OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ianuarie 2007. Documentarul artistic Un adevar incomod, cu fostul vicepresedinte american Al Gore in rolul principal, e propus la Oscar. Lansat cu mare succes anul trecut, filmul a fost elogiat mediatic pentru acuratetea si dramatismul cu care inventariaza, pe inteles, consensul stiintific asupra celui mai grav pericol din istoria omenirii: IGA. incalzirea Globala Antropogena. Adica, provocata de omenire. Fara echivoc, Gore ne-a avertizat ca mai sint 10 ani pina la punctul de ruptura – coborirea definitiva in Infern, prin distrugerea mediului. Desertificare, prabusirea agriculturii, foamete si noi epidemii ucigatoare. Disparitia accelerata a speciilor vii. Topirea zapezilor, ghetarilor, calotelor polare. Ridicarea oceanelor cu citiva metri, fenomene meteo extreme, uragane si inundatii frecvente. Sute de milioane de refugiati, cine stie citi morti. Imagini-simbol ale filmului: pe virful Kilimanjaro nu mai e zapada; undeva, in Vest, cosuri de uzina fumegind. Oamenii distrug natura. Remediul: reducerea urgenta si drastica a „emisiilor de carbon“, dupa formula Kyoto, si adoptarea unui stil de viata „neutru-carbonic“.

- Colaj carbonic
Februarie 2007. ONU incepe publicarea celui de-al patrulea Raport de Evaluare intocmit de IPCC (acronim in engleza pentru Comitetul Interguvernamental asupra Schimbarii Climei). Desigur, in presa au aparut deja articole despre concluziile raportului. Care ii dau dreptate lui Al Gore. Sub titlul Verdictul final, marele saptaminal britanic The Observer scrie ca, potrivit IPCC, incalzirea globala va avea efecte mai distrugatoare si mai rapide decit se anticipase. Impactul va fi catastrofal, sute de milioane de oameni vor parasi zonele devastate, in special de la tropice, pornind in valuri spre tarile dezvoltate.
incalzirea atmosferei e incontestabila. in cei 12 din ultimii 13 ani s-au atins cele mai ridicate temperaturi de cind se tin evidente (1861). Cauza e clara, se spune in articol: efectul de sera provocat de activitatea umana. Rapoartele IPCC sint prezentate drept biblia climatologiei. Temelia stiintifica a Tratatului de la Kyoto, privind reducerea emisiilor de carbon, cum spun ecologistii si ziaristii occidentali. Corect ar fi emisii de dioxid de carbon. Codoi, cum zicea o chimista de pe la noi. Carbon suna, insa, mai dramatic. Distrugem planeta cu emisii de carbon – alt impact mediatic, alta mobilizare.

Decembrie 2006. Dr. Heidi Cullen, expert in climatologie, vedeta la Weather Channel, sugereaza Societatii Meteorologice Americane sa ridice atestatele meteorologilor TV care considera ca incalzirea globala nu e antropogena, ci e un proces natural, ciclic. Ridicarea atestatelor ar duce la concedierea celor vizati. intr-o emisiune, Heidi Cullen l-a avut ca invitat pe Dave Roberts, ziarist la revista Grist-online, care ceruse anterior tribunale tip Nürenberg pentru „climato-sceptici“.
1981-2006. Imagini de la Cape Canaveral (Florida) cu lansari aminate ale Navetei Spatiale. Motivul: inrautatirea brusca a vremii. Nu-i de mirare ca le explodeaza navetele, daca nici meteorologi ca lumea nu au. Sau poate ii au. Dar ce meteorologie sa faci, cu vremea brambura de la incalzirea globala? E un fenomen real, o uriasa amenintare. Trebuie masuri urgente, Kyoto. Rapoartele IPCC sint intocmite de cei mai importanti climatologi, folosind cele mai precise date si cele mai sofisticate modele computerizate. Ziarele si televiziunile vorbesc categoric despre consensul stiintific asupra chestiunii. Da, exista si citiva „sceptici“. Nu e padure fara uscaturi. Incompetenti, impostori ahtiati dupa publicitate, mercenari in solda corporatiilor.

