si salveze si sa-si ascunda propria lor mediocritate.
Manolescu a fost singura solutie onorabila pentru o Uniune compromisa. Oricita dizidenta a facut in perioda comunista, nimeni nu s-a intrebat de ce, in democratie, Uniunea a uitat (sau n-a vrut) sa fie o voce critica. De ce fostul presedinte Uricaru s-a scaldat in onoruri pesediste, mortificind un organism viu. Uricaru n-a vrut sa sprijine noile tendinte din literatura romana, ba chiar a taiat orice elan novator. Deranjante au fost si dezacordurile gramaticale ale Carolinei Ilica (una din aspirantele la sefia Uniunii Scriitorilor) si chiar cele ale sefului Filialei Bucuresti a US, Horia Garbea, care vorbea despre candidatii care doreste sa vorbeasca. Deranjanta a fost si absenta unei analize a activitatii Uniunii Scriitorilor in mandatul lui Eugen Uricaru. Fostul presedinte a luat, el insusi, un rol de persoana umila, dispusa la dialog, un rol pe care, pentru o zi, l-a jucat perfect. Imediat s-au aliniat in spatele sau o serie de scriitori care erau gata sa-l divinizeze. Festivalul de la Neptun? Formidabil, exclama Carolina Ilica.
Reforma a fost facuta in Uniune, completeaza Mircea Ghitulescu. Ce aplauze furtunoase s-au iscat cind Uricaru a spus ca n-a colaborat cu Securitatea, de parca fostul presedinte nastea, chiar atunci, o noua uniune, ca o fecioara neprihanita.
Nu putem sa nu remarcam intrebarile de bun simt pe care le-a pus Marin Mincu: De ce a fost intrerupt Cenaclul Euridice de catre presedintele Uniunii Scriitorilor? De ce l-a dat afara pe Mircea Martin de la cenaclu? Care au fost criteriile pentru acordarea Premiului „Ovidius“? De ce Eugen Uricaru i-a acuzat pe tineri de pornografie si de ce nu i-a ajutat in activitatea lor de scriitori?
Nicolae Manolescu a preferat sa nu mai rascoleasca murdaria, asa ca n-a avut o detasare de Uricaru. Si am mai avut impresia ca Nicolae Manolescu iubeste Scriitorul la modul abstract si crede ca abstractiunea s-a intrupat in fiecare delegat la conferinta. Nicolae Manolescu are o disponibilitate de a crede in misia Uniunea Scriitorilor, indiferent daca multi dintre cei care i-au dat votul n-au mai publicat nimic de cel putin un deceniu.
Iar cind au facut-o, tirajele au fost confidentiale si editurile obscure. Nicolae Manolescu a avut si disponibilitatea de a fi extrem de cordial si de sarmant cu presa, ceea ce nu este deloc un lucru rau. El a spus ca „lipsa de transparenta s-a intors impotriva Uniunii“. Noul presedinte al Uniunii Scriitorilor are si disponibilitatea de a crede in tineri. Asa ca, in discursul sau, Nicolae Manolescu a expus, pentru fiecare dintre cei din sala, macar o idee care l-a facut convingator si eligibil.
Exista insa un pericol potential pentru Nicolae Manolescu. Disponibilitatea sa de a asculta toate vocile, de a crede in Scriitor s-ar putea sa-l duca intr-o zona unde sa nu mai poata refuza nimic. Sint convins ca, in subteranele scriitoricesti, se formeaza deja un nucleu de lingai, care sa-i obtureze lui Manolescu privirea limpede, taietura seaca intre valoare si non-valoare. Pericolul este amestecul criteriilor. Disponibilitatea ar trebui insotita de puterea de a risca. Cind ii vom vedea pe scriitorii care contesta Uniunea sau pe cei care si-au pierdut increderea in aceasta institutie, chemati, la Uniunea Scriitorilor, la o discutie libera si neprotocolara?
Daca e sa vorbim de benefica disponibilitate, aceasta ar trebui sa se vada peste patru ani. Vor fi mai multi scriitori tineri in sala? Vor fi mai multi scriitori care au o atitudine civica si care publica mereu, dintr-un soi de tenacitate curajoasa? Se va fi facut „procesul comunismului“, la care, cum a declarat Manolescu, Uniunea se va implica?
Astazi, el are o Uniune alcatuita din cioburi de talent, ingropate in nisipul versatilitatii. Miine, el poate avea o Uniune care sa fie fermentul viitoarei literaturi. Aici e miza, daca Uniunea va crede intr-o noua literatura si o va promova (inclusiv in strainatate, dintr-o dorinta tenace de a pune literatura romana in raftul european, alaturi de celelalte literaturi active din Estul Europei, traduse in Occident) sau va da doar eternele pachetele cu mincare si vestejitele coronite. Deocamdata, exista doar un vis frumos si o disponibilitate sa vrei sa misti lucrurile.

