OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ce impresie produce calatorului capitala Germaniei unificate, la zece ani de la reunificare, nu e usor de spus: in primul rind pentru ca este un oras inca neunificat, in care diferentele se mentin, desi mult atenuate material (tot mai multe cladiri sint renovate si seamana cu cele din vest, tot mai multe magazine noi care nu difera prea mult de celelalte, reclame si filme ca dincolo), dar ele par sa continue pe fetele si in comportamentul oamenilor: in est ei par mai sobri, mai rezervati, mai modest imbracati, batrinii in special, mai putina forfota. Marile excavatii de-a lungul Spreei, care se pregatesc sa primeasca edificiile Capitalei cu adevarat innoite, separa parca inca doua luni peste care s-a aruncat o punte. Probabil ca, o data astupate cu simbolurile statului, Reichstagul, noile ministere s.a., aceste prapastii vor disparea si din ochii oamenilor.

Librariile si bibliotecile, in orice caz, nu se deosebesc unele de altele si toate abunda in carte, bine prezentata si interesanta: orice carte a trezit un interes oarecare, fie si mediocru, la aparitie, este imediat tradusa, bineinteles daca apartine unei culturi cu oarecare reputatie. Se traduc insa si carti romanesti, se publica volume sau articole despre Romania, ca peste tot in lume si probabil chiar ceva mai mult decit in alte parti. Editura Tertium din sudul Germaniei, din Ostfildern vor Stuttgart, publica intr-un volumas elegant jurnalul de la Tescani al lui Andrei Plesu, sub titlul Wer in der Sonne steht wirft Schatten („Cine sta in soare, face umbra“); cele o suta de pagini ale cartuliei elegante, prea cunoscute cititorului roman pentru a le mai aminti aici, sint prezentate de Wolf Lepenies. S-a publicat (la Ullsten Verlag din Berlin) si romanul Ein Land voller Helden, de Carmen Francesca Banciu, titlu schimbat al versiunii romanesti aparute acum doi ani la Editura Fundatiei Culturale Romane (cel german, „O tara plina de eroi“, raspunde parca mai bine decit cel romanesc, ambiguul „O zi fara presedinte“, acestei naratiuni in care toata lumea incearca sa afle adevarul despre evenimentele din decembrie). De altfel, versiunea germana – datorata lui Georg Aescht – difera de cea originala: revazuta de autoare, ea isi schimba putin centrul de greutate, figura eroului principal e mai puternic conturata s.a.

Axel Barner, fost lector german la Bucuresti si autor al unei antologii foarte interesante de texte noi si vechi despre Bucuresti, aparute anul trecut la Klagenfurt, publica o culegere de scurte nuvele cu subiect in general romanesc: volumul se intituleaza Noua acatiste pentru NATO. Istorii din Balcani (Neun Akatiste für die NATO. Geschichten vom Balkan), aparuta la Tebbert Verlag din Berlin. Schita care da titlul volumului este ilustrativa intr-un fel pentru ce vede autorul din viata romanului in general: fiul unei ziariste trebuie sa plece la armata si mama o roaga pe bunica sa dea un acatist la biserica sa intre Romania in NATO, ca sa-i fie mai usor baiatului acolo: „Pai mai m-as duce, zice bunica, sa-l dau, da’ nu stiu cum se scrie Nato...“

Alta carte despre Romania, foarte proaspata in librarii, este din fericire un ghid de calatorie, scris de Ebba Hagenberg-Miliu, in colaborare cu Cezar Miliu: a doua editie, revazuta, a volumului Rumänien, in colectia „Richtig Reisen“ a editurii Dumont, 320 pagini. Mi se pare un volum onest, bine informat, bine sistematizat, cu o fericita privire simpatetica asupra subiectului, fara de care nu se poate scrie o asemenea invitatie la calatorie. Numeroase fotografii dau norma acestui tratament, care nu e creator de falsuri, ca in cartile noastre de propaganda, ci binevoitor: autorii cauta ceea ce ar putea interesa si place unui calator german, si stiu sa gaseasca asemenea lucruri, inclusiv unele care tin de vetustetea si saracia tarii, dar cu demnitate si un anume specific. Mici insertii de istorie sau civilizatie autohtona – Brancusi und die Unendliche Säule, Auf griechischen, römischen und osmanischen Spuren, Literarische Reise zu Rumäniens Seele si multe altele – dau cheia pentru descifrarea acestor trasaturi pe care calatorul, in definitiv, le cauta.
Daca am intilnit carti romanesti traduse sau carti despre Romania si in alte parti (pe cele vazute la Paris le-am pomenit aici acum doua saptamini), n-am vazut insa in nici o alta tara europeana o asemenea prezenta bogata a Romaniei in publicistica: nu atit, desigur, in presa zilnica, desi si aici apar destule lucruri, cit in revistele culturale, literare si istorice. Acest fapt deriva din doua cauze, care nu sint fara legatura intre ele: prezenta unei populatii legate istoric, cultural si sentimental de Romania (sasii si svabii dintre care unii au venit de aici nu cu multi ani in urma) si un interes pragmatic pentru Europa de est si pentru Romania cu mult mai mare decit am putut vedea aiurea.