- Candidati
la eco-Nürenberg
Fara o ordine anumita: Bjorn Lomborg – profesor-asociat de statistica, Universitatea Aarhus, Danemarca, fost activist Greenpeace; Claude Allegre, Institutul de Fizica Globului, Paris, membru al academiilor de stiinta din Franta si Statele Unite, politician socialist, fost ministru al educatiei (1997-2000) in guvernul Jospin; Fred Singer, fost profesor emerit de stiintele mediului la Universitatea Virginia, fost director al Serviciului american de meteorologie prin satelit si director al Centrului american de stiinte atmosferice si spatiale; William M. Gray, profesor de stiinte atmosferice si meteorologie, Universitatea Colorado – considerat cel mai mare expert in modelarea pe calculator a uraganelor; Marcel Leroux, fost profesor de climatologie, Universitatea Jean Moulin, Lyon; Zbigniew Jaworowski, presedintele Consiliului Stiintific al Laboratorului central de protectie radiologica, Varsovia; Robert M. Carter, profesor de geologie, Laboratorul de geofizica marina, Universitatea James Cook, Australia, fost director al programului australian de foraje submarine; Khabibullo Abdusamatov, seful sectorului de cercetari spatiale din cadrul Academiei de Stiinte a Rusiei; Patrick Moore, doctor in ecologie, membru fondator al Greenpeace, fost director Greenpeace Canada, fost director Greenpeace International, demisionat din organizatie; Frederick Seitz, fost presedinte al Academiei Americane de Stiinte; Robert C. Balling, directorul Biroului de climatologie si profesor la Universitatea statului Arizona; Dr. Willie Soon si Dr. Sallie Baliunas, Centrul Harvard-Smithsonian pentru astrofizica; Nir Shaviv, astrofizician, Universitatea Ebraica din Ierusalim;

Aaron Wildavsky, profesor de stiinte politice si politici publice la Universitatea Berkley, California; Richard Lindzen, profesor de meteorologie la Massachussets Institute of Technology, membru al Academiei Americane de Stiinte; Roy Spencer, cercetator principal, Universitatea Alabama – o autoritate in masurarea temperaturilor din satelit; David Deming, profesor de geologie, Universitatea Oklahoma; Roger Pielke Sr., profesor emerit de stiinte atmosferice, Universitatea Colorado.
Si gata, din lipsa de spatiu. Ei sint doar virful aisbergului. Oameni care, de ani de zile, unii de decenii, resping ideea apocalipsei ecologice declansate de CO2-ul rezultat din arderi industriale. Si-au publicat studiile in reviste specializate – cu tiraj minuscul. Au fost ignorati de revistele stiintifice de larga circulatie si de „marea presa“. Apoi au fost ridiculizati, demolati, ostracizati. De regula, prin atacuri la persoana. Incompetenti, impostori, mercenari. Au continuat sa publice, in penumbra. Unii au reusit sa scoata si carti. Zadarnic. Consensul Climatologic, stiintifico-mediatico-politic, nu s-a fisurat. Pina acum doi ani – si atunci, de la te miri ce. Avertisment: daca lista de mai sus nu v-a facut curiosi, opriti lectura. Intram in SF.

- Consens la portofel
Ce-ati zice de un roman de aventuri cu o bibliografie de 27 de pagini, numai carti si articole stiintifice? in volum, puzderie de grafice, diagrame si note de subsol. in plus, un „mesaj din partea autorului“ de 6 pagini, si un eseu pe tema „stiinta si politica“. Plicticos, nu? Aparuta in 2004, cartea a sarit pe primul loc in topul vinzarilor de la New York Times. Ceva firesc pentru autor. A scris despre germeni ucigatori, nano-roboti, dinozauri, calatoria in timp, dar si despre aeronautica, informatica, lumea afacerilor. Doi ani se documenteaza la singe, un an scrie. Mai toate cartile lui ajung filme – pe unele le-a si regizat.

