OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Să ne explicăm.

 

Recenta vizită oficială de patru zile a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a şi a Prinţului Philip în Turcia a fost un eveniment major al politicii internaţionale. Cu reverberaţii nu doar bilaterale, între două foste mari imperii, ci cu adînci implicaţii geostrategice şi militare, nu în ultimul rînd strict politice, vizînd disensiunile şi abordările diferite în „Chestiunea Orientală“, ce a generat destule necazuri Europei după Congresul de la Berlin din 1863 şi tot ce a urmat în deceniile şi secolul următor. Am făcut şi noi parte din jocul ăsta, înainte de crearea regatului României, facem parte din el şi acum, cînd sîntem membri ai NATO şi ai Uniunii Europene. Absenţa Turciei din Uniunea Europeană este o realitate abordată şi accesată diferit. România militează pentru admiterea Turciei în Uniunea Europeană, conducerea de la Bruxelles, precum şi diverse centre de putere văd lucrurile diferit. În principiu, ce să caute Turcia în Europa? Concret, e vorba de condiţionări legate de drepturile omului, democraţie şi recunoaşterea genocidului armean din 1915. Care generează noi tipuri de dispute. Este limpede că, după ostilitatea vădită şi lipsită de supleţe diplomatică din partea Franţei, Germaniei şi Vaticanului în privinţa unei posibile aderări a Turciei la Uniunea Europeană (poziţiile oficiale ale dnei Angela Merkel şi ale dlui Nicolas Sarkozy au fost lipsite de echivoc, chiar dacă tonul Sfîntului Scaun s-a mai îndulcit în ultimele luni), ofensiva diplomatică a fost reluată de Marea Britanie. Ca veche purtătoare a unor interese zonale, ca actuală portavoce a Statelor Unite şi a Israelului. Pe fondul destrămării Imperiului Otoman, declaraţia lordului Balfour pune oficial bazele viitorului „heimat“ palestinian; mandatul britanic asupra Palestinei va înceta şi în 1948 va deveni statul Israel. Mişcarea sionistă învinge rigiditatea autorităţii coroanei britanice şi statul Israel devine o entitate politică recunoscută şi pe plan internaţional.

 

A urmat ce a urmat, războaie peste războaie, reci şi calde, fiecare cu implicaţiile lui, ca să ajungem în 2008. Şi la situaţia actuală din teren şi nu doar de pe hartă. Turcia este cel mai important portavion al Flotei a V-a americane din Mediterană. A avut un important rol în timpul Războiului Rece, ca şi în cele calde care au urmat. Inclusiv în cel din Irak. Importanţa militară, strategică şi politică a Turciei în ultimul deceniu – cînd populaţia a şi sărit de 70 de milioane, existînd şansa ca, teoretic, Turcia să aibă cel mai mare număr de europarlamentari, fapt care creează un anume disconfort în diferite centre europene, nu doar la Atena – a crescut an de an. De aici şi o anume inflexibilitate a politicii externe turceşti, de aici şi delicateţea cu care sînt privite interesele ei în funcţie de interesele zonale israeliene şi americane. Militare, economice, strategice. Nu este vorba doar de Pentagon şi Departamentul de Stat, ci şi – sau poate mai ales – de marile companii americane şi multinaţionale ce operează cu petrolul caspic şi gazele ruseşti. Nu se mai poate face nici o mişcare importantă în Mediterană sau la Marea Neagră fără acceptul, prezenţa şi contribuţia Turciei. De aceea a venit Regina Angliei în Turcia cu un mesaj de încurajare şi încredere în viitor, în pofida ostilităţii Berlinului şi Parisului. A fost mai mult o vizită politică decît una mondenă. Accentul a fost pus pe valorile islamice ale culturii şi civilizaţiei turceşti şi nu pe cele general valabile ale modernităţii şi democraţiei. Dacă turismul turc pune accentul pe marile comori ale trecutului roman, grec, bizantin sau armenesc, vizita Reginei a stat sub semnul unei mai bune înţelegeri dintre guvernul britanic şi virtuţile islamului. Milioanele de musulmani din Marea Britanie sînt deja o forţă şi au o anume pondere – chiar dacă ei provin în mică măsură din Turcia, bastionul diasporei turce fiind Germania, veche aliată –, astfel că pot contribui la o anume percepţie mai nuanţată, teoretic cel puţin, asupra lumii islamice.

 

Scoaterea istoriei Holocaustului din şcolile britanice a fost un semnal că se doreşte menajarea unor anume susceptibilităţi, neimplicarea succesivelor guverne în recunoaşterea genocidului armean este un altul, pentru a decela actuala politică internaţională a Regatului Unit. Faptul că Regina Angliei a vizitat diferite situri şi monumente cu o anume semnificaţie istorică, la Istanbul, Bursa sau Ankara şi a ascultat unele pasaje din Coran poate fi analizat în context. Ne amintim de istorica vizită a Keiserului Wilhelm al II-lea la Constantinopol şi de tot ce urmat, Turcia devenind o aliată pe termen lung a Germaniei. Acum interesele sînt altele şi se acţionează în consecinţă. Nu degeaba MS Elisabeta a II-a şi-a serbat ziua de naştere la Ankara, la Ambasada Britanică. Păcat! La Istanbul, la Hotel Pera Palace sau la Dolmanbahce, ultima reşedinţă a sultanilor, efectul ar fi fost mai mare. Dar, în mod cert, din motive de securitate, s-a optat pentru o recepţie cu mai puţin fast, dar cu încărcătură politică mai mare. Vrem, nu vrem, sîntem obligaţi să jucăm în această horă, care nu mai este doar românescă, ci una internaţională.