OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Lumea oamenilor este plina de farmec“
(Albrecht Dürer)


Albrecht Dürer (1471 – 1528) este, fara indoiala, cea mai versatila, creativa si importanta personalitate din arta germana. Canalizat spre gravura, pe atunci noutate revolutionara in tehnica artistica si izbindu-se, intr-o lume care nu iubea imaginea, de normele vizualizarii totalitare, Dürer face parte din elita intelectuala a lumii germanice. Se naste la 21 iunie 1471 la Nürenberg, fiind al treilea din cei optsprezece copii ai aurarului Albrecht Dürer cel Batrin si al Barbarei Holper, fiica cunoscutului aurar Hieronymus Holper. Epoca in care traieste este epoca unui delir controlat. Trendurile politice, intelectuale, artistice ale perioadei se concentreaza asupra persoanei lui Albrecht Dürer. Razboiul helvetic, epidemiile de ciuma, foametea, sifilisul, pericolul otoman, nelinistea frenetica din ajunul anului 1500, surescitarea din preajma Reformei, Marele razboi taranesc, metropolele prospere si cosmopolite ale finantelor europene sint ingredientele tragismului patetic care caracterizeaza destinul expresiv al grafismului german.

Dürer accepta creditul renumitilor bancheri din casa Fugger, pe Martin Luther il priveste cu cele mai calde sentimente, iar pentru Maximilian I este capabil sa propuna un stil si sa formeze o cultura vizuala luxoasa, de magnificienta, intr-o sintagma fascinanta: luxul este o forma a realismului politic. La treisprezece ani, Dürer isi deseneaza in creion de argint autoportretul (Albertina, Viena), care contine mai mult decit tensiunea modelului in fata oglinzii – este concentratia unei activitati esentiale, un desen direct, care pare sa schimbe senzatia timpului si care anticipeaza teama de lungile instrainari ale frumosului. In 1485 isi incepe ucenicia in atelierul tatalui sau si in atelierul lui Michael Wohlgemut, unde descopera lucrarile lui Martin Schongauer si, implicit, o traditie stilistica, care echivala cu o moda. Dürer obiectiveaza bresa practicata de generatia lui Schongauer – tensiunea si sinteza plastica a formei – si descopera in grafica un domeniu de solida traditie germana, dar in acelasi timp accesibil celor mai libere experimente. In 1490 Dürer isi incepe calatoria de ucenic; ajunge insa la Colmar prea tirziu, Schongauer murise cu putin timp inainte, dar la Basel, ilustrind Corabia nebunilor a lui Sebastian Brant, transfera direct in gravura spontaneitatea desenului.

Ilustratia nu mai este aderenta la text, ci gloseaza liber. Unificarea tehnica completa dintre imagine si text produce astfel o adevarata carte de artist, cea mai cunoscuta raminind insa Cartea de rugaciune a imparatului Maximilian, pe care Dürer o concepe in 1511. In 1494 se casatoreste cu Agnes Frey, fiica negustorului Hans Frey si a patricienei Anna Rummel. „Posaca“ Agnes vizita frecvent marile tirguri ale vremii, intrind automat in programul de promovare a artei lui Dürer. Pentru ca, Dürer este primul artist german care iese din anonimat constient de valoarea sa personala; isi semneaza si dateaza gravurile, ofera informatii despre preocuparile sale, isi angajeaza un asistent sa-i vinda lucrarile in afara orasului Nürenberg, personal functioneaza ca un editor, in calatorii isi vinde cartile cu sume impresionante, iar pentru Agnes pretinde un statut de „galerista“ bine platita si omagiata peste tot. In 1495 isi deschide propriul atelier la Nürenberg, iar un an mai tirziu obtine deja o comanda importanta din partea lui Frederic cel Intelept, principele Saxoniei.

