Una dintre cele mai mari surprize pe care alegerile pentru
Bucureşti le-ar fi putut oferi era un scor mic pentru PNG-CD. Din păcate, nu am
putut fi surprins, dar aştept cu interes o surpriză la alegerile din toamnă. Cu
toate că este privit ca un non-partid sau ca un one man show, PNG-CD obţine ceea
ce partide istorice şi cu ideologii mult mai pregnante politic nu reuşesc.
PNŢCD şi chiar PC nu au reuşit scorurile lui Gigi Becali. Cu 28 din cele 55 de
locuri în Consiliu, PD-L, alături de PNG-CD, obţine o majoritate capabilă să-l
faulteze pe Oprescu. Este, aşadar, oare de blamat PD-L-ul pentru dorinţa de a
se alia cu PNG-CD la Consiliul General al Bucureştiului?
Nu încerc să apăr PD-L-ul. Şi cu atît mai puţin PNG-CD-ul.
Dar se poate observa că, din punct de vedere strategic, o alianţă cu Becali este
singura variantă fezabilă pentru democrat-liberali, în condiţiile în care
celelalte variante sînt atît de improbabile. O alianţă cu PSD-ul va fi
considerată inaptă din punct de vedere politico-moral. O alianţă cu PRM-ul sau
PNL-ul, de asemenea. Într-un joc al numerelor, PD-L a ales bine. Chiar dacă va
depinde pe alocuri de aportul lui Becali (a se citi PNG-CD), care, în felul
acesta, va cîştiga, pe lîngă experienţă administrativă, şi imaginea atît de
necesară pentru alegerile din toamnă. Şi, de ce nu, şi pentru cele
prezidenţiale.
Fundamentul relaţiei dintre cele două partide este raportul
dintre cei doi „B“. Preşedintele şi latifundiarul au o istorie de colaborări,
şpriţuri şi meciuri din cele mai diverse, de la fotbal la afaceri imobiliare.
Aşadar, nu ar trebui să mire pe nimeni alăturarea dintre democrat-liberali şi
PNG-işti. Care vor fi, însă, efectele pe termen mediu şi lung ale acestei
alianţe pentru Traian Băsescu şi PD-L?
Mica alianţă între PD-Lşi PNG-CD
Procentul pe care Becali l-ar obţine la alegerile
parlamentare şi prezidenţiale (în cazul în care ar candida) se va apropia de 6,
poate 7% pentru partid şi 15-17% pentru candidatul Becali. Aceste procente, în
cazul unei alianţe susţinute şi funcţionale între cele două partide, se vor
îndrepta în mod evident către Băsescu, într-un tur doi al prezidenţialelor cu
Geoană sau, de ce nu, cu Tăriceanu. Aşadar, alianţa pe care PD-L o face zilele
acestea cu PNG-ul va ajuta nu numai la obstrucţionarea lui Oprescu în multiple
cazuri, dar şi la cîştigarea unui nou mandat de preşedinte pentru Traian
Băsescu. Se poate aduce în discuţie candidatura lui Becali la preşedinţie.
Iepurele Becali va alerga şi va crea o stare pro-Băsescu, asemănătoare pe
alocuri cu Vadim sau Le Pen (în Franţa). Ceea ce trebuie analizat însă în
detaliu este urmarea unei astfel de curse B & B. În faţa unor candidaţi ca
Blaga şi Oprescu, bucureştenii nu prea s-au dus la vot. În faţa unor candidaţi
ca Băsescu şi Becali, cu siguranţă că numărul celor care vor vota va scădea,
lăsînd să crească pătura unei clase de mijloc joase, fără prea mari pretenţii
morale, politice sau de bun-simţ.
Mica alianţă de la Bucureşti între PD-L şi PNG-CD poate
aduce însă şi mari deservicii PD-L-ului, în alegerile parlamentare şi
prezidenţiale, din partea propriilor votanţi. Poate aduce, de asemenea,
servicii altor partide care vor utiliza arma anti-B&B în folosul lor: PSD
şi PNL. Aşadar, deşi convenabilă pentru moment, această alianţă nu ar trebui
dusă mai departe de Bucureşti.
Alegerile locale de anul acesta au arătat ceva în plus (nu
neapărat pozitiv) faţă de alegerile precedente. Au arătat pasiune şi luptă
pentru susţinerea unui candidat sau a altuia. Nu pasiune pentru liderul
respectiv neapărat, ci pentru interesele pe care acesta le-ar putea satisface.
Se creează însă un fenomen al pasiunii politice bolnave pentru un anumit lider
sau formaţiune politică, fenomen care lipsea, în mare parte, României.
Pasiunile pe care fotbalul le creează pot scoate oamenii în stradă, dar îi pot
scoate şi la vot. Evident, nu mă refer aici la aberaţiile unora cum că „ăştia,
dacă se duc în Ghencea la meci, o să-l voteze sigur pe Becali“. Aici este vorba
mai degrabă despre o nişă destul de goală în momentul de faţă pe scena politică
românească, dacă facem excepţie de Traian Băsescu (toamna anului 2004): nişa
liderului. Nu avem lideri reali în politica românească, lideri pentru care să
merite să ieşi pe stradă şi să urli, să fii pregătit pentru confruntări cu
jandarmeria sau pentru care să compui versuri. Poate că această perioadă uşor boemă
a trecut pentru România, însă germenii acesteia sînt prezenţi. Pare improbabil
ca Becali sau vreun alt lider de tipul acestuia să conducă la apariţia unui
curent pre-culturalo-politic care să-l împingă de la spate. Însă, într-o
societate cu un lower class şi un lower-middle class puternice, şi mai ales
votante, creşterea influenţei extremelor este posibilă.
Dacă guvernarea Bucureştiului, în urma pierderii Primăriei
Generale, ar depinde de alianţa cu PNG-CD, cel mai probabil că şi alte partide
ar fi ales PNG-ul. Dacă PSD-ul sau PNL-ul ar fi fost în locul PD-L-ului,
scenariul ar fi fost asemănător. Lupta pentru numere în Consiliu nu are
legătura cu moralitatea unei alianţe. Atîta timp cît acestea nu sînt făcute cu
partide-duşman, ca PSD sau PNL, acţiunea PD-L-ului rămîne validă din punct de
vedere strategic. Din păcate, este invalidă din punctul de vedere al votantului
PD-L, care încă mai avea impresia că partidul său putea mai mult decît o
alianţă cu Jiji.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters