OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vladimir BUCOVSKI
Uniunea Europeana… o noua URSS?
Traducere si prefata de Dan C. Mihailescu
Editura Vremea, Colectia „Fapte, idei, documente“, Bucuresti, 2006, 168 p.

In 1991, dupa puciul prin care fostii comunisti amenintau cu restauratia, Eltin, comunistul reformator, a avut in disperare de cauza ideea de a-l chema pe Vladimir Bukovski, fost disident, acum cetatean britanic locuind la Cambridge, sa-l ajute sa initieze un proces al comunismului in Rusia. Bukovski a acceptat, cerind in schimb sa i se permita accesul la arhivele PCUS. Asadar, la arhivele partidului: ale Comitetului sau central, Biroului politic si toate celelalte, nu ale KGB-ului, unde mai intrasera cercetatori – daca n-ar fi decit grupul condus de poetul Santalinski, care se constituise special pentru a recupera manuscrise confiscate de la autori in timpul regimului sovietic si editase foarte repede dupa 1990, in Occident, in volumul Cuvintul reinventat, cu documente cutremuratoare referitoare la scriitori, artisti, intelectuali. Bukovski stia ca informatia importanta si semnificativa acolo se gaseste si ca, daca cercetarea arhivelor politiei secrete putea produce revelatii, esential era sa se stie cine si ce ordine daduse „bratului inarmat al poporului“.
Eltin i-a promis tot sprijinul si, inarmat cu un scanner de ultima generatie, nu mai mare decit un stilou obisnuit, Bukovski a copiat sub ochii vigilenti ai supraveghetorilor, convinsi ca el citeste, mii de pagini de documente. A rezultat, din aceasta cercetare de doar citeva saptamini, o carte numita Judecata la Moscova, pe care insa i-a fost mult mai greu s-o publice in Occident decit s-o fure din URSS. Refuzul a numeroase redactii de mari publicatii occidentale, al editurilor nu este intimplator. Sub exasperantul si cinicul Who cares? pe care l-a avut de intimpinat luni intregi, se ascundea, dimpotriva, un interes cum nu se poate mai actual ca acele dezvaluiri sa nu ajunga la cunostinta opiniei publice. Cel putin nu atunci, cind personajele gasite in solda Kremlinului urcau inca, vii si infloritoare, covoare rosii, tribune onorabile, militau pentru pace.

Fiindca ce gasise Bukovski in arhivele CC ale PCUS nu erau doar documente atestind ordine date KGB-ului, politiei politice interne. Si nici macar doar complicitatea dintre partidele comuniste fratesti cu Fratele mai Mare, care le si platea, ci complicitatea guvernelor occidentale cu cel sovietic. Plina de amaraciune este descoperirea unui document emis de un oficial cultural care obtinuse, in timpul Festivalului de la Cannes (1980), acordul lui Francis Ford Coppola de a produce un film americano-sovietic despre sfirsitul razboiului rece. Oficialul asigura ca sovieticii iti rezervau „controlul artistic si ideologic“ al productiei. Bukovski nu a reusit sa afle daca filmul sub controlul „nasilor“ de la Kremlin s-a realizat pina la urma, dar isi doreste sa nu se fi realizat. Plin de amaraciune si umor este episodul cu Margaret Thatcher, pe care o leaga de Bukovski o mare stima si prietenie, umbrita insa de slabiciunea ei fata de „reformatorul Gorbaciov“. In toti anii cit a durat prietenia lor, Bukovski nu a reusit sa o convinga pe „Doamna de fier“ de jocul dublu si de necinstea funciara a providentialului conducator comunist. Asa ca a fost o adevarata jubilatie pentru el sa descopere in arhivele PCUS dovada ca Gorbaciov finanta grevele muncitoresti menite sa rastoarne guvernul lui Thatcher si trimitea agenti sa-i ajute pe sindicalistii englezi, chiar in momentul cind ii facea ei vizite protocolare si declaratii de devotament. Cit despre momentul cind a putut sa-i puna in fata dovada „Uite-l pe Miska al dumitale“, Bukovski declara ca a fost „momentul lui de glorie“.