Prietenia cu Willibald Pirckheimer il apropie de cercurile umaniste din Nürenberg, are acces la Biblioteca Regiomontanus Walther, achizitionata de Pirckheimer, Konrad Celtis il introduce in grupul umanist de la Viena si este tot mai aproape de curtea lui Maximilian si de cercul lui Erasmus. Zabovind in cercuri protestante, il cunoaste pe reformatorul Ulrich Zwingly, legatura ii provoaca insa stilistic o profunda criza emotionala. Descoperirea Americii, irationalitatea, temperaturile calcinante, violenta, fluxul paroxistic al tulburentei din preajma anului 1500 il gasesc vulnerabil pe Dürer. Prin cele doua calatorii in Italia (1495 si 1505 – 1507) incearca sa elimine tensiunea acelui cumplit cristal si abisala exaltare tehnica folosita in serial de gravuri privind Apocalipsul. In prima calatorie in Italia, Dürer nu este influentat de pictura, ii devin in schimb familiare gravurile lui Mantegna, perspectiva tainica, teoretizata de Luca Pacioli, ia contact cu primele mingiieri ale soarelui sudic, cu lumina straina si culoarea necunoscuta a aerului. Dürer inmanusat, obisnuit cu distinctia severa si staruinta laborioasa, devine monden, ia lectii de dans, frecventeaza bijutieri, librari, adora moda italiana si obiectele de lux. Venetia lui Bellini pecetluieste destinul de pictor al artistului. Asa ne dam seama de ce nu a ales Milano, Florenta sau Roma. Satisfactia triumfului deplin, profunda seriozitate a contemplarii, dar si latura extravaganta a atitudinii sint momente nevralgice in celebrele scrisori venetiene catre Pirckheimer. Conjunctia Dürer – de Barberi si conjunctia Dürer – Leonardo cunoaste anunturi tot mai sofisticate.

Dürer ofera o versiune epurata, ascunzind o suprema eleganta, prin firescul atitudinii. Formulele pictorului sint nonconformiste, expansive. Metafora nu mai este ca la italieni nuda si intensa, ci labirintica. Nu mai exista o finalitate in sine, ci doar departarea nedefinita a cerului palid. Blind, frumosul poate fi cunoscut pe deplin. Ramin precise teoriile despre corpul uman, metodele perspectivei (perspectiva matematica ofera garantia perspectivei estetice) si complexitatea experimentului privind proportia. Cum artistii italieni nu se intrebau daca frumosul poate fi definit, Dürer devine oarecum nesigur: „Ce este frumusetea, eu nu stiu, desi ea este o insusire a multor lucruri“. Seria privind Viata Mariei este compusa in stil italian. Plin de pietate, Dürer devine precis. Lucrarile teoretice, idealul de frumusete, sentimentul intimitatii, legatura noua si proaspata cu natura il duc spre un stil simplu. Este, se pare, cel mai interesant moment din viata lui Dürer. Intre iulie 1520 si iulie 1521, calatoreste in tarile de Jos, artistii flamanzi avind relevatia Renasterii italiene prin intermediul lui. Dürer isi cumpara de aici cele mai scumpe articole de lux: damascuri de matase, stofa englezeasca alba, blanuri spaniole, saluri de India, papagali, stridii, fructe exotice. Se misca cu nonsalanta intre lumea interlopa si patriciat. El comunica efectiv cu evenimentul. Isi gaseste identitatea de artist acceptind intensificarea emotiei, patosul bazat pe o grila retorica. Ii este poate greu sa stabileasca prioritatea dintre forta eterna si necesitatea indoielii in disputa Luther-Erasmus, dar intelege ca paradigma forma/continut se conditioneaza.

Descriptivismul flamand, tendinta deliberata spre realism, transfigurarea peisajului sint supuse cind unui sever autocontrol, cind unei tristeti tulburatoare. Dürer introduce dispozitia crepusculara, ceasul incert, dar livreaza, cu toate consecintele, si primul proces de copyright impotriva lui Marcantonio Raimondi. La Dürer maniera romantic vizionara si extazul expresionist se suprapun lucrurilor simple si profundei investigari a eului. Emancipat si obiectiv, inconjurat de onoruri, artistul german ramine un fenomen cu valoare simbolica. Moare la 6 aprilie 1528, iar in urma lui ramin 70 de picturi, 1.000 de desene si acuarele, 100 de gravuri si 350 de xilogravuri, toate cu valoare recunoscuta de lumea intreaga.