OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Susan Sontag
in America
Traducere si note de Cristiana Visan
Editura Univers, Colectia „Cotidianul“,
2007, 382 p.

Eseista, romanciera, autoare si regizoare de piese de teatru, Susan Sontag s-a impus atentiei internationale in 1964, cind a publicat eseul impotriva interpretarii (aparut in volum in 1966), in care a reevaluat actul de interpretare a unei opere de arta dintr-o perspectiva antiintelectualista, privilegiind autonomia esteticului si placerea senzuala a lecturii, amendind astfel anestezierea senzoriala determinata de interpretarea ce acorda importanta continutului in pofida formei, alterind astfel textul. Viziunea sa este una radicala in momentul in care afirma ca interpretarea nu este numai razbunarea intelectului asupra artei, ci asupra lumii in ansamblul sau, deoarece „a interpreta inseamna a saraci, a goli lumea, pentru a crea o lume de umbre“. Solutia este practicarea unei „erotici a artei“ in locul hermeneuticii, un act critic ce reprezinta o descriere iubitoare a aparentei sub care se infatiseaza o opera de arta, dezvaluind „suprafata senzuala a artei fara a o pata“.

Harta preocuparilor intelectuale din eseuri poate fi regasita si in romanul in America, aparut in 1999, recompensat in 2000 cu National Book Award (nu fara contestari vehemente), care vine dupa alte trei romane – The Benefactor (1963), Death Kit (1967) si The Volcano Lover (1992) – si care este un roman istoric, in masura in care surprinde visul europenilor de a merge in America secolului al XIX-lea, dar si un roman despre marile intrebari ale vietii, despre arta si despre relatia acesteia cu viata, despre „fiinta-jucind-un-rol“ si relatia dintre estetic si etic, despre actiunea si inima omului privite ca mister, teatrul ca falsitate si, deopotriva, autenticitate, toate acestea constituind temele care construiesc textul si care ii confera romanului si o miza teoretica.

Romanul are ca punct de plecare viata actritei Helena Modrejewska, actrita poloneza care a emigrat in America impreuna cu fiul si sotul, dar si cu tinarul scriitor Henryk Sienkiewicz, devenind actrita americana, sub numele Helena Modjeska. Pornind de la acest „fapt“, Susan Sontag face o incursiune in trecut si ne prezinta „povestea“ unui grup de polonezi, oameni educati, idealisti de conditie nobila, in mijlocul carora se afla celebra actrita Maryna Zalezowska, o femeie puternica, complexa, voluntara, aflata in cautare de sine, care reuseste sa-i determine pe cei din jur s-o insoteasca (motivul plecarii nefiind explicit), in grupul respectiv aflindu-se si sotul – Bogdan (care provenea dintr-o familie de mosieri bogati), fiul – Piotr, dar si viitorul amant – Ryszard, scriitor.

Ajunsi in America, incearca sa puna in aplicare proiectul utopic si auster al unei vieti semiprimitive si semibucolice (à la Rousseau), in care munca la cimp ar trebui sa le aduca intelegerea si fericirea pe care le implica, teoretic, simplitatea. Proiectul esueaza, o parte din membrii grupului se intorc intr-o Polonie asuprita, iar Marina, impreuna cu cei foarte apropiati, ramine in America, unde, de asemenea, se impune ca actrita.

inceputul romanului sta sub semnul unei solutii inedite in introducerea personajelor si in stabilirea raporturilor acestora cu vocea narativa, dar si cu realitatea. Susan Sontag scrie un prim capitol care nu este cel cu numarul unu, ci un fel de capitol zero, in care se introduce pe sine in roman ca narator-regizor vizibil pentru cititori, invizibil pentru personajele pe care le manevreaza.

Astfel, autoarea „arunca semintele prevestirii“ si cititorul este condus in salonul de mese privat al unui hotel in care se afla mai toate personajele romanului, pe care autoarea le priveste si carora le da nume (sovaie intre Helena si Maryna, aluzie la povestea reala de la care a plecat), le atribuie roluri, stabilind distributia la vedere, se joaca cu ghicitul virstelor si cu motivele ce determina stabilirea relatiilor dintre aceste personaje (de ce unul e sot si altul amant?), reluind astfel clasicul motiv al lumii ca teatru si punind in discutie, in spiritul relativizant al postmodernismului, nu fara o usoara ironie, substanta, intensitatea si fascinatia notiunilor de „bine“ si „rau“, „corect“ si „incorect“, „civilizat“ si „salbatic“, dar si rezonantele contemporane ale acestor cuvinte. Acest capitol zero se incheie cu parasirea salonului si hotarirea naratorului vizibil/invizibil de a-si urma personajele „afara, in lume“, in lumea careia ii da viata, dar din care dispare.

