S-a scris si vorbit mult despre „fenomenul Vadim“ in ultima saptamina. Ascensiunea liderului PRM in preferintele alegatorilor romani este, fara indoiala, un motiv de mare ingrijorare, dar si de mare mirare. Este acest vot masiv pentru Corneliu Vadim Tudor un vot ideologic? Cu alte cuvinte, s-a convertit brusc, in numai citeva saptamini, aproape o treime din corpul electoral la extremism, ultranationalism si mesianism politic? Foarte improbabil, daca nu luam in seama desigur nucleul dur al votantilor. Mai curind votul pentru Vadim si PRM apare a fi, in mare masura, urmarea ignorarii extremismului lor. De altfel, C.V. Tudor a evitat cu obstinatie sa repete in dezbaterile televizate, care, dupa toate indiciile, i-au atras simpatia multor alegatori, vestitele sale diatribe antimaghiare, antisemite, antioccidentale etc., uneori dezavuindu-le ori pur si simplu negind ca le-ar fi pronuntat vreodata.
Alegatorii au preferat imaginea sa de lider autoritar, aparentul sau dinamism, mesajul sau simplist. Ceilalti candidati s-au strofocat sa prezinte programe, sa explice complicate probleme economice, sa dezbata intortocheatele cai ale integrarii europene. Lui Vadim nu parea sa-i pese de toate astea. Mesajul lui fundamental era: sa-i alungam pe toti astia si va voi spune apoi ce si cum vom face. Oferta lui era „totul dintr-o data, amanuntele alta data“. Votul pentru Vadim a devenit astfel ceea ce unii specialisti in psihologia sociala numesc “votul Bingo“, un “big bang“ politic, „totul din nimic“. De aici raspunsurile bizare ale unora din alegatorii lui cind li s-a cerut sa-si explice votul. Caci trebuie sa fi fost pentru multi un vot al hazardului, al furiei, al disperarii mai curind decit un vot rational.
Trebuie totusi sa ne intrebam de ce nu este vaccinat publicul romanesc (sau o buna parte a lui) contra extremismului nationalist si xenofob. De ce, altfel spus, atitor alegatori le-a fost practic indiferenta aceasta dimensiune detestabila a lui Vadim? Cu siguranta ca invatamintul de diverse grade, care este imbibat de miturile nationalismului primitiv, are ceva de-a face cu aceasta regretabila indiferenta. Ea nu este straina nici de efortul unor intelectuali de frunte de a recupera figuri marcante ale culturii romanesti interbelice, fara o analiza critica a implicarii lor in miscarea legionara, din crezurile, retorica si simbolurile careia Vadim Tudor imprumuta copios. In fine, unele organe de presa si partide conventionale legitimeaza discursul nationalist si chiar ultranationalist pentru indoielnice cistiguri de popularitate sau electorale.
Daunele pentru tara si imaginea ei in strainatate sint deja vizibile. Faptul ca PRM a devenit al doilea partid ca pondere parlamentara nu este reversibil decit poate la urmatoarele alegeri. Nici calificarea lui Vadim Tudor in finala prezidentiala nu mai poate fi schimbata. Tragedia va incepe, insa, cu adevarat daca liderul PRM ajunge la Cotroceni. Si el ar putea avea o sansa. Prognozele informate lipsesc pina la ora la care scriem aceste rinduri si nimic nu este imposibil. Abilitatea lui Vadim de a atrage segmente ale electoratului potential al lui Iliescu pare dovedita, daca avem in vedere ca ascensiunea lui vertiginoasa a fost paralela cu scaderea cotei liderului PDSR cu circa 10% de la ultimele sondaje la alegerile propriu-zise. O destul de mare necunoscuta o reprezinta cele 43% din electorat care nu au venit la urne in primul tur. Ar fi oare posibil ca o parte dintre ei sa vina la vot duminica viitoare ademeniti de mitul Vadim? Pe de alta parte, nu este exclus ca multi dintre cei care s-au abtinut sa gaseasca, dimpotriva, un rost si o tinta pentru votul lor in a bara calea extremismului. S-ar putea presupune, de asemenea, ca unii dintre alegatorii lui Vadim isi vor fi dat seama ca un vot accidental, acordat intr-o doara si in temeiul unei toane sau furii, cum par multe din voturile obtinute de liderul PRM, poate zgudui puternic tara si crea o situatie pe care, probabil, nu au dorit-o. In fine, va conta mult in ce masura indemnurile adresate de celelalte partide si de candidatii lor la prezidentiale de a vota contra lui Vadim Tudor in al doilea tur vor fi urmate de electoratele lor.
Unul din fenomenele remarcabile ale ultimei saptamini este depasirea dihotomiei fosti comunisti–anticomunisti care a dominat ultimul deceniu. In fata ascensiunii extremismului nationalist si xenofob, fortele de centru-stinga si de centru-dreapta s-au vazut nevoite sa faca singurul lucru logic in conditiile date, sa cheme electoratul lor si intreaga populatie sa se ralieze in spatele candidaturii lui Ion Iliescu. Au facut-o, spre lauda lor, explicit sau implicit, partidele, oameni de cultura, actualul presedinte Emil Constantinescu, chiar Regele Mihai. Caci, asa cum preciza fara echivoc apelul semnat de peste 200 de personalitati, intre care se gasesc unii dintre cei mai acerbi critici din trecut ai fostului presedinte Iliescu, alegerea nu mai este intre reforma economica mai rapida sau mai inceata, ci intre democratie si dictatura. Acesta este un mesaj care ar putea sa influenteze mai mult decit alegerile din 10 decembrie, caci, daca ar fi receptionat cum se cuvine si de PDSR, el ar putea, de pilda, sa creeze un climat mai adecvat desfasurarii disputelor politice de fond, statornicirii unui discurs calm si civilizat, sa favorizeze departajarea clara a democratilor de retorica si conceptele extremismului politic de orice natura. Este prea devreme sa spunem ca se va intimpla asa, intre altele si pentru ca semnalele din partea PDSR-ului si a lui Ion Iliescu insusi sint mai curind reci ori chiar negative, posibil pentru ca fostul presedinte se teme sa nu-si indeparteze propriul electorat printr-o imbratisare prea calda din partea fostilor sai critici. O parte a acestui electorat a fost atrasa de retorica nationalista a PDSR-ului insusi si campania domnului Iliescu pentru al doilea tur ar putea avea unele dificultati in a-si apara acest flanc in fata ofensivei lui Vadim Tudor. Dar inceputul a fost facut. Si e un inceput merituos.
Praga
(Text transmis de Radio Europa Libera)