Se numeste Michael Crichton. Cel cu Germenul Andromeda si cu Jurassic Park. De-abia a scos un nou roman, despre genetica, fiind intervievat, pe doua pagini, in Sunday Times. Inevitabil, insa, discutia s-a mutat la cartea din 2004, State of Fear. Adica: Starea de Spaima sau Statul Spaimei. E un roman de aventuri „din viitorul apropiat“, care n-o sa ajunga film la Hollywood. Vorbeste despre Incalzirea Globala Antropogena. „Cu scepticism“ e prea putin spus. Multe nume din lista „eco-Nürenberg“ figureaza in masiva bibliografie. Dupa publicare, s-a apucat, desigur, de urmatorul roman. Dar State of Fear nu-i dadea pace. A inceput sa conferentieze. Mai intii, pentru studentii americani. Tema: efectul catastrofal al politizarii stiintei. Apoi, in 2005, a fost invitat la Clubul National al Presei. La Comisia de ecologie a Senatului American. La Casa Alba. Si-a asumat un risc major. Ce sa caute un scriitor de romane „lejere“ intr-o dezbatere stiintifica si politica despre soarta omenirii? in Sunday Times, Bryan Appleyard scrie ca Michael Crichton a facut ceva filologie, la Harvard. Corect.

Criticul a uitat, insa, mici detalii. Tot la Harvard, Crichton a absolvit medicina – summa cum laude. Studiile post-doctorale le-a facut in cercetare, la Institutul Salk, infiintat de creatorul vaccinului anti-poliomielita. A gasit timp sa predea si Antropologie la Cambridge, pina sa se dedice scrisului, filmelor si televiziunii (e creatorul si producatorul serialului E.R. – Spitalul de Urgenta, inspirat din anii lui de rezidentiat). O baza stiintifica pe care n-o au ecologisti hiper-mediatizati ca Al Gore, Bono, Barbara Streisand, Leonardo DiCaprio, Bill Clinton.
Crichton a invatat mult si de la tatal lui, care a facut cariera in publicitate. De pilda, o maxima din PR: realitatea nu exista, ci doar realitatea din mass-media. Studiind doi ani incalzirea globala, a tras citeva concluzii: dezbaterea stiintifica a fost suprimata; cei ce resping „biblia“ rapoartelor IPCC sint declarati „eretici“ si ignorati; stiinta nu mai cauta adevarul, ci serveste, pe bani, interese politice.

Crichton e, in America, o mare vedeta. A devenit prima vedeta care a incercat sa fisureze Zidul Consensului Stiintific. Pornind de la o zicala din folclorul politic: consensul e primul refugiu al ticalosilor. Progresul stiintific se face mereu impotriva consensului. Studentilor californieni le-a spus, clar: cind auziti de consens in stiinta, duceti mina la portofel, ca va fura. La Clubul National al Presei a fost si mai dur: Criza Omenirii nu e peste 100 de ani, e chiar acum. De ce ne agatam de doctrinele reactionare si antiumane ale ecologismului demodat – si nu auzim strigatele muribunzilor, infometatilor si bolnavilor lumii? Daca avem trilioane de cheltuit, sa le cheltuim acum, pe semenii nostri.
Despre ce vorbeste SF-istul? Despre ce spun „scepticii“ amintiti. Despre planul de-a cheltui trilioane de dolari spre a evita, peste o suta de ani, o catastrofa prezisa pe calculator. Despre ideea ca o teorie care nu e confirmata cu probe e o prejudecata. Despre faptul ca ecologia e stiinta, iar ecologismul – politica. Despre politici care, daca s-ar aplica integral, de toate tarile lumii, n-ar avea absolut nici un efect asupra climei. Dar ar putea distruge economia mondiala, schimbind cursul evolutiei umane, prin dezindustrializare. Science-fiction, este? „Scriitorasul“ a deschis dezbaterea; „climato-scepticismul“ a iesit, timid, la rampa.

- Praf de Kyoto
Bine, dar e de crezut? Nu. Categoric, nu. in stiinta, nimic nu e „de crezut“. Doar de confirmat sau de infirmat prin cercetari. Care duc la acelasi rezultat, indiferent de numarul de incercari. Absolut nimic din ce urmeaza nu trebuie crezut – totul trebuie verificat.