Putina lume stie aici, de pilda, ca la Berlin apare un caiet trimestrial al Societatii (culturale) germano-romane, publicat in germana si difuzat – daca sint eu bine informat – in peste o mie de exemplare. Ultimul numar, dublu (din vara acestui an), pe care il prezinta redactia formata din Axel Bormann, Larisa Schippel si E. Luisi von Simons, ar lasa invidios pe editorul oricarei reviste de larga circulatie: ample si foarte judicioase prezentari ale unor carti de interes comun (un elogios comentariu al vechii carti despre Kant, a lui Radulescu-Motru, recent reeditata la Bucuresti, de dr. Reginald Grünenberg; o calda prezentare a cartii lui Andrei Plesu, mentionata si de noi mai sus, de Marlen Martin; o severa prezentare a cartii lui Mircea Rebreanu, Das philosophische Denken der Rumänen, de Fr.M. Lange si M. Schneeberger, ambele datorate lui Alexander Roth; o analiza, nu prea favorabila, a cartii lui Wolf Oschlies despre degringolada regimului Ceausescu, de Jo Krauss), un articol de Konrad Kutt despre expozitia berlineza a pictorului roman Bogdan Molea, o schita a lui Axel Bormann despre „curent“, realitate cauzatoare de conflicte in mijloacele romanesti de transport, un cuvint introductiv si un articol al presedintelui acestei societati germano-romane, Herbert Siebold, despre societatea „sora“ de la Cluj, detalierea unor proiecte romanesti ale societatii (o calatorie in Romania, o saptamina a filmului romanesc) si multe altele.
Alta revista peste care nu se poate trece in aceasta fugara prezentare este cea a ultimului numar (fasc. 2, anul 49, 2000) din trimestrialul Südostdeutsche Vierteljahresblätter, publicat la München de Südostdeutsches Kulturwerk, din care mai bine de jumatatea celor o suta de pagini ne privesc direct.

Revista se deschide cu un articol al cunoscutului scriitor Hans Bergel, originar din Transilvania (ultima sa aparitie in romaneste este traducerea romanului Cind vin vulturii, la ed. Fundatiei Culturale Romane; Bergel, fost campion de schi al Romaniei, detinut politic in minele de plumb din Baia Sprie, muzician in orchestra teatrului de opereta din Brasov etc., are o biografie fabuloasa), intitulat De la mutenia colectiva (kollektive Sprachlosigkeit) la actiune politica, cu subtitlul „Germanii ardeleni sub semnul exodului“ si cu un motto din Sorin Preda („Ani de-a rindul am hranit in inimi speranta ca sasii ardeleni vor ramine...“). Cu ocazia celor saptezeci si cinci de ani pe care scriitorul german ii implineste, redactia publica si un scurt montaj foto-biografic. Tot aici apar texte ale unor autori mai tineri, nascuti si afirmati in Romania (sibienii Franz Hodjak si Richard Adleff, ba chiar si bucuresteanul Andrei Mocanu, traitor din 1980 in Germania si poet de limba germana), precum si studiul lui Horst Fassel despre Mihai Eminescu – poet national si european. Dr. Horst Fassel, fost lector la catedra de germana a Universitatii din Iasi pina in anii optzeci, este in prezent cercetator si sef de proiect la Institutul pentru studiul istoriei svabilor din Tübingen, un factor activ al cercetarii vechilor relatii germano-romane (si maghiaro-germano-romane) si al dezvoltarii celor noi. El vorbeste despre preocuparile, realizarile si proiectele sale intr-un lung si bogat interviu pe care i-l ia alta veche cunostinta transilvana a noastra, Stefan Sienerth; poate ca acest interviu, sau fragmente din el, ar trebui reluate intr-una din revistele noastre. Exista si alte texte de interes (despre muzica bisericeasca in bisericile catolice din Transilvania, de pilda), dar nu se pot mentiona toate, cum nu pot insista asupra unor reviste specializate, caietul dedicat de Tübinger geographische Studien de pilda „regiunilor din Europa de Est“, cu articole de Elena Viorel (despre „limba ca forma de viata la Elias Canetti“) sau H. Fassel, despre teatrele germane din Ardeal si Banat, sau cel ingrijit de profesorul Michael Metzeltin despre „Romania in context european“ din revista Der Donauraum, (articole de M.D. Peyfuss, Dennis Deletant, Marian Papahagi, Ion Talos, Sorin Antohi s.a.).
Ce trebuie spus este ca surprinde ce putin sint cunoscute si se reflecta toate aceste lucruri in presa noastra culturala.