intre 8 si 26 februarie, Galeria Atelier 35 gazduieste expozitia Vreau sa fiu supererou a tinarului artist baimarean Andrei Berindan. Preocuparile acestuia pentru pictura, fotografie, instalatie vizeaza cotidianul. Una dintre ideile urmarite cu predilectie este „negrul ca enigma a reprezentarii umane“, tema aprofundata, de altfel, prin studiile de master din cadrul Universitatii Nationale de Arta Bucuresti, sub indrumarea maestrului Marin Gherasim.
Preocuparea pentru pictura cu „negru pe fond negru, printre straturi negre“ isi are originile in perioada studentiei, cind Andrei Berindan si-a stabilit subiectul licentei: „Umbre prin cotidian“ – activitate coordonata de Kovacs Bertalan. Absolvent al Universitatii de Nord din Baia Mare, sectia Pictura, la clasa Nicolae Suciu, Berindan si-a manifestat interesul pentru contrastul dintre lumina si intuneric, in care umbra joaca rolul de punte intre lumi. Personajele sale, surprinse in diferite momente si faze ale zilei, sint vazute in afara istoriei lor subiective. Disperarea, bucuria, teama, linistea sint privite, laolalta cu celelalte atitudini surprinse, ca simple treceri de la alb – prin griuri – spre negru, procedeu prin care este accentuata ideea imposibilitatii de a sti ce se afla dincolo de aparente.
Andrei Berindan s-a indreptat catre Atelier 35 raspunzind unui apel al galeriei, facut catre tinerii artisti (pina in 35 de ani). A prezentat proiectul, lucrarile finalizate in acel moment, si a fost acceptat. Este de apreciat deschiderea si transparenta galeriei amintite. Participarile romanesti la bienalele internationale, incepind cu selectiile, demonstreaza ca se fac eforturi de aliniere, prin virfuri, la ceea ce se intimpla pe plan mondial, dar, din pacate, in Romania nu exista deocamdata un public larg de arta.
Povestind despre drumul care l-a adus la aceasta prima expozitie personala, artistul ne dezvaluie urmatoarele: „Un reper important al formarii mele este Scoala de pictura de la Baia Mare. Vizitele repetate la Muzeul de Arta m-au pus in contact cu pictura lui Holosy Simon, Ferenczy Karoly, Reti Istvan, Thorma Janos, dar si cu Alexandru Sainelic, Olos Mihai, Ilie Camarasan, Nicolae Apostol, Silvia Onisa, Azanto Andrei. De altfel, bunica mea avea citeva picturi ale lui Sztelek Norbert (1884-1956). Este interesant ca fenomen regional; pictura de valoare a patruns pe scara larga in casele baimarenilor, inclusiv ale minerilor, datorita activitatii amintitei scoli, un veritabil Barbizon, care s-a opus atit Academiei Julien din Paris, cit si celei müncheneze. Intilnirea cu pictura murala a avut, de asemenea, un impact puternic asupra mea. Imi placea cum erau tratate scenele biblice cu care am intrat in contact vizual la patru-cinci ani, prin intermediul aceleiasi bunici (intr-o biserica ortodoxa, fosta catolica), precum si rezolvarile cromatice, cumulate cu interventia timpului.
Activitatea artistica pe care o intreprind pleaca de la modul dobindit in scoala de a intelege pictura. Pe parcursul diverselor etape de dezvoltare am inceput sa caut caile prin care sa valorific cele invatate in scopul exprimarii individuale, pasiunea pentru pictura anticipind formarea institutionala ca pictor. Ma intereseaza formule de exprimare plastica prin care sa ajung cit mai aproape de imaginea lumii pe care o vad. Evident ca in viata oricarui om, pictor sau nu, exista o evolutie, un parcurs. In ceea ce ma priveste, am reactionat inca de timpuriu la imagini, tatal meu fiind fotograf. Ma atragea camera obscura unde puteam sa observ cum apar fotografiile in revelator, sub lumina rosie, sau cum se face clarul prin aparatul de marit. Era ceva magic pentru mine. Aceasta magie relationata cu influenta desenului studiat in facultate m-a condus la tehnicile de lucru cu griuri. Imaginea alb-negru are o forta expresiva deosebit de mare.
imi place sa experimentez, sa gasesc moduri neconventionale de abordare, procedee inedite prin care sa realizez imaginea. Refuz sa iau in consideratie doar pensula. Folosesc tot felul de instrumente consacrate sau nu – cutite, pene de lemn de diverse esente, palete, cirpe imbibate in culoare, radiere, creioane. Utilizez practic orice obiect cu care pot aplica semen ori pot interveni asupra imaginilor create anterior de mine. Am in vedere inclusiv tehnica alternativa a adaugarii si debitarii de culoare. Experimentez, incepind de la suportul propriu-zis pina la procedee folosite sau subiecte alese“.
Superman ca pretext
„Epoca alb-negru“ a lui Andrei Berindan a fost precedata de o perioada de creatie distincta: aceea a „fragmentelor“. Fragmente de memorie din asa-zisa copilarie mica (pina la sase ani), inundate de culoare, in special de rozuri. Un fel de jurnal vizual al unor amintiri disparate, transpuse in pictura. Adultul a folosit, in masura in care a reusit, ochii copilului de odinioara.
Vreau sa fiu supererou propune o serie de portrete ale unor copii, tineri sau adulti, de diverse conditii sociale, nationalitati, rase, religii, grade de cultura, care au in comun tricoul albastru al lui Superman, purtat pe sub hainele de zi cu zi. Sint oameni care au puterea de a spera si al caror eroism inseamna lupta cotidiana pentru existenta, pentru farima de demnitate care le poate alimenta speranta de viata. Avem de-a face cu portrete realizate in alb-negru, trecind prin nenumarate nuante de gri, in care albastrul tricourilor reprezinta nu doar pete de culoare in lucrari, ci si sufletul celor portretizati. Sub haina fiecarui om exista costumul supereroului, al carui atribut este, in fapt, sufletul nepervertit. Aspiratia de a depasi existenta banala nu se confunda intotdeauna cu nevoia de a o face.
in lucrarile expozitiei, Superman este doar un pretext folosit la minimum. Un arhetip consumist, folosit in contextul foto al realismului &conceptualismului propuse de tinarul artist. Personajele portretizate nu au si nu isi doresc puteri supraomenesti. Singurul lucru pe care il cauta este sa faca fata lumii pe care au gasit-o si pe care o au de transmis mai departe. Pe linga seria portretelor pictate, expozitia propune saizeci de fotografii de supereroi surprinsi de catre artist in activitati cotidiene si citeva tricouri, pe care le-ar putea purta oricine dintre noi, desigur, pe sub hainele obisnuite.