Iata, in sinteza, argumentele „scepticilor“. O ipoteza e dovedita prin experimente care o raporteaza la realitate. O simulare pe calculator nu e o dovada, caci nu se intimpla in realitate, ci in „realitatea virtuala“ dintr-un calculator. V-ati urca intr-un avion care a fost testat doar pe computer? Rapoartele IPCC nu sint decit simulari pe calculator, care prezic viitorul. Cu ce precizie? Sa zicem ca vreti sa cumparati un apartament. intrebati cit costa. Agentul imobiliar: „Intre 100.000 si 400.000 de Euro, dar se va sti exact peste 100 de ani. Platiti acum suma maxima si, daca iese mai ieftin, returnam banii nepotilor dvs.“ Ce ziceti? Sau: cum v-ar suna urmatoarea prognoza : „La noapte, temperatura va oscila intre 10 si 40 de grade“? in lumea reala, asta ar insemna o marja de eroare de 400%. Ridicol, nu? Iata si marja raportului IPCC din 2001, privind cresterea temperaturii pina in 2100: „intre 1,4oC si 5,8oC“. Peste 400%. in raportul pe 2007, se pare ca marja a fost redusa : „intre 1,5oC si 4,5oC“. Eroare de „numai“ 300%. Dar sint doar citeva grade! Chiar conteaza? Sigur ca nu. Conteaza ZECIMI de grad. in ultimul secol, temperatura globala medie a crescut cu 0,6oC. Atit. Conform predictiilor, daca se depaseste pragul de 1oC, risca sa apara efecte dramatice. Peste 1,5oC, vin nenorocirile. Oricum, cert e ca temperatura a crescut: 0,6oC intr-un secol.

Asta, in medie. Din datele IPCC, cresterea a fost intre 0,4oC si 0,8oC – in functie de modelul folosit. Si e vorba de TRECUT! Deci nici macar trecutul nu poate fi modelat cu precizie. Trecutul pe baza caruia se fac previziunile pe urmatorul secol. Cu asemenea modele computerizate s-a intocmit Tratatul de la Kyoto, spre a evita pragul de 1oC. S-a calculat, desigur, si „beneficiul“ Kyoto. Cu cit ar scadea temperatura globala, daca tratatul s-ar aplica integral, in toate tarile? Iata: 0,07oC pina in 2100. Sapte SUTIMI de grad, intr-un secol. in medie, desigur.
Dupa cel mai optimist scenariu (al IPCC) reducerea maxima ar putea fi de 1 zecime de grad. in cel mai bun caz, o singura zecime, intr-un secol. Cit ar costa? Sa luam numai America (25% din emisiile de CO2, locul 1 mondial). Anual, ar fi vorba de peste 300 de miliarde de dolari. De trei ori cit bugetul federal pentru invatamint. Sau 60% din bugetul apararii.
Kyoto a fost initiativa lui Al Gore. Bill Clinton a semnat tratatul, dar nu l-a trimis Congresului spre aprobare. N-avea rost. Cu citeva luni inainte, Senatul votase cu 95-0 o rezolutie anti-Kyoto – pentru ca tratatul scutea China si India de reduceri. intr-o furtuna de critici mondiale, George Bush a abandonat complet Kyoto. 300 de miliarde pe an numai in America, pentru sapte sutimi de grad... intr-un secol... Cind ar trebui minimum 4 zecimi de grad mai putin, conform predictiilor. in raportul IPCC din 2001, scrie clar: „prezicerea pe termen lung a viitoarelor stari climatice nu este posibila“.

- Hochei climatic
Au trecut, insa, 6 ani, stiinta a progresat, exista un nou raport. Sa revenim la problema de baza. incalzirea globala se datoreaza emisiilor industriale de CO2. Emisiile sporesc, temperatura creste in continuare. E un fenomen unic, fara precedent ca amploare – provocat de om. Corect? Fiecare raport IPCC are un „sumar pentru politicieni“. Din el citeaza si ecologistii, si presa. in 2001, piesa de rezistenta a sumarului a fost un grafic numit „crosa de hochei“, privind evolutia temperaturii in ultimul mileniu. O lunga panta orizontala, usor descendenta – ca minerul unei crose – din anul 1000 pina spre 1940. Apoi, abrupt, o scurta panta ascendenta – ca lama crosei. Dupa 1940, emisiile de CO2 au crescut cu peste 30%. Concluzia: incalzirea globala e masiva si se datoreaza emisiilor de CO2.

