OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Una dintre definitiile pe care le da dictionarul pentru vitamina: substanta organica necesara pentru mentinerea proceselor celulare vitale. In spectacolul Anei Margineanu, intilnim acest simbol diseminat pretutindeni: in bilele decorative portocalii de la raionul pentru copii la McDonalds-ul unde lucreaza Bro, in baia familiei, sub dusul care imprastie bobite colorate si nasturi sau in pernele pe care le umplu. Uneori, simbolul e explicit, primind conotatie inclusiv sexuala, alteori e implicit, sugerind un paliativ fara de care nu poate fi conceputa viata familiei, cadrate in povestea spectacolului: celebrul motiv american de soap-opera, inghititorul abuziv de medicamente (drugs).

Vitaminele devin parte a unui ansamblu mai complex de semnificare: de la medicament reactiv, la paliativ si apoi la placebo, definitoriu pentru acest mediu social, caci el situeaza aparenta modernitate a familiei intr-o permanenta tindere catre modelul consumerist, considerat adevaratul generator de fericire. Acesta vine, pentru cei nepregatiti, impreuna cu tot apanajul derizoriu: telenovele, concursuri imbecilizante – Roata adevarului (impreuna cu prezentatorii pe masura), Surprize, Din dragoste, Iarta-ma etc., sau emisiuni ieftine cu prezentatori-sarlatani vinzind tot felul de obiecte tamaduitoare care promit fericirea.

Asaltul mediatic, prezentat prin filmulete savuroase proiectate, ne arata o familie autohtona in deriva, incercind sa se adapteze unei societati in care totul e de vinzare si-si are pretul sau.
Povestea sufera toate distorsiunile posibile, oferind mai multe puncte culminante, intr-o avalansa de triunghiuri amoroase – incepind cu mama, tatal, cintaretul, terminind cu fiica – cunoscind salturi nemiloase punctate mediatic prin filmulete („cosmaruri“ sau song-uri) comerciale defilind in parada pe cele trei-patru ecrane ajustabile, urmate de incarnari odioase ale personajelor de pe sticla. Finalul este unul in tromba, se pune repede la cale nunta cintaretului (Laurentiu Banescu), fost amant al mamei (Maria Ploae) cu fiica Andreea (Katia Pascariu), in baza unor puncte comune gasite la repezeala (si tatalui (Gheorghe Visu), si ginerelui le plac peretii din caramizi de sticla Nevada), iar binecuvintarea se face sub auspiciul reginei Surprizelor... (Isabela Neamtu).

Spectacolul are un ritm alert si e bine sustinut de performanta actorilor, dublat de o regie care impinge masurat lucrurile dincolo de marginile suportabilitatii firii umane. Lumina de scena valorifica unitar decorul artificial (plastic, in diferite forme). Este apogeul unei societati artificiale, care foloseste inlocuitori, iar pentru multiplicarea informatiei se slujeste tot de suporturi din plastic. O societate in plina epoca a urechii, dupa expresia lui McLuhan, pe un text care poate provoca, din cauza concentratiei de prost gust demascat pe centimetru patrat, reactii adverse sau contraindicate.