Ministrul de Externe Cristian
Diaconescu s-a dus la Roma pentru a apăra drepturile şi demnitatea
lezate ale milionului de români care muncesc cinstit în
Peninsulă şi realizează, potrivit spuselor sale, 1% din PIB-ul
Italiei. Terenul a fost pregătit de organizaţiile româneşti
de acolo, îngrozite de valul de românofobie care a
cuprins Italia după agresiunile atribuite conaţionalilor.
Statisticile sar în ajutorul diplomaţiei de la Bucureşti.
2.850 de români, deci sub 0,3% dintre membrii comunităţii
sînt, în prezent, în arestul poliţiei. Prin
comparaţie, peste 200 dintre cei 5.200 de italieni care au drept de
şedere în România – adică aproape 4% – sînt
cercetaţi penal, cei mai mulţi pentru infracţiuni
economico-financiare.
Manevrate abil, umorile învăluie
cifrele şi le neutralizează. Crima şi violul nu au culoare etnică
sau naţionalitate – strigă, ultragiaţi, oficialii de la
Bucureşti şi românii din Italia. Unui poncif i se poate
răspunde cu altul: nici emoţia sau resentimentele nu sînt
îngrădite de frontiere. De peste două săptămîni,
handbalistului român ucis de interlopi într-un oraş
maghiar i se dedică toate victoriile obţinute de echipele româneşti
în cupele europene. Şi tot nu e suficient. Conaţionali de-ai
noştri nutresc – pe ascuns sau făţiş, asemenea „gînditorului“
prosîrb din Groapă, Cornel Dinu – speranţa ca extremiştii
sîrbi şi camarazii lor din Garda maghiară să dea iama prin
ţigănimea ungară şi să-i pedepsească exemplar pe ucigaşi. La
Roma, Forza Nuova a ieşit pe străzi pentru a cere expulzarea
clandestinilor şi a imigranţilor care au antecedente penale,
pedepsirea drastică a violatorilor şi interzicerea dreptului la
liberă circulaţie pentru români. Magazine cu proprietari
români au fost atacate, iar un conaţional surprins în
timp ce încerca să fure o maşină în apropiere de Roma
a fost aproape linşat de un grup de 20 de persoane. Sute de pliante
cu conţinut xenofob şi cu ameninţări, în special la adresa
românilor, au fost împărţite într-un oraş
sicilian, în apropierea căruia trăieşte o comunitate
importantă de imigranţi. Italia ar putea recurge, în anumite
cazuri, la sterilizarea persoanelor vinovate de agresiuni sexuale –
a sugerat un ministru din Cabinetul Berlusconi, membru al Ligii
Nordului. Iar un coleg a plusat, propunînd castrarea
chirurgicală ca modalitate de a reprima instinctele sexuale brutale.
Alessandra Mussolini, europarlamentar naţionalist italian, pledează,
în cazul celor doi români suspectaţi că au violat o
adolescentă la Roma, în favoarea unui tratament farmacologic
care să le elimine libidoul. Într-un interviu acordat unui
ziar din România, ea regretă că nu li se poate interzice
masculilor români accesul în Italia.
Guvernul dreptei populiste a răspuns
chemărilor la fermitate adresate de opinia publică inflamată de
presă. După discutabila amprentare a nomazilor, care a urmat
celebrului caz Romulus Mailat, Executivul de la Roma lansează acum
patrule de voluntari civili. Recrutaţi cu predilecţie din rîndul
foştilor poliţişti sau militari şi mobilizaţi de primari, ei vor
controla străzile şi vor raporta autorităţilor orice mişcare
suspectă sau infracţiune pe care o descoperă. În Italia lui
Berlusconi, deficitul de democraţie creşte alarmant, iar raţiunea
însăşi a devenit dubioasă. Prigonită de o dreaptă
fascistoidă, ea rătăceşte prin fostul imperiu, aflat, după cum
urlă jurnaliştii din Peninsulă, sub asaltul barbarilor. Unii
politicieni italieni încearcă să o salveze, odată cu
onorabilitatea Italiei. „S-au înregistrat fapte penale foarte
grave, unele implică nomazi, altele imigranţi comunitari sau
extracomunitari, dar trebuie făcute distincţii în interiorul
fiecărui grup etnic. Orice generalizare este greşită din punct de
vedere etic“ – spune primarul Romei, Giorgio Alemanno.
„Imigranţii din Italia nu trebuie asociaţi cu infractorii“ –
subliniază şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini,
fără a subestima, totuşi, recentele delicte sexuale grave şi
valul de indignare pe care acestea l-au declanşat. Garanţia
siguranţei – a mai afirmat Fini – rezidă în măsurile
politice, sociale şi administrative care permit o integrare fără
obstacole. Fini consideră că Italia trebuie să înveţe să
devină o naţiune multietnică şi multiculturală. Instituţiile
italiene vor şti să intervină pentru a evita formele de xenofobie,
intoleranţă şi aversiune care riscă să apară într-un
context economic dificil.
Realitatea italiană arată, totuşi,
altfel, şi indică un îngrijorător declin politic şi civic.
Presei i se poate imputa că şi-a abandonat aparatul critic. Ziare
italiene au preferat să aplice o etichetă infamantă unei întregi
comunităţi şi nu s-au obosit să caute în propria ogradă
guvernamentală incapacitatea de a preveni criminalitatea. Roma
pretinde Bucureştiului să-i preia pe infractorii condamnaţi
definitiv de justiţia italiană şi nu ezită, pe de altă parte, să
agite falsa sperietoare a revizuirii Acordului Schengen privind
libera circulaţie. Derapajele şi slăbiciunile Italiei nu fac
uitată responsabilitatea României în acest dosar
complicat al infracţionalităţii livrate la export. Cristian
Diaconescu s-a dus în Italia să obţină garanţii că românii
de acolo vor fi protejaţi şi nu vor deveni victime ale abuzurilor
şi discriminării, din cauza unei injuste generalizări a culpei.
Obiectivul comun – a spus Diaconescu – este siguranţa
cetăţenilor români şi italieni în ambele state.
Evenimentele de acasă l-au pus însă pe şeful diplomaţiei
într-o postură ingrată. Emisarii – fie ei oneşti, ai unei
Românii în care interlopii se disting tot mai greu de
demnitari sau poliţişti, iar o parte dintre magistraţi aleg între
incompetenţă şi corupţie – au o misiune aproape imposibilă,
chiar dacă argumentele lor sînt valide.