Exista insa studii foarte solide care arata ca intre anii 800 si 1300 Pamintul a trecut printr-o incalzire accentuata, denumita Perioada Calda Medievala. Suficient de calda ca vikingii sa colonizeze temporar Groenlanda – facind agricultura. Groenlanda inseamna Tara Verde. Azi, nu pare deloc asa. intre 1300 si 1900 a urmat o lunga si dramatica racire – Mica Glaciatiune. in secolul trecut, temperatura a crescut in anii ’30 peste valorile de azi, apoi s-a racit brusc pina in anii ’70. Destul ca ecologistii sa declare ca vine o noua era glaciara – din cauza emisiilor de CO2! Presa a imbratisat cu entuziasm ipoteza, ca pe o certitudine. Apoi, s-a sarit in extrema cealalta: IGA. „Crosa de hochei“ nu arata nici una din marile fluctuatii de temperatura descrise, care pot infirma ideea ca incalzirea din prezent e artificiala si are valori fara precedent.

Misterul a fost elucidat de doi „amatori“ canadieni – un economist si un matematician. Dupa 5 ani de eforturi, au obtinut datele si algoritmul de prelucrare folosite de creatorul „crosei“ – climatologul american Michael Mann. Au constatat ca Mann utilizase date incomplete, dar socul a fost altul. Indiferent ce valori introduceau, chiar si numere generate aleator pe computer, algoritmul producea aceeasi imagine: „crosa“. Anul trecut, Academia Americana de Stiinte a declarat graficul nul. „Un gunoi“, a conchis profesorul german Hans Von Storch, partizan infocat al IGA. „Crosa de hochei“ joaca un rol central in filmul lui Al Gore. Psihologii au constatat ca, oricit de onesti sint cercetatorii, asteptarile pe care le au de la un experiment influenteaza masiv rezultatul. in cercetarea medicala, se foloseste asa-numitul „sistem dublu-orb“. O echipa concepe studiul, alta il efectueaza si alta prelucreaza datele. Echipele nu se cunosc intre ele, nu stiu nici macar din ce oras sau tara sint. Michael Mann a conceput studiul, l-a efectuat si a interpretat datele. in plus, a redactat capitolul relevant din Raportul IPCC pe 2001.
Timp de cinci ani, lumea stiintifica, presa si politicienii au folosit „crosa“ ca argument forte pentru masurile drastice de prevenire a Incalzirii Globale Antropogene. Medicina ramine unicul domeniu in care se aplica sistemul „dublu-orb“. Noul raport al IPCC va fi cunoscut integral de-abia spre sfirsitul anului, concluziile au aparut in presa inainte de publicare.

- Gaze si eco-dolari
Cercetatorii concureaza permanent pentru subventii. Anual, bugetul american aloca 4 miliarde de dolari pentru studii asupra schimbarii climei. Verificarea independenta si comunicarea publica a datelor si metodologiei nu sint cerinte obligatorii. Anual, lobby-ul ecologist de la Washington cheltuie 1,6 miliarde de dolari. De mai bine de un secol, presa are un apetit nestins pentru „catastrofe climatice“. Marile organizatii ecologice – scutite de impozit – detin valori si fonduri, mergind de la zeci de milioane la miliarde de dolari, si platesc armate de cercetatori, avocati, experti in PR. Teoretic, sint apolitice, dar multe fac lobby si se implica in campaniile electorale – de partea stingii. Pina la IGA, absolut toate „crizele“ anuntate de ecologisti s-au dovedit alarme false. Atunci, putem polua cu inconstienta? inca o data: ecologia e stiinta. Ecologismul e politica.

Iar ideea de baza a militantilor ecologisti e ca omul e cea mai mare amenintare la adresa vietii pe Pamint. Dioxidul de carbon nu e un poluant, un gaz strain de natura. Rezulta din arderi, ca e vorba de celulele corpului uman ori de cilindrii motoarelor. Aerul pe care il respiram contine 78% Azot, 21% Oxigen si aproape 1% Argon. CO2 reprezinta 0,03 %.
in atmosfera, cresterea cu peste 30% a CO2 din ultimii 50 de ani inseamna un spor de aproximativ 80 de parti la un milion. Nu CO2, ci vaporii de apa sint cel mai important gaz care provoaca „efectul de sera“. Evaporarea apei din oceane e stimulata de cresterea temperaturii in troposfera, partea de jos a atmosferei.

