Intelectual tragic, Vito Grasso si-a dedicat existenta descifrarii fatalitatii atrocitatilor impotriva poporului sau, cu vocatia biblica a eternei fagaduinte. Intr-o eventuala viata viitoare, in virtutea aceleiasi demnitati, ar fi continuat in tacere sa rostogoleasca stinca.
Coerenta sa cariera diplomatica a fost un elegant si discret periplu al efortului inchinat tolerantei, cu modestia servitorului birocratiei intelegerii dintre oamenii in care a crezut cu incapatinare. Inteligenta si umorul nu
i-au permis, nici in intentii, fapte de comemorat: nu a despicat ape si nu a darimat ziduri. A iubit in schimb cartile ca pe fiul ideal pe care nu l-a avut. Citita si terminata cu dureros efort, Teologia holocaustului, ingrijita de Kohn-Scherbok, a fost ultima carte mingiiata indelung.
Doar intorsul paginilor, mai mult decit in alte rinduri, i-a pricinuit adinca suferinta, pentru asemanarea prea mare cu implacabila trecere a timpului si a vietii, de care a fost legat cu tristetile, cu bucuriile si cu maxima luciditate, pina la capat.
Noapte buna, Excelenta.