Nu a durat mult gloria lui. Desi respectat, chemat la congrese, conferinte, dezbateri, solicitat sa-si spuna parerea in cele mai incilcite probleme ale contemporaneitatii, Vladimir Bukovski, cu stinjenitoarea lui competenta in materie de complicitati Est-Vest, nu a fost niciodata si nu e nici acum un rasfatat al cercurilor oficiale sau al cancelariilor care ne pregatesc viitorul, cum altfel decit luminos. Si e adevarat ca e mai cautat in America decit in Europa.
Faptul ca Bukovski stie intotdeauna cu zece ani inaintea noastra ca La mormint borfasii-s care/ Conduc garda de onoare il face, desigur, demn de ascultare, dar nu neaparat de impins in fata, ca sa ne strice, prin luciditate si informatie, petrecerea. Nici daca e una… de inmormintare si cu atit mai mult cind e un praznic de nunta.
Sigur ca-ti poti spune – o, sfinta condescendenta, cum le rezolvi tu pe toate! – ca, intrucit vreme de 50 de ani a fost „pe invers“ – la moartea lui Stalin avea zece ani si, catarat intr-un copac, se uita la miile de oameni care se calcau in picioare bocind moartea Tiranului, fara sa-l incerce nici cea mai mica tristete sau regret, fiindca simtea isteria-mascarada –, cum ar putea Vladimir Bukovski sa fie acum, brusc „pe bune“? Asa e el, saracu’, inadaptabil. Ca Zinoviev, ca Soljenitin, ca rusii, ce mai…

- Verva, sarcasmul si suculenta limbajului sau inimitabil
Acum, Vladimir Bukovski apare la Editura Vremea cu o carte care pica, asa cum spune traducatorul si prefatatorul ei, Dan C. Mihailescu, si prost, si bine. Mai mult prost decit bine.
Cartea se intituleaza Uniunea Europeana… un fel de URSS?. Si e clar ca nu ne arde noua acum, cind tremuram daca UE ne vrea sau nu, sa ne gindim daca ea este un fel de URSS, cum nu le trebuia francezilor sa stie ca nevasta lui Romain Rolland si cea a lui Louis Aragon erau agenti sovietici, atunci cind mai ales „muncitorii de la Renault nu trebuiau dezamagiti“. S-a dovedit ca cele doua neveste, ba chiar sotii lor, ba chiar nume si mai sfinte, erau agenti sovietici. Dar sa vina cineva sa-ti ponegreasca mireasa in ziua nuntii, cind, mire sfios, nici nu stii daca o sa zica da, nu este doar o inoportunitate, e o gafa.

Pe care Vladimir Bukovski nu se sfieste sa o comita.
Multe din ideile din cartea aparuta la Editura Vremea, ca si verva, sarcasmul si suculenta limbajului sau inimitabil ne sint cunoscute din celelalte carti ale lui. In ultimii ani, Vladimir Bukovski a vizitat des Romania, a tinut conferinte la NEC si mai ales la Sighet, eu insami am realizat o carte de interviuri cu el, Reusesti sau mori (Editura Humanitas, 2003), Biblioteca Sighet i-a publicat splendida autobiografie, Si se intoarce vintul, 2004 si, ca orice om cu convingeri ferme, si-a repetat adeseori ideile: corectitudinea politica, cele doua feluri de socialism care macina Europa, teoria convergentei si casa comuna europeana ca inventie sovietica.
In cartea aceasta, noi sint doar citeva documente si sugestia ca ele nu sint decit citeva. Nici macar exasperarea lui Bukovski nu e noua. Desi, inca o data: daca asa cum a avut dreptate in atitea rinduri, daca asa cum dovedeste, de altfel cu zgircenie, stie mult mai multe decit noi? Daca are, totusi, dreptate? Si daca are dreptate, ce-i de facut? vorba lui… Lenin.