OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Nu cred ca pot defini jurnalismul cultural, cita vreme jurnalismul in ansamblu nu pare a avea un contur si o definitie foarte clare in Romania acum. Cred ca situatia presei romanesti este una dintre cele mai dificile si periculoase in acest moment, pentru ca pe umerii ei atirna ca de un fir de par asezarea societatii pe un drum rezonabil, dar nu simt ca presa ar face fata acestei misiuni intotdeauna bine. De ce spun asta? In primul rind fiindca nu cred ca omul de presa sau, uneori, trustul de presa din Romania au o profesiune de credinta reala si ca impartasesc vreun set de valori si principii obiective, responsabile si corecte.

In al doilea rind, presa romaneasca este plina, din pacate, de jurnalisti calificati la locul de munca, care sint, asadar, marcati de imperfectiunile si carentele unui asemenea proces (aici ma includ si eu). Cele doua mari motive mi se par suficiente pentru a sustine ca, in ansamblu, situatia presei romanesti este inca precara. Exista, desigur, exceptii suficiente pentru a nu deveni fatalisti, iar in ceea ce priveste jurnalismul cultural, impartasesc punctul de vedere al lui Dan C. Mihailescu si cred ca viitorul jurnalismului cultural este asigurat de omul bine informat dar si bun detinator al mecanismelor comunicarii comerciale. Prin „comercial“ inteleg „vandabil“ si nu dau conotatie peiorativa termenului.

2. Nu cred ca se exclud si tind sa cred ca relatia cea mai potrivita dintre ele este cea de complementaritate. Cel putin asta am incercat sa creez in Parte de Carte, o emisiune care isi propune sa puna in circulatie si in dezbatere idei din carti, dar evita sa faca critica literara. Nu am calificarea pentru asa ceva si nici nu cred ca acesta ar fi cadrul potrivit pentru critica literara. Aceasta revine specialistilor si cred ca nu face obiectul unor talk-show-uri, ci mai degraba al paginilor revistelor de profil. Cred ca jurnalismul cultural este, mai degraba, unul al informarii si al dezbaterii, in timp ce criticii ii revin analiza si aprecierea.

3. Cum spuneam ceva mai sus, nu vad foarte mult loc pentru discursul critic in jurnalismul cultural, dar nici nu il exclud. Desigur, criticii literari inzestrati cu aptitudini de comunicare de tip jurnalistic (asadar comercial) pot oricind sa recurga la intrepatrunderi ale celor doua domenii, dar consider ca excesul de discurs specializat ar putea indeparta jurnalismul cultural de la ceea ce eu vad ca fiind rostul sau: cel informativ si cel combativ. Nu stiu ce intelegeti exact prin „modificare notabila a discursului critic“, dar sper ca raspunsul meu acopera macar in parte intrebarea dumneavoastra. As mai adauga, in final, o observatie: jurnalismul cultural nu trebuie sa se adreseze elitelor si specialistilor, acestia fiind mai ales adresantii criticii literare. Jurnalismul cultural ar trebui sa se ocupe, gindesc eu, cu „propagarea culturii in mase“, pe intelesul maselor, dar la un standard ridicat.