OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Norei Iuga îi place atît de mult să interacţioneze cu oamenii, să le vorbească, încît dacă acest lucru nu este posibil nemijlocit, alege să le scrie. Scrisorile din Blogstory sînt cele mai bune pagini ale jurnalului. De la Scrisorile imaginare ale lui Octavian Paler nu am mai citit epistole atît de emoţionante, cu observaţia că, la Nora Iuga, predilectă este iubirea pentru interlocutorul nevăzut. Ni se înfăţişează pe rînd, ca actorii dintr-o piesă de teatru, oameni la care Nora Iuga ţine şi cu care se identifică de multe ori, personaje de care te ataşezi şi care îţi devin foarte apropiate:

Nino Almosnino: „Mai ştii plimbările noastre pe jos pîn’ la aeroport să vedem avioanele cînd n-aveam bani să luăm autobuzul“.

Octavian Soviany: „fiindcă eşti o perfectă combinaţie între Rasputin şi Mîşkin, te botezasem Raspîşkin“.

Constantin Abăluţă: „Ţii minte, Dinule, cum primul tău drum, cînd veneai la noi, era să te duci la bucătărie şi să cauţi în sertar tirbuşonul ăla vechi de fier, aproape ruginit, doar să te uiţi la el, sau şopîrla de aramă, moştenire de la Leon, a cărei coadă o foloseai în locul tirbuşonului“.

Ioan Es. Pop: „Nici nu ştiu cum să îţi spun, pentru că noi doi, chiar atunci cînd ne-am aflat faţă în faţă, mai mult am tăcut. Poezia ta pentru mine totdeauna a avut un gust special. La fel şi numele, înainte de a-l fi văzut scris; îl citeam legat, ca numele german Johannes, transliterat pe româneşte...“.

Mircea Ivănescu: „Mi-aş fi dorit să fiu şi eu cu tinerii tăi musafiri şi să mă faci să rîd, aşa cum povesteşte mereu Teodor Dună că el nu-şi aminteşte să mai fi rîs cu cineva pe lumea asta atît de mult şi cu atîta poftă ca atunci cînd e cu tine“.

Vintilă Ivănceanu: „Să nu te superi că-ţi spun Purşi, fără să ştiu exact cum se scrie corect numele ăsta. M-am gîndit mereu c-o fi venind de la germanul Burschi, care înseamnă «băieţaş»“.

Henri Wald: „Cum să te uit, Henri Wald, pe tine care mi-ai pus 10 exact pentru acel «fel propriu» care, în general, mă descalifică: calitatea neasemănării mele“.

„Iar nici o scrisoare, de trei zile nici o scrisoare. O cutie goală de scrisori e o ţeavă de puşcă îndreptată spre pieptul meu…“ Apoi sună telefonul şi îi auzim la celălalt capăt pe Valeriu Mircea Popa care are nevoie de gîndurile Norei, pe Dinu Abăluţă care îi citeşte ce a mai scris, pe Corina Sabău vorbind despre Flaubert, Kundera sau clasicii ruşi, pe Andra Rotaru cea capricioasă şi astfel nevoia de comunicare se topeşte în lungi convorbiri.

Cartea mai este şi un prilej de călătorie prin diferite oraşe ale lumii: Buenos Aires, Stockholm, Bruxelles, Sarajevo, Zagreb, Veneţia, Torino, Brăila, Edenkoben. Berlinul, „singurul oraş de iubit şi de urît pînă la moarte“, face o figură aparte, este monologul declamat în faţa unor săli pline. Aşa cum Caragiale a murit la Berlin (a doua oară, după ce a fost omorît în ţară prin procesul Caion), Nora Iuga s-a născut a doua oară în capitala Germaniei, după prima ei naştere în familia unor artişti din Bucureşti. Fasanenstraße 23 şi Stuttgarter Platz 22 devin astfel destinaţii obligatorii pentru românii care iubesc literatura şi au ocazia să viziteze capitala Germaniei. Viena este ea însăşi ghid de călătorie: „«Nora Iuga», spui, zîmbeşti şi-i întinzi mîna; «Îmi pare bine de cunoştinţă, Wien», îţi răspunde, «unde preferaţi să vă duc, pe Graben, la Stephansdom, la Herrenhof, jos la cafeneaua Secession, la subsol sau în grădină... sau poate la Hofburg?»“.

Nora Iuga menţine în viaţă o Românie elegantă şi extravagantă în acelaşi timp, cu obiceiurile ei burgheze, cu toate calităţile civilizaţiei occidentale şi cu toate pasiunile sîngelui oriental, o Românie care şi-a păstrat normalitatea peste ani tocmai prin oameni rămaşi nealteraţi de nemernicia vremurilor. Tinereţea fără bătrîneţe a Norei Iuga îi dă tot dreptul să spună şi să fie crezută cînd spune: „Sire, tineretul e cu Voi!“, în finalul unei admirabile scrisori către Regele Mihai.

„Mereu deretică unii prin debaraua literaturii române şi mută cărţile de pe raftul de sus pe raftul de jos şi invers, aşa încît «ce e rău şi ce e bine tu te-ntreabă şi socoate»“ (Scrisoare pentru George Călinescu). Să ne închipuim această carte minunată ca o vedere trimisă de Nora Iuga cu toată dragostea, de pe raftul de sus al literaturii române.