Fundalul romanului este constituit de situatia critica a Poloniei, dar mai ales de viata pe care polonezii o descopera si o traiesc in America, o „arca a lui Noe“ pentru emigrantii din toate tarile, o tara unde totul se transforma, unde acestia se trezesc lipsiti de trecut ori cu trecutul mutilat, fiind obligati sa-si schimbe chiar si numele, unde falsitatea relatiilor dintre oameni, ura de rasa, insensibilitatea si golul interior sint mai evidente decit oriunde altundeva, o tara plina de vagabonzi, fara locuri de munca, roasa de saracie si delincventa. Este tara in care superficialitatea si materialismul ii fac pe multi sa se teama de arta sau de cultura „ca de ceva frivol, plin de snobism sau moralmente dezechilibrant“, tara in care artele par „dubioase“ si exista, inexplicabil, antipatie fata de teatru, o tara „devenita prea mitica prin afluxul de visuri, de asteptari, de temeri pe care nici o realitate nu le-ar fi putut intretine, caci in Europa toata lumea isi dadea cu parerea despre acea tara, toti erau fascinati de America, toti si-o imaginau idilica si salbatica si, indiferent cum si-ar fi inchipuit-o, o vedeau intotdeauna ca pe un fel de solutie“.

Totusi, aceste aspecte critice la adresa Americii sint destul de razlete, deoarece prim-planul romanului este ocupat de viata publica si de cea interioara a actritei Maryna Zalezowska, o femeie dominata de dorinta de a se regasi depasindu-se permanent (dupa ce devine celebra in America, pleaca in Anglia, unde esueaza), vesnic nemultumita de sine, in asteptarea a „ceva“, obsedata de ideea ca nimeni nu o intelege, convinsa ca „trebuie sa-ti inalti idealurile sa pluteasca putin deasupra pamintului, sa-i impiedici pe ceilalti sa le profaneze. Si sa te eliberezi de oprelisti si de ofense, ca nu cumva sa se inradacineze in tine si sa-ti sufoce sufletul“.

Pentru Maryna (devenita Marina Zalenska) implicarea in viata de pe scena presupune detasarea de viata reala, chiar si in dragoste sau casnicie, frumusetea morala fiind mereu pusa in balans cu frumusetea artistica si intelectuala. Clivajul dintre „eul public“ si cel „privat“, teatralizarea experientei si elementele de metateatru formeaza un cimp de conotatii ce sint conturate prin reflectii, autoanaliza si prin autojustificare ce implica si autodemascare: „ii placuse nespus sa fie actrita pentru ca, dupa cum vedea ea lucrurile, teatrul se ridica la nivelul adevarului. Un adevar superior. Jucind intr-o piesa, intr-una din marile opere dramatice, devenea mai buna decit era in realitate“. Sau: „Rolurile mele m-au pregatit pentru increderea in sine si pentru sfidare. Teatrul a devenit pentru mine un program in care am intrat ca sa-mi inving sclava dinauntru“.

Incertitudinea identitara face din actrita poloneza o femeie care se dramatizeaza pe sine in diversele roluri pe care le interpreteaza, asa cum fac si multe dintre personajele lui Shakespeare – scriitorul preferat al actritei – povestile tradind nevoia unor vieti alternative: „Si esenta mea? Se intreba Maryna. Ce as arata daca m-as interpreta pe mine? Dar un actor nu trebuie sa aiba nici o esenta. Poate ca aceasta esenta ar fi o piedica. Ceea ce-i trebuie actorului e doar o masca“. Teatrul (pe scena, in familie, intre iubiti) presupune „un joc seducator intre suprafete si in spatele lor“ la orice nivel (deoarece chiar si Dumnezeu este actor, „vedeta a vedetelor“), devenind, ca si America in ansamblul ei, un tarim al utopiei, pe care Susan Sontag o defineste admirabil: „Utopia nu este un fel de loc, ci un fel de timp, toate acele momente prea scurte in care nu iti doresti sa fii altundeva“.

Avem o lume labirintica ce se descompune si se recompune subiectiv si dezordonat din fragmente de jurnal, aluzii livresti, telegrame, scrisori adresate unor anumite persoane, ori „nimanui, adica siesi“, fragmente de dialog in care interlocutorul nu este precizat, avind interventii minime (o extensie functionala a monologului), taceri graitoare sau colaje din replici celebre. Respingind arta ce nu se deschide spre viata, atrofiind astfel emotiile, Sontag a scris un roman in care „mintea ca pasiune“ si „foamea de lume“ („E imposibil sa joci teatru in absenta altor oameni“) transforma experienta estetica intr-o forma a inteligentei care accepta complexitatea sentimentelor omenesti incarcate cu mister – „intotdeauna exista ceva care ne atrage in mod inexorabil“.