Satelitii arata ca din 1979 si pina azi, media temperaturii in troposfera a ramas constanta. La sol, temperatura a crescut, prin extinderea rapida a oraselor, mari emanatoare de caldura. Linga orase se afla majoritatea observatoarelor meteo. Apoi, din cauza activitatii solare, care urmeaza fidel curba temperaturilor din ultimul mileniu. Deci, CO2 nu conteaza? Ba da. Problema e ca, stiintific, nu se poate stabili cit de mult. Se pot face doar presupuneri.
Planurile de combatere a IGA cer reducerea globala, cu o treime, a actualelor emisii de CO2. Asta inseamna o treime mai putine piini, medicamente, haine, fripturi, cartofi, calculatoare, masini, restaurante, hoteluri, magazine etc. Dezvoltarea economiei cere energie. Generarea de energie fara arderi – deci fara CO2 – reprezinta acum sub 10% din total. Iar studiile arata ca inlocuirea completa cu surse „curate“ ramine imposibila. Guvernele vestice au, practic, un singur mijloc de-a scadea rapid consumul: marind taxele la energie. UE a anuntat ca vrea reducerea cu 20% a consumului de carburanti pina in 2020. UE nu si-a indeplinit obiectivele conform Kyoto. Fara Kyoto, America si-a redus emisiile anuale cu 1%, prin progres tehnologic. Dezvoltare inseamna consum energetic. Cum sa se dezvolte omenirea consumind mai putin?

- Zapezile de pe Kilimanjaro
in 2006, Claude Allegre a scris un editorial in L’Express in care dezleaga enigma Kilimanjaro: zapezile au disparut din cauza despaduririlor masive din jur. Aerul nu mai are destula umiditate – si pe munte nu mai ninge.
Alte stiri. Din anii ’80, desertul saharian da inapoi, pe o latime de 6.000 de km. Nu e clar de ce. Plantele consuma CO2 si produc oxigen. CO2 actioneaza ca ingrasamint natural. Un studiu ONU din 2006 arata ca metanul produs de vaci contribuie mai mult la efectul de sera decit toate emisiile mondiale de CO2 din transporturi. in Antarctica, gheata se topeste pe o zona restrinsa. in rest, gheata creste. Pe pamint exista peste 160.000 de ghetari. Doar 79 au fost urmariti metodic. Unii se topesc. Altii, dimpotriva. Nivelul oceanelor creste de 6.000 de ani, cu 10-20 de cm/secol. Conform datelor din satelit, in sudul Pacificului apele au scazut cu citiva milimetri in ultimii ani. Potrivit presei, raportul IPCC din 2007 spune ca, global, oceanele cresc in prezent cu 2 mm/an. Anual, se descriu 15.000 de noi specii vii. Rata de disparitie nu se cunoaste, pentru ca nu se stie cite specii exista. Estimarile variaza de la 3 milioane la 100 de milioane. Teritoriul SUA a fost lovit de cele mai multe uragane in deceniul 1940-50, cind au fost 23. De la Katrina, nici un mare uragan nu a lovit teritoriul american. in aprilie 2006, 60 de oameni de stiinta au trimis o scrisoare deschisa premierului Canadei in care spun: „daca am fi stiut in anii ’90 ce stim azi despre climat, tratatul de la Kyoto probabil n-ar fi existat“.

Canada a depasit cu 24% cota alocata prin Kyoto.
Un studiu realizat la University of East Anglia arata ca incalzirea globala s-a oprit in 1998, in urmatorii 8 ani temperatura fiind constanta. in interiorul Groenlandei, gheata creste. Ursii polari din Alaska nu dispar, ci se inmultesc, dupa date din 2006. Mai multi climatologi reamintesc ca „Schimbarea Climei“ e un fenomen permanent. Procesele atmosferice sint mult prea complexe spre a putea fi modelate cu puterea de calcul existenta. Cea mai mare resursa a omenirii e creativitatea. Pe timp de pace, progresul tehnologic e stimulat de scaderea impozitelor. NASA are cei mai buni meteorologi din lume si foloseste toate resursele marinei si aviatiei, inclusiv sateliti militari. Cele mai lungi prognoze de precizie, menite sa evite accidente ale Navetei Spatiale, sint de 12 ore. Se estimeaza ca sisteme capabile sa prezica rezonabil vremea, pe perioade de un deceniu, vor aparea peste 10 ani.
La predarea acestui articol, mai erau fix 8 ani, 363 de zile, 15 ore si 4 minute pina la Armagedon, numarind de la premiera filmului Un adevar incomod. Premiile Oscar sint pe 25 februarie.