OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doua evenimente majore ale aceleiasi saptamini. Sa mentionam, cu entuziasmul de rigoare, recitalul de pian de la Ateneul Roman al lui Viniciu Moroianu. Este un pianist din generatia de mijloc pe care-l apreciem in mod deosebit. Fiecare aparitie aduce ceva nou, si asta nu poate veni decit din dorinta de a se autodepasi. Pacat ca un astfel de artist, rafinat si complex, nu are si un agent muzical pe masura valorii sale pentru a se impune si pe plan international.

Partita nr.1 in si bemol minor, BWV 825 de J.S. Bach, lucrare extrem de cunoscuta si pretuita, a fost atent si nuantat prelucrata. O bucurie rara, pentru ca – senzatia noastra de moment – se cinta Bach din ce in ce mai rar.
Sonata op.1 de Pascal Bentoiu, realmente o surpriza de proportii. Lucrare din 1947 a unui compozitor roman de marca, nascut in 22 aprilie 1927 si recent omagiat. Personalitate a lumii muzicale romanesti, autorul lui Hamlet si al Amorului doctor da dovada virtutilor sale chiar intr-o piesa de tinerete. Viniciu Moroianu a transpus energic si expresiv potentialul armonic al sonatei.

Din cele 32 de sonate pentru pian de Beethoven, Viniciu Moroianu a ales Sonata op. 53, in do major „Waldstein“, una dintre cele mai dificile, iar din repertoriul lui Béla Bartók Doua dansuri romanesti, op 8.a. Cu aceleasi disponibilitati tehnice si cu o executie maiastra am avut si de aceasta data sentimentul deplinei reusite. Un bis cu Omagiu lui Fauré de Enescu a incheiat o buna seara de muzica.
Adolphe Adam (1803-1856) este un compozitor francez, onest si modest, autor de succes, muzica de scena, cum s-ar spune astazi, lucruri si lucrari onorabile, dar nu mai mult. Vodevilurile – destule si baletele – numeroase, dirijor al Operei Comice din Paris, cu un pasaj efemer la Londra, il fac sa ramina in istoria muzicii. Gissele si Faust sint dintre cele mai cunoscute piese ale sale. Opera Nationala Romana a facut un gest curajos propunind publicului bucurestean un balet clasic. Chiar din perioada de inocenta si romantism a genului.

Corsarul de pe scena ONT este binevenit si pentru ca, prin disparitia din repertoriu a unor balete precum Lacul lebedelor sau Giselle, partea de clasicitate ar fi disparut cu totul. Si nu ar fi fost nici bine, nici normal sa nu mai vedem dansatoarele in tutu-urile care-l fascinau pe Degas si nici miscarile, pline de gratie, „in poante“, ale balerinelor. Dincolo de preferintele de ultima ora din zona dansului modern si a abstractiunilor formal-experimentale. Interesante si expresive, de multe ori, si, sa recunoastem, poate mai pe gustul tinerelor generatii crescute si educate in alt registru stilistic. Nu doar.
Corsarul bucurestean, balet in trei acte, in regia si coregrafia lui Vasily Medvedev, un distins (fost) balerin si coregraf din Sankt Petersburg (gata cu Kirov si Leningrad, greu de uitat, care ne-au marcat destinele, uneori chiar vietile), este un spectacol de mare montaj, cu fast si ansamblu largit, efecte speciale si o temeinica pregatire, atentie acordata atit partiturii originale, cit si spectacolului propriu-zis. Altfel, nu intelegem si pace folosirea unor grafii occidentale pentru numele rusesti, de parca Ceaikovski sau Sostakovici nu sint limpezi pentru romani si ar trebui sa utilizam variante precum „Shostakovich“, ca sa fie mai clare bancurile cu Radio Erevan ale aceluiasi...

Balet de Adolphe Adam, libretul de Vasily Medvedev, dupa Jules Henry St. Georges si Joseph Mazilier, si-mai-dupa-un-poem de Byron, este o jucarea romantios-romantica. Sigur ca la Paris, acum 150 de ani, se putea rupe gura tirgului prin tema „orientala“ propusa, dar acum trebuie sa avem rabdare si intelegere pentru a ingurgita subiectul, epica naratiunii dansante. Asumindu-ne conventia, totul devine simpatic si frumos, de ce nu ne-am lasa furati de fantezie si vis, macar uneori? Punctele forte ale spectacolului ramin solistii Corina Dumitrescu si Ovidiu Matei Iancu, cu o buna pregatire tehnica si multa gratie – nu e nevoie de cine stie ce cercetari ca sa realizezi eleganta unei miscari sau sensibilitatea unui gest –, si ansamblul. Cel putin asa ni s-a relevat noua, ca au iesit foarte bine. in actul al treilea, montarea a fost chiar impresionanta, iar intregul corp de balet, de la solisti si trupa, pina la copiii si tinerii balerini-baletiste de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali“, au fost cu totii la inaltimea asteptarilor. Credem ca acest spectacol cu Corsarul va fi un mare succes atit pentru ONB, cit si pentru spectatorii bucuresteni.

Conducerea muzicala a apartinut tinarului dirijor Ciprian Teodorascu, care si-a indeplinit cu tact si rigoare obligatiile. Spunem acest lucru pentru ca dirijorii de opera au atributii complexe, fortati prin job description sa conlucreze cu orchestra, solistii si corpul de balet, nu rareori si cu corul pe deasupra. Ceea ce nu e chiar simplu si impune specializari dificile. Cornel Trailescu este un nume ce ne vine automat din memorie in virful degetelor care se misca pe taste. Scenografia, semnata de Adriana Urmuzescu, fara stridente, in dulcele stil clasic, impus de subiectul romantios-exotic-oriental, a lucrat in favoarea spectacolului. Una peste alta, fara sa facem un pomelnic de nume, toate compartimentele au fost mobilizate exemplar pentru un spectacol de anvergura. Reusita ni se pare certa si credem ca va fi un succes pe masura eforturilor depuse intr-un timp extrem de scurt. Chiar sintem uimiti ca o astfel de montare, cu zeci de personaje si peste o suta de participanti in momentele de ansamblu – dintre cele mai reusite, dupa opinia noastra –, a fost realizata in nici doua luni